Am descoperit un blog de călătorie via Fain. Printre altele, un articol care ne sfătuieşte frumos să folosim harta pentru că următoarele motive:
va ajuta sa va faceti traseul vacantei
va ajuta sa economisiti mult timp stiind exact locurile pe care vreti sa le vedeti si mai ales unde sunt
e greu sa treci printr-un loc si sa-ti scape un obiectiv turistic, care mergand la intamplare e foarte probabil ca sa-l ratati
Ei, permiteţi-mi să fiu în dezacord cu tanti Alice.
Se făcea că era vara lui 2006, tocmai terminasem clasa a XIa şi era Artmania, festivalul cu rocăreală în Sibiu. Ei, având eu nişte bani puşi deoparte şi permis CFR, am luat bilet şi-am purces înspre locul unde urma să se întâmple acţiunea. Fiind primul an de festival şi pentru organizatori, ofereau cazare în cămine studenţeşti (1o lei noaptea, parcă) cu condiţia să rezervi dinainte. Mai plecau înspre Sibiu două colege de clasă, dar ele urmau să stea la ceva rude dintr-un sat apropiat; eu am ales căminul. Am împachetat 3 tricouri de schimb, ceva lenjerie şi dus am fost. Nici măcar n-am notat adresa căminului, “doar pot ţine minte atâta rahat“.
Ajuns în Sibiu în preziua concertelor (vineri), am coborât din tren şi am întrebat primul localnic încotro e Piaţa Mare; m-a îndrumat, am ajuns, am admirat chestia vreo 5 minute şi apoi … apoi am realizat că nu mai ştiam adresa căminului. Noa, frate, ai belit pula. Zic să caut un internet cafe, întreb în zonă .. spre deosebire de Timişoara, unde găseam aşa ceva la fiecare 2 kilometri, Sibiul nu părea să fie foarte interesat de internet. Într-un final, după aproximativ un ceas de învârtit pe străzi, mi-am făcut curaj şi am intrat la o firmă de depanări calculatoare şi i-am rugat să mă lase şi pe mine să caut adresa pizdii. Oameni de treabă, de altfel, m-au lăsat imediat, n-au vrut bani pentru c-am stat pe-acolo. Înarmat cu adresa, am purces la a găsi strada. Altă distracţie, fiecare om estima altfel câte colţuri am de mers pe bulevard. Ajuns pe strada Aron după ce-am belit ochii la numele tuturor străzilor, nu reuşeam să identific căminul; bine, aici eram eu bou, că doar 3 clădiri erau clar noi şi zugravite recent .. în fine, le-am luat la rând, l-am găsit pe al meu, închiriat loc în cameră pe două nopţi, victorie! (timp estimat din gară: 2h30m).
Spre seară plecam spre ceva club unde urmau să se ţină ceva concerte, intrarea gratuită pentr cei cu bilet. Ei, să vezi drăcie, dau să scot biletul şi îngheţ în stradă: ia buletinul de unde nu-i, ia biletul de unde nu-i .. ce pula mea?! Mă învârt, dau să mă întorc la cămin să-mi caut în bagaj (deşi ştiam clar că nu ţin acte acolo) … as luck would have it, sună mobilul: maică-mea. What the .. răspund, şi-o aud zâmbind ironic cum îmi zice să-mi caut buletinul la firma de calculatoare unde fusesem mai devreme. Iau un taxi (deja se însera), ajung la firmă, iau actele, băieţii tot refuză să le dau vreun ban – plec fericit. Se pare că scosesem chestiile când am notat adresa căminului; ei luaseră adresa din buletin, căutaseră în cartea de telefoane din Timişoara, sunaseră la mine .. mnoa, noroc cu caru’. Iau alt taxi înapoi spre club (Cargo parcă se chema), caut de nebun să schimb o bancnotă de 50 lei în ceva mai mic, într-un final apoteotic pe la 22 am intrat. Cre’ c-am mai prins cam două trupe, Seven sigur. Întoarcerea la 1 noaptea o fo’ de-a dreptul interesantă, între valuri de roacheţi beţi şi puşi pe scandal, toţi mergând în aceeaşi direcţie.
A doua zi, sâmbătă. Concertele începeau pe la 13, eu trezit la 10 caut haleală. De altfel o adevărată aventură în Sibiul anului 2006, nici măcar chestii fast-food n-am găsit decât după îndelungi căutări şi cu ajutorul colegilor de cameră. Puncte bonus pentru că fiind obişnuit cu fântânile publice din Timişoara, am rămas şocat nevoit fiind să-mi cumpăr apă. Cum pula mea să cumperi apă? În fine, de aici încolo nu mai contează prea mult, până seara văzusem muzeul Bruckental, fortificaţiile cetăţii, ascultasem cam toate concertele, când am ajuns la afterparty cu colegele eram deja rupt de obosit, ne-am prelins toţi pe pereţii din Cargo şi asta a fost, plecat a doua zi la prânz la gară. Da’ şi cred că o să reţin “aventura” asta mulţi ani de acum încolo …
Probabil peste 5 ani traseul va arăta cam aşa: taxi din gară la pensiune, abonament pe o zi întreagă la transport în comun, aş asculta 2-3 piese din fiecare concert stând liniştit la o terasă de lângă, şi cam atât. Probabil în alţi 3 ani nici nu mi-aş mai aminti cine dracu a cântat. Mna, poate-s io încă prea tânăr, nu-mi dau seama. Da’ chiar mi se pare trist să stai să cauţi chestii cu harta în mână. Încă am o hartă a Sibiului, găsită pe străzi în 2007, am folosit-o fix o singură dată atunci când nu reuşeam să mă orientez faţă de turlele bisericilor.
(p.s.: nici când am fost la Cluj n-am binevoit să-mi notez dracului la ce adresă trebuie să ajung; prima dată am întrebat din gură în gură pe drum, a doua oară am scos liniştit laptopul în gară şi am căutat harta online; în rest, instinct şi mers pe jos)
(p.s. #2: abordarea asta naivă mi se pare superioară din simplul motiv că nici un monument văzut şi nici o chestie “turistică” nu te schimbă profund, nu-ţi oferă mare lucru în afară de eye candy; or, dacă tot vreau eye candy, prefer să descopăr pe puterile proprii; în plus, foarte mulţi care vizitează chestii de-astea la foc automat nu îşi cunosc nici măcar oraşul natal la fel de bine ..)
Si ratacirile sunt bune, cu conditia ca timpul sa fie de partea ta, sa ai ce sa descoperi in locatia respectiva, iar vremea sa fie una relativ buna. Cine isi doreste sa se piara in inima muntilor? :P
adevar graiesti, apai ce rost are sa ma minunez la una bucata biserica ca si asa nu raman cu nimic, dar desen ala graffiti sau casa aia pe langa care am trecut si are asa un aspect antic, fac mai mult ca obiectivele standard, si oricum daca mergi intr-un oras nou si fara harta tot dai peste cele mai cunoscute obiective
Bun, io mi-s pentru actele la mine, aparatul de gat, o harta turistica (pentru transport in comun mai mult) in dinti si ceva cunostinte macar minimale despre zona.
Este drept ca ai amintiri frumoase, dar la fel se putea sa nu gasesti locatia, sa nu-ti recuperezi actele etc. E buna si viata boema, dar, daca umbli prin alta tara cu capul in nori, poti sa o patesti nasol de tot. Si nu e vorba doar de amintiri din astea misto.
In ceea ce priveste misculatul prin alte zari, si io mi-s pentru pus talpile pe pamnant si rupt pingelele. Asa poti spune ca ai vazut cu adevarat o locatie, nu doar din autobuzul turistic in sistem “fast forward”
Gerhald:
E drept.
Adizzy:
Era un text tare caustic, nu-mi amintesc autorul acum.. tot pe ideea ta, discută oamenii despre excursii – “dacă n-ai văzut pictura X din muzeul ăla, degeaba ai fost acolo!” devenind un fel de replică necesară pentru a stabili clar “superioritatea” unui turist faţă de altul. Mbleah.
Dojo:
Ei, acu’ am exagerat vag şi eu, cel puţin la partea cu aparat foto şi vagi idei despre zonă sunt de acord.
Cât despre ce putea să fie .. crede-mă că uneori privesc şi eu în urmă la diverse episoade şi mă întreb cum mama dracului am trecut pe acolo. Da’ până la urmă io-s zăpăcitul care şi-a pierdut buletinul la el în oraş cu 2 luni înaintea examenului de capacitate, doar pentru a-l regăsi în luna august sub pat.
Sunt convins că se poate şi fără multe chestii care ni se par nouă obligatorii :)
Mo, sa nu fie cu banat, Seven e trupa din Cluj, a lu’ Sandu “Dudu” Barbuta ?
Ai avut noroc. Eu am intrebat vreo 30 de trecatori si pe la vreo 5 magazine unde este sediul unei firme si nu stiau…( desi era in spatele lor).
Mircea Popescu:
Da, sunt din Cluj, da, cred că e vocalistul ăla. Video pentru exemplificare:
http://www.youtube.com/watch?v=GFeiOolH3e8
i4ever:
Ei, un sediu de firmă e într-adevăr mai greu să-l ştie un trecător întâmplător. Vorba aia, eu unul nu ştiu nici denumirea oficială a magazinelor de la parterul blocului, deci ..
Ehehe. Buei, cit s-o chinuit omu’ ala sa-si faca formatie, totusi, s-ar zice ca i-o reusit.
da, i-a reusit, oricum suna bine, nu?