Experienţă. You need it.

Descopăr plin de uimire că sistemul educaţional românesc e varză şi nu produce mai nimic în afară de şomeri. Mai exact:

Numarul somerilor cu varsta sub 25 de ani a crescut in perioada mai – iunie de la 46.000 la peste 56.500.

Ăştia fiind proaspăt-licenţiaţii şi masteranzii, presupun.

“Candidatii fara experienta sau cu putin peste un an in campul  muncii sunt cei care detin suprematia in ceea ce priveste numarul de aplicatii pentru un job. Persoanele cu varsta cuprinsa intre 21 si 35 de ani detin peste 65% din totalul aplicatiilor”, spune Adela Rapeanu

Pentru conformitate, am luat informaţia din Agenda.

Sunt foarte conştient că există facultăţi în care orarul e încărcat ca toţi dracii şi ori eşti prezent ori repeţi anu’. Dar alea sunt câteva, exemple pe la Politehnică şi probabil pe la Medicină. În rest există foarte multe facultăţi unde ai zilnic câteva ceasuri care nu-s dedicate cursurilor sau temelor. Iar întrebarea mea este:

De ce plângăcioşii ăştia care acum caută job nu au făcut practică neplătită la vremea ei? Ştiţi voi, copywriteri de ocazie, vânzători, redacţiile sigur s-ar bucura să primească nişte materiale pe gratis ş.a.m.d. Sau chiar acum, de ce n-o fac? O să-i vedem pe aceiaşi tineri peste 4 luni, plângând de sărbători că n-au găsit încă job. Sigur, vor fi căutat. Dar n-ar lucra unu’ pe gratis, pariem?

Ca să nu mai spun că odată ce te-a văzut angajatorul la lucru timp de ceva vreme şansele să fii primit chiar şi pe un salariu minim devin mai mari, sensibil mai mari faţă de altu’ care în timpul ăla a stat acasă. Nu există mândrie, există doar foame insuficient de mare. Am vaga presimţire că nu stă nici un absolvent de jurnalism acasă pentru a scrie cronici sportive sau editoriale.

Sigur, vă invit să mă contraziceţi. Dar până atunci permiteţi-mi să citez din atotputernicul messenger:

C.A.(04.03.2009 22:16:37): unde ai fost?
G.(04.03.2009 22:17:44): universitatea Constantin Brancoveanu
G.(04.03.2009 22:20:41): facultatea de management si marketing in afaceri economice si facultatea de stiinte umne sau nu mai stiu cum se numea exact. In a 2-a erau sectii de filologie, jurnalism, etc
G.(04.03.2009 22:21:09): iar in prima pe langa sectia mea erau sectii ca finante-banci, management, etc
C.A.(04.03.2009 22:21:29): si profesezi in domeniu acum?
G.(04.03.2009 22:21:44): deocamdata sunt somer
G.(04.03.2009 22:29:43): imi gasesc eu si de munca.
G.(04.03.2009 22:29:57): recunosc insa ca nu am fost prea activ in cautare
G.(04.03.2009 22:30:07): caut asa din cand in cand
G.(04.03.2009 22:30:32): dar ma gandesc ca intai sa astept sa expire tot somajul. Primesc 270 pe luna
G.(04.03.2009 22:30:44): pana prin mai
G.(04.03.2009 22:31:16): sa sug banii statului
G.(04.03.2009 22:31:20): apoi munca
G.(04.03.2009 22:32:01): adica cred ca intelegi ce vreau sa spun. vreau sa iau toti banii de la stat care mi se cuvin pe somaj apoi caut activ de munca
C.A.(04.03.2009 22:32:08): da am inteles
C.A.(04.03.2009 22:32:13): e si asta o varianta
G.(04.03.2009 22:32:40): motto-ul meu “profita pana la maxim de tot ce poti”

Relevant, irelevant
Miroase a

Comments 5

  • Exactly my point! Eu asa am ajuns acolo unde sunt: am lucrat o vreme aproape gratis… cand s-a oferit ocazia, dovedisem deja si m-au angajat bucurosi! Acum am de vreo 15 ori salariul cu care pornisem in domeniu, plus multe alte beneficii. Nimeni nu-ti ofera ceva IMEDIAT, pe TAVA!

  • Mda, tipic romanesc “caut sa profit cat pot”. Din punctul meu de vedere, astia nu ar trebui sa primeasca niciun leu. nu ai muncit DELOC? Nu avem somaj pentru tine.

    Smecherasi, astia sunt domnii “studenti”. Asa cum spui, in afara de 2-3 specialitati super intensive ca studiu, restul fac “balet”. Pe vremea facultatii mi-am permis sa am job full time si astia nu pot nici un internship. Pentru ca tre’ sa-si traiasca viata de student si dupa aia sa aplice pentru somaj. Vai de steaua lor.

  • Experienţă. You need it. « dAImon’s…

    Cum gadest studentii nostri, mandria tarii, cand vine vorba despre munca si experienta….

  • Mai e un avantaj, in afara de experienta, daca prestezi niste voluntariat: mult-discutatul networking. Pe principiul you might meet somebody who knows somebody who heard of somebody who’s hirig.

  • Uite, eu, la început, am făcut şase luni de practică neplătită într-o redacţie de ziar. mergeam zilnic patru sau şase ore şi scriam cot la cot cu redactorii plătiţi. Să ştii că ar mai fi câţiva studenţi care sunt dispuşi să lucreze gratis doar pentru a învăţa şi a acumula experienţă.