Cu politică – intermezzo în Piaţa Operei.

Ziua Naţională şi-a petrecut-o fiecare cum a ştiut. La Timişoara, chiar dacă organizarea a fost mai slabă ca în alţi ani, în schimb show-ul nu a lipsit. Asta pentru că nişte oameni de bine, gen Mircea Geoană şi şleahta lui de lingăi compusă din Crin Antonescu şi Gheorghe Ciuhandu, au decis că ei pot ca în Piaţa Operei să afişeze banner prezidenţial şi apoi să meargă acolo să ţină discursuri. Descrierea evenimentelor au făcut-o deja doi bloggeri, anume Radu Pavel Gheo şi Mircea Popescu, asta pe lângă firimiturile de adevăr apărute în presa locală şi naţională. Bun.

Pe lângă zecile şi sutele de reacţii mai mult sau mai puţin interesante apărute imediat după (de manual este reacţia televiziunilor) – una mi-a atras atenţia în mod special. Diatriba unui anume Mihai Goţiu m-a pus pe gânduri. Să-i dăm cuvântul:

Oare chiar nu realizăm că, în 1989 și 1990, am ieșit în stradă, printre altele, dincolo de sărăcie, vize pentru Europa și America, pentru un lucru esențial: dreptul de a ne exprima liber punctul de vedere? Că o minciună sau o jignire nu poate fi combătută interzicându-i celor care o proliferează să se pronunțe? Că nu putem invoca niște simboluri, oricât ne-ar fi de dragi și oricât de tare ne-ar durea, pentru a-i interzice cuiva, fie și unui comunist să vorbească?

Domnul ne spune deci că timişorenii ar fi vinovaţi. Că ar fi trebuit să-i lase să vorbească pe aceşti domni. Că reacţia împotriva lor este aşa, comunistoidă!

Transformând Piața Operei într-un obiect tabu, într-un spațiu interzis celor care nu sunt de acord cu dumneavoastră, ați reușit ceea ce nu a reușit Iliescu, dezbrăcarea ei de orice semnificație. Probabil că v-ați simțit provocați când ați aflat că Geoană vrea să-și adune manifestanții acolo, dar modul în care ați răspuns la provocare a fost total greșit. Un anti-comunism care interzice manifestări publice și declară spații interzise, nu e anti-comunism. E cel mai pur comunism. Oare chiar nu ne putem manifesta și reacționa mai inteligent decât ei? Chiar nu mai avem alte argumente?

Sigur, discuţia s-a dus adânc în comentarii, şi spre final lovitura vine cam aşa:

Altfel, in refuzul de a accepta realitatea – faptul ca revolta din 1989 a fost o ACTIUNE POLITICA – vad fondul real al problemei. Cand o sa acceptati acest lucru, faptul ca simbolul pe care il invocati si il aparati este unul POLITIC, o sa putem merge mai departe cu discutia.

Mai sunt pe-acolo nişte comparaţii tare plastice cu minerii şi mineriadele, cum şi băieţii ăia i-au oprimat pe intelectualii care protestau la Bucureşti, cum pe scurt spiritul timişorean este unul de frondă nocivă. Cum cu domnul Mihai Goţiu nu intenţionez să mai intru în dialog – având în vedere rezultatele nule obţinute de toţi cei care i-au fost interlocutori, zis să vorbesc mai bine singur aici.

Ce nu vrea domnul Goţiu să înţeleagă este că 1989 a fost o acţiune exact de de-politizare! Cine a murit pe treptele catedralei nu a făcut-o pentru dreptul de a fi minţit 20 de ani de diverse partide. Cine a strigat în zilele acelea tulbure “Libertate” a dorit exact libertatea de a putea vorbi despre starea drumurilor şi lipsa banilor, fără ca asta să fie interpretat politic contra cuiva. Ieşind în stradă, eroii acelui Decembrie nu au dorit doar libertatea de a călători, ci şi pe cea ideologică! Libertatea de a forma grupuri, de a se aduna, de a vorbi liber, de a-şi forma obiceiuri şi tradiţii dincolo de linia Partidului.

Şi ce avem după 20 de ani? Ne amintim de politizarea din teritoriu făcută de PSD între 2000 şi 2004? De şefii de regii autonome şi de instituţii, schimbaţi precum ciorapii, în funcţie de cum bătea vântul? De monopolizarea presei? Asta au dorit Eroii? Monopolul televiziunilor din zilele noastre este, la fel, de manual. Da, oamenii au ieşit în stradă şi pentru pluralism politic. Da, prin asta oamenii au girat şi existenţa unui PSDR, spre exemplu. Însă omiteţi că ei au mai cerut ceva, simplu, mic, dar atât de efectiv! Punctul 8 al Proclamaţiei, niciodată aplicat, anume că foştii activişti politici să nu aibă ce căuta în a ne reprezenta din nou. Acest punct nu a fost aplicat de către nici un partid. Cum PSD are un preşedinte de onoare care a fost comunist de frunte, eu zic să se bucure membrii lui că este tolerat aici – darmite că a obţinut un scor de 30 de procente. Fără punctul 8 aplicat suntem fix la nivelul anului 1990, adică la 0. Încă avem dreptul de a alunga comuniştii, domnule!

Cum îi spuneam şi lui Mihai G., dreptul de a declara un loc ca fiind tabu este dreptul inalienabil al timişorenilor şi doar al lor. E oraşul lor. Sunt morţii lor, rudele lor, spaţiul lor. Convenţie socială, dom’le. Sunt convins că dacă vreun candidat PSD ar încerca să ţină discursuri în Cimitirul Eroilor din Bucureşti ar fi privit cu aceeaşi ostilitate. De către acelaşi gen de oameni, care au pierdut pe cineva drag acum 20 de ani. Nişte huligani inculţi ?!

Domnul Goţiu perverteşte noţiunea de “libertate”, amintindu-ne că au existat câteva sute de susţinători PSD care doreau a auzi discursul de ieri. Contextul nu îl interesează, spaţiul nu, doar faptul că vezi-Doamne aceştia au fost discriminaţi de restul lumii. No, mai ignoraţi contextul şi data viitoare, încercaţi să luaţi oala de pe aragaz chiar dacă e fierbinte, încercaţi să vă pişaţi contra vântului, umblaţi cu pieptul gol lângă garnizoana militară, este absolut normal să o faceţi. Faptul că cine încalcă un tabu este primul are greşeşte nu pare a interesa, este un fapt ignorabil. Sau nu, după cum s-a vădit.

Oamenii au luptat în ’89 pentru libertatea de a avea realitatea lor, diferită de cea impusă de la centru. La 20 de ani după, un clujean vine şi ne explică nouă cum trebuie să stăm cuminţi şi să acceptăm discursul unui demagog şi urmaş al lui Iliescu, că doar aşa funcţionează lucrurile, ce ştie el despre Timişoara este singura realitate valabilă.

Nu, domnule Goţiu, viaţa socială primează. S-a ieşit în stradă pentru copii şi pentru mâncare plus căldură în calorifere, pentru viaţă privată şi pentru o existenţă demnă. Peste 20 de ani, a veni într-o comunitate şi a nu-i respecta tabuurile este de domeniul fantasticului, este fix aruncarea la gunoi a demnităţii noastre, că de fapt ce vrem noi şi cine suntem noi să spunem altora ce să facă în Piaţa Operei?

Nişte golani, domnule. Nu vă sfătuiesc să călcaţi vreodată pe-aici. S-ar putea să nu vă priască aerul.

Cu politică.
Cum să ai Windows stabil

Comments 7

  • Dupa ce zici tu aici , cam tii cu basescu , asa ca restul nu m-am obosit sa-l citesc . Antonescu nu e lingau , Johanis nu reprezinta grupul de influenta al extraterestrilor , si pana una alta Geaoana e un diplomat si un om finut care merita sa fie presedinte decat bruta de basescu . CHEERS

  • Nu pot sa zic decat:superb. Foarte bine punctat despre victimele Revolutiei, si nu despre Basescu. Lasa, ca restul poate vor avea timp si rabdare sa citeasca.

  • @Andrei : Nu-i graba, poate invatam candva sa discernem oamenii dupa ce spun, nu dupa ce ni se pare ca spun.

    @Anda : :)

  • Gotiu are impresia ca-i extraordinar de inteligent, atat de inteligent incat nimeni in sala nu-si poate da seama ca el ragaie. Pentru ca-i asa de inteligent. Am mentionat ca-i foarte inteligent ?

    In general cei ce sufera de aceasta particulara boala de nervi se multumesc cu diverse roluri foarte importante in birocratia Wikipediei (am mentionat ca rolurile sunt foarte importante ?) dar se vede ca din cand in gand mai scapa cate unul si pe internetul general.

  • inainte de a intreba cu ce drept te consideri reprezentant al tutror timisorenilor si de a stabili cu de la tine putere cine are dreptul sa vorbeasca despre Piata Operei, de cine și de ce s-a murit acolo, am o singura intrebare: ai avut pe cineva drag care in 89 a murit acolo ori un frate care in acele zile era pe strazi? Eu, DA.
    În rest, doar sănătate. Într-o zi o să mai crești.

  • P.S. Și n-o să-mi interzici nici tu, nici Consiliul Local, nici Ciuhandu și nimeni să mă plimb prin Piața Operei ori să aprind o lumânare acolo.

  • Ai dreptul sa vorbesti. Am dreptul sa-ti fi raspuns. Crede-ma, inainte sa vorbesc m-am informat, am intrebat, am citit – nu doar oamenii prezenti acolo au considerat campania de prost gust.

    Nu, nu am rude moarte. Am rude de gradul I sau II pe langa care au trecut gloantele milimetric pentru simpla crima de a fi iesit pe strada sa cumpere lapte.

    .. vom aprinde amandoi lumanari, pare-se :)