Am stat 5 minute, cât să iasă primul val de grăbiţi şi turbaţi, apoi am luat frumos potecuţa înspre poiană. Pauza de 40 de minute îmi fusese suficientă cât să nu gâfâi ca o locomotivă la urcarea înapoi.
Desigur, lumea se reculege aşa cum ştie ea mai bine:
Unde-i carne, nu lipsesc cuţulachii:
No, să purcedem la coborâre.
Ei veghează!
Măcar e pământ şi nu firimituri de beton de prin oraş.
Cu bicicleta monociclul sau maşina, fiecare după puteri şi scopuri.
No, şi o panoramă din care nu se înţelege nimic la rezoluţia asta.
More people:
Pe-acolo e şi o bisericuţă, ‘mnezo ştie cui foloseşte …
Oh, wait, uitasem de motorişti.
Total coborâre: un ceas şi încă 15 minute. Culmea, am ajuns printre primii, puteam liniştit să mai pierd timpul pe drum.
Bicicleta e un monociclu.
ai dreptate, nu l-am văzut pe om decât în viteză la coborâre şi n-am stat să memorez
să corectăm deci