Mi-a venit aşa, din greşeală, şi mă gândesc că nu strică s-o notez şi aici.
Să ne imaginăm că un creator de cultură (fie el scriitor sau pictor) este un marinar.
În spaţiul culturii malurile-s obiectele tangibile, spaţiile ideatice cunoscute şi bătătorite. Artistul în actul de a naviga creează.
Plecând de la mal, poţi avea vânt la pupa: uralele şi încurajările prietenilor. Foarte puţin contează lucrurile astea, în larg eşti de unul singur, şi ori dai la vâsle din propriile puteri ori te rogi de vântul inspiraţiei.
Sigur, uneori vei avea vânt şi la prova, criticile. Uneori ele doar te încetinesc, uneori te deviază din drum şi ajungi unde n-ai fi vrut să ajungi – iar ăsta nu-i un lucru rău. Din când în când (every now and then) corabia e prea şubredă şi criticul e prea puternic, aşa că te sfarmă. Dar asta-i rar.
Şi în fond care-i scopul? Nici unul specific. Vezi locuri noi. Atingi locuri nemaiîntâlnite, şi trebuie să te opreşti puţin pe uscat pentru a le extrage bogăţiile. Doar că trebuie să rabzi singurătatea călătoriei.
La final construieşti trasee: duci îmbâcsiţilor de pe mal bunătăţile descoperite pe alt mal. Sigur, eşti singur în majoritatea timpului, dar ce mai contează? Îţi rămâne numele peste veacuri.
Cam atât.
Si daca nici numele nu ramane? :)
Daca dintr-o barca subreda , dar totusi, barca, ramane o bucata de lemn ?
Ca si capitan trebuie sa te sacrifici pentru restul marinarilor, si atunci?
Aaa s de regula numelle ramane :P au ramas in istorie si sociopati care au fost ridicati la rang de sfinti, la rumuni ramane totul , mai putin ceea ce e cu adevarat valoros…
Angela:
Ăsta-i riscul pe care ţi-l asumi când te apuci de navigat în loc să te îmbeţi acasă cu prietenii. În fond nu toţi marinarii-s Magellan sau vreun Columb.
Da’ şi când dai de vreo Americă …
Cartim:
Păi răspunde tu, c-ai introdus un concept nou (marinarii) care nu ştiu la ce se referă. Eu ziceam că vâsleşti singur.
Nu-i zice prora in romaneste ?!
O comparatie – dAImon-s blog…
În care încerc să zic că nu toţi creatorii de cultură-s Magellani. Sau pe-acolo….
Singur, de fapt, eşti întodeauna. Doar te amăgeşti că nu.
Mhm, da’ sigur nu-i invers ca adica in actul de a… naviga, creeaza? :D
Poţi spune că actul de a naviga e munca depusă întru creaţie. Dacă rezultatul final e un mal plin de bunătăţi sau nu .. asta se vede abia când ai ajuns cu bine la mal.
Dacă ştii recunoaşte malul, desigur.