Forţa tradiţiei

Am, din nou, o întrebare pentru cititori. Ea pleacă dintr-o discuţie cu Dan Necşa pe Twitter:

dannecsa: Intr-o tara crestin ortodoxa, mecanismul sistemului american invinge? Chiar uitam de traditie? Chiar uitam de simbolurile locale???

daimonz: @dannecsa context?

dannecsa: @daimonz ziua barbatului nu e pe 5 mai! in traditia romaneasca, ziua barbatului e pe 9 martie!

Bun, deci aflu că Ziua Bărbatului. Sincer acu’ nici nu ştiam când se sărbătoreşte, ştiu doar că ziua muierii e prin Martie (luna neagră a cadourilor), dar atât. Vreau o zi a bărbatului cum vreau un coi în talpă. În fine.

daimonz: @dannecsa a, fleoşc. Mie spre exemplu nu-mi pasă. Dacă sunt suficient de mulţi cărora nu le pasă … mna. Nu prea e tradiţie.

dannecsa: @daimonzfaptul ca la 95 de persoane din 100 nu le pasa, asta nu inseamna ca nu e traditie!. ce ma mira pe mine e faptul ca multi nu stiu ce e in 9 martie!

daimonz: @dannecsa ba fix aia înseamnă. Dacă oamenilor le păsa de “Ziua îndrăgostiţilor”, acum sărbătoaream Dragobete. Nu le-a păsat, avem Valentine.

dannecsa: @daimonz traditie=ansamblu de obiceiuri, datini, credinte, construite in cadrul unei comunitati sociale si transmise din generatie in generatie

dannecsa: @daimonz 14 februarie nu e traditie, insa 24 februarie e traditie!

dannecsa: @daimonz vorbim aici de specific local, pur romanesc! 24 feb exista si pe timpul lui ceausescu, 14 nu!

daimonz: @dannecsa Cred că e momentul să agree to disagree.

Ei, eu am o problemă cu aplicarea definiţiilor, în special partea marcată cu roşu.

Sigur, este “tradiţional” că Ziua Îndrăgostiţilor este Dragobetele. Există anumite ritualuri pe la sat în acest sens, nimic de zis. Pe de altă parte, orăşenii nu au cărat cu ei acest bagaj cultural, nu au implantat Dragobetele în urbe. A răsărit în spaţiul rămas astfel liber o sărbătoare fix la fel, Sfântul Valentin (cunoscut şi ca Valentine’s Day). Care provoacă anual diverse reacţii alergice. Mai este Dragobetele tradiţional? Să luăm cu exemple.

O fi tradiţională hora la români? O fi. Da’ se mai practică ea? Păi … la oraş nu, deci eliminăm dintr-o mişcare jumătate din populaţia României. Mai tăiem şi comunele, eliminăm satele părăsite şi rămânem cu aproape nimic. Care-s şansele ca punând aleatoriu degetul pe harta satelor să găsesc unul unde duminica se joacă hora?

E doina tradiţională? Sigur, o fi. Da’ se mai cântă ea? Păi … stai că nu, stai că-i pe lista chestiilor pe care vrea să le salveze UNESCO. Cam ca şi urşii panda, care îs aşa obosiţi ca specie încât nici nu se mai fut din proprie iniţiativă. Înţeleg, doina a fost cândva un lucru practic, interesant şi purtător de sens. Astăzi n-are nici un sens pentru nimeni. Sau aproape nimeni, fie.

Cel puţin prin ochelarii mei de cal, tradiţional nu poate fi ceva ce-a murit. Poate fi vechi, arhaic, interesant, de păstrat, de studiat, dar nu tradiţional.Dacă a murit atunci vorbim despre obicei la trecut şi spunem că era tradiţional, fără implicaţii în judecăţile de valoare din prezent (ref.: textul roşu dinsus).

Rămâne, bineînţeles, discutabil de la ce mărime a grupului încolo devine un lucru relevant pentru un întreg spaţiu cultural – sau de la ce perioadă de timp încolo. Câţi ani trebuie să mai reziste sărbătoarea de Sfântul Valentin încât s-o putem numi tradiţională? Cert este că e tradiţional la mulţi români să asculţi manele duminica.

Bineînţeles, dacă nu am dreptate completaţi.

O comparaţie
Din memorie

Comments 12

  • Chiar nu cred ca are vreo relevanta atat de mare daca ziua barbatului e 9 martie, 15 aprilie sau 5 mai. Ideea e unele lucruri sunt promovate printr-un marketing agresiv, deci au castig de cauza. La fel s-a intamplat si cu ziua barbatului de la Bergenbier.

  • eu habar n-aveam de alta zi a barbatului, afara de 1 aprilie :D

  • Eu am impresia că se folosesc nişte termeni cam abuziv. Să vorbeşti despre 5 mai – ziua bărbatului concepută de ăştia cu berea lor acu’ nişte ani – ca fiind tradiţie … e cam tras de păr.

    E adevărat că unele tradiţii se pierd, că nu mai vrea nici dracu’ să le ţină, dar asta e partea a doua. Nu zic că n-ai şi tu dreptatea ta, că punctezi care-i tendinţa de acuma: nu-ţi mai convine să joci hora duminica, îţi dai în freză sâmbătă noaptea prin vreun club. Le înlocuieşti cumva. Dar trebuie să-i dau dreptate şi lu’ Necşa … fix la definiţia în roşu, doar că aplicată în mai general.

  • astea cu zilele de dragoste e o porcarie.

    wow, dragi femei, exista niste date specifice in calendar in care trebuie sa fiti fericite si sa va fa futeti barbatul pe un buchet de flori in schimb. ca asa e traditia.

    desigur, puteti fii fericite in cele 365 aprox zile ale anului, oricand, la orice ora, dar nu. e ca la medic, cu programare.

    Sexul slab al societatii facut special sa se simta asa, trebuie pe langa frica, batai si discriminare sa aiba lumina de la capatul tunelului. Inventam sarbatori. Solved, plm.

    traditia suna prea mult ca concept maret (fals desigur). daca intrebi de traditii raspunsul e : traditii herp de derp derp derp derp TRADITII COAE.

    asta e argumentul.

    in Evul Mediu parca, era traditia aia de a defeca in casa si aruncat mizeria pe geam. Asta a umplut Europa de epidemii. Ba erau sobolanii, ba erau jidanii, ba nu stiu cine.

    Literal aruncai cu cacat de la geam in strada. Ca asa era traditia.

    Prin faptul ca poarta numele de traditie inseamna ca e si bun?

  • Nu prea pricep exact cu ce zici ca nu esti de acord. Ce descrii acolo pare sa fie o traditie intrerupta/pierduta. Totusi, de ce te deranjeaza sa o denumesti traditie? Sigur, poti argumenta ca nu mai e adecvata la momentul actual samd, dar totusi notiunea de traditie implica vechime de cateva generatii as zice (si de acolo si implicita judecata de valoare – faptul ca x generatii au considerat ca-i bine sa faca treaba cu pricina la modul cu pricina). Deci imi pare ca daca vrei sa argumentezi ceva ar fi de ce nu-si are sensul/rostul ziua barbatului, nu o data anume.

    Concret la subiect tu zici in fapt ca nu vezi vreo semnificatie anume/rost al zilei barbatului si deci daca e la o data sau alta, tot balciul ala e. Amicul tau pare sa aiba abordarea opusa cu “daca e sa fie, macar sa fie fix ca la noi si nu ca la ei” (nu mi-e clar ce rost au in propozitie crestin-ortodoxismea presupusa a Romaniei si americanismul dar in fine). El doreste o continuitate (pana la urma nu vad de ce e de condamnat), iar tie t-e perpendicular – deci de ce te deranjeaza abordarea lui?

  • Diana Coman:
    Mă deranjează că numim “tradiţie” şi ceva existent şi ceva pierdut. Asta permite confuzii ca mai sus, în care diverşi oameni se supără ca măgarul pe sat când oamenii de acum nu mai respectă ceva ce oricum era pierdut de ceva vreme. E la un pas distanţă de discuţii despre tineretul de astăzi şi alte interacţiuni sterile ( “cum ar trebui să fie lucrurile” ).

    Cârtiţoiu’:
    Cum îi spuneam şi Dianei mai sus, vreau o separare semantică odată ce o anumită practică iese din uz. Pentru că ce iese din uz nu mai conţine nimic semnificativ pentru noi, şi dându-i un nume separat putem ajuta ieşirea acelei practici/tradiţii şi din circuitul noţional curent.

    Uşurezi puţin bagajul pentru vorbitori.

    Angela:
    Bun şi nişte umor într-o mare de seriozitate ;))

  • Hmmm, adica speciile disparute ar trebui sa nu mai fie denumite specii zici?

  • Traditie, in definitiile pe care le-am gasit eu, presupune 2 chestii pe care as vrea sa le punctez:
    1. defineste o trasatura specifica grupului in care se pastreaza. Ori, daca 95% din grup nu are nici in clin nici in maneca cu obiceiul/conceptia/etc, inseamna ca acesta nu defineste decat maxim 5%din grup si nu prea e traditie…
    2. defineste o practica uzuala in cadrul acelui grup. Un obicei ce nu se mai practica nu mai reprezinta o traditie decat in contextul de “traditie disparuta”.
    Ce academic suna :)

  • @Diana: Sunt denumite specii, dar speciile în sine nu mai există.

    Mai clar, tradiția nu-i ceva tangibil, e un fenomen. Dacă e să mergem pe filiera cuvântului, tradiția vine de la „a lăsa generațiilor următoare”, „a duce mai departe” etc. În momentul în care un obicei încetează a se transmite generațiilor următoare, el încetează a mai fi o tradiție.

  • Interesante preocupari, chiar daca ele sunt cu totul vetuste. In postmodernism nu mai exista traditii, sunt cu totul o chestie depasita istoric (si nu, faptul ca exista o multime de oameni care n-au aflat inca nu are valoare probativa, in Patagonia mai exista triburi care n-au aflat nici faza cu bronzul, da’ asta nu inseamna ca ne aflam in epoca pietrei).

    A te preocupa azi cu probleme precum “e X sau nu e X o traditie” nu-i cu mult diferit de-a incerca sa clasifici obiectele din groapa de gunoi dupa criteriul “distruse inainte de Razboiul din Golf” respectiv “distruse dupa Razboiul din Golf”.

  • Păi pentru spaţiul cultural din Patagonia epoca pietrei este valabilă.

    Cum constaţi c-am fi în postmodernism?

  • E si asta o problema. Eu declar, nu constat, pe criteriul ca ori e cum zic eu ori nu ma intereseaza cum e, pentru ca nu exista nimic de luat in seama.