Ştiu oameni care pentru a compune poezie au nevoie să citească poezie. Cică “vin metaforele mai uşor”, ok, what can I say? Ştiu oameni care înainte de a se apuca de învăţat pentru examen citesc literatură pentru a se deconecta. Sau se uită la filme tâmpite, alese special. Eu unul zic sincer că atunci când mă screm mai al dracului să-mi iasă vreo înşiruire de vorbe, fix atunci se rupe filmul.
În schimb îmi vin idei când studiez matematică. Asta mi s-a întâmplat şi înainte de ultimul examen (la analiză), citeam despre Fourier şi încercam să-mi desenez mental câte o funcţie derivată, şi parcă din neant începeau să curgă clădiri, case, frânturi de imagini şi şoapte, dialoguri şi şosele, ca în cel mai interesant roman nescris încă. Au rămas acolo, în imaginaţie, dar întâmplarea m-a pus pe gânduri. Nu este prima dată când mi se întâmplă, matematica şi filosofia pur şi simplu îmi comută mintea pe un modul al inventivităţii, de parcă ar fugi mintea de ordine şi de concepte. Weird.
Each time I try mathematics, mintea devine neagră, nu neagră ca o tablă de scris şi neagră precum universul. Şi parcă îl văd pe Euclid scriind cuvintele biblice, desenând fosforescent în întuneric:
La început a fost punctul. Din punct s-a făcut o dreaptă, iar acesteia i s-au dat o direcţie şi-o origine spre a fi vector. Apoi a zis Dumnezeu: Să fie planul! Şi-a fost planul. It was good.
Din intersecţia planurilor Dumnezeu a făcut formele geometrice, dreptele paralele le-a sortit pătratelor şi paralelipipedelor, iar pe celelalte le-a dat generos spre a forma triunghiuri, piramide şi alte lucruri plăcute ochiului.
Dar Dumnezeu nu se opri aici, şi făcu dreapta strâmbă, iar din arcul rezultat desenă cercul. Cercul era bun, aşa că a făcut Dumnezeu sfera şi-a definit sinusul pentru a ne vorbi despre perioade. Cum omul nu putea trăi într-o astfel de lume, Cel Bun îi frânse dreptele în bucăţele micuţe şi le numi fractali, trasă legile repetitiţiei în univers prin tot felul de numere care mai de care mai ciudate, pi şi phi şi alte funcţii care descriu viaţa, apoi îi desenă o hartă minunată pe care-o denumi Pământ, şi peste toate îi dărui omului numerele şi inteligenţa să-şi descrie lumea.
De atunci omul încearcă să refacă planul divin şi să-l întreacă pe Creator :)
Cum e? Merge?
Bun de tot! As fura textul, cu permisiunea ta, pentru a-l posta aici: http://decalog-urban.com
How about no :)
Merge si inca cum…dar omul luand in mana o bucata de piatra(sa zicem ca o asemanam cu o forma geometrica plana) si tot jucanadu-se cu ea pe marginea unei ape, rotind-o si plimband-o printre degete a descoperit, ca poate sa o tina pe un deget si ia zis “centru de greutate”.E cam dimineata…dar merge…o zi buna.
He he, rescriem Biblia cu omul în centru pe post de demiurg?
I sucked at maths (like all of my life) but that story of yours made me wish I was a kid and hear that story from my father, so I would start to like maths in primary school. :)
Si atunci Dumnezeu zise : Eu sunt mai presus de tot si nu cred in nimic. Shit, asta inseamna ca sunt ateu ? Dar daca sunt ateu si ma ocup si cu stiinta, de ce l-am mai trimis pe-ala micu ?
asta-i excelenta!