Fiul arhanghelului Mihail / Evening of the World – Allan Massie

M-am apucat să citesc cartea aceasta în urma campaniei vALLuntar, iniţiată după cum vă închipuiţi de către editura ALL. Încă nu am reuşit să o citesc toată, aşa că dinjos veţi găsi o părere întemeiată pe primele 15 capitole ale cărţii ¹.

~*~

În primul rând, e de ştiut că romanul face parte dintr-o trilogie, fiind chiar prima carte. Să povestim puţin despre firul epic.

Personajul principal e Marcus, un tânăr de viţă nobilă (ba chiar multiple viţe, nu-i clar tatăl). Ar putea fi chiar a arhanghelului Mihail sămânţa, dacă ar fi să dăm crezare tuturor zvonurilor listate de autor. De la el ne aşteptăm deci la fapte măreţe.

Suntem în vremea imperiului roman, aproximativ în anul 400 d.Hr, în orice caz secolul V. Firul epic se desfăşoară din momentul când acest tânăr înzestrat şi virtuos e trimis în slujba împăratului Honorius. Care împărat e, bineînţeles, antagonistul lui Marcus: rău, laş, fricos, tot ce-i trebuie unui personaj negativ. Şi care împărat îl retrimite cu promptitudine pe Marcus ca “ambasador” către vizigoţi, pentru a îndepărta contrastul de lângă el. Marcus decade din plăcut lui Alaric în disgraţiat,în final prizonier al vizigoţilor, întorcându-se în Roma alături de cuceritorii ei. Nu va sta însă mult acolo.

Pe lângă firul epic principal, avem şi un număr de elemente cel puţin bizare. Spre exemplu, chiar la început – în călătoria spre Honorius, Marcus şi trupa lui (un preot, un paj şi-un grec ce să aibă grijă de cai) nimeresc de-a dreptul în oniric: găsesc un altar păgân într-o pădure, sunt prinşi de nişte oameni înarmaţi, li se oferă mâncare (pe care Marcus o refuză), o fată i se oferă trupeşte lui Marcus pentru a-şi salva tatăl muribund (iar acesta refuză din nou); apoi se trezesc cutoţii din vis. Astfel de episoade suprarealiste au loc la mai tot pasul prin carte – probabil or fi alegorice, da’ personal le-am găsit cam disparate pentru a putea forma un tot coerent. Ce-i drept, nici n-am terminat lectura.

Altfel, din bruma mea de cunoştinţe latiniste descrierile imperiului îmi par ca fiind destul de corecte – şi starea lui de decădere (Honorius fiind un exponent), şi locurile; chiar şi moartea lui Alaric (plus îngroparea lui) respectă buchea istorică. Istoria-i însăşi interesantă în acea perioadă, merită citită cartea şi doar pentru firul epic, fără a căuta alte chei. Da’ nu strică să cunoaşteţi nişte urme de mitologie greacă, răsar zeii şi referinţele “păgâne” de peste tot, lucru care măreşte plăcerea lecturii.

Ce nu cade bine în context e stilul prea cursiv, mult prea “pe faţă” şi la subiect, prea uşor de urmărit ce se întâmplă – chiar dacă nu-i clar de ce se întâmplă. În sensul ăsta cred că-i oarecum anacronism, manuscrisul fiind “declarat” ca fiind din Evul Mediu – o perioadă cu o exprimare ceva mai greoaie. Nu că m-aş plânge. Per total cartea e ceea ce numesc englezii “an absorbing read”.

Atitudinea generală pe care-o insuflă e una corespunzătoare lumii tuturor posibilităţilor – în faţa decăderii, stabilitatea morală a personajului îi oferă şansa extraordinară de a fi azvârlit în tumultul evenimentelor mai înalte ca el, fără a ieşi însă prea zgâriat din ele. Indiferent că acţiunea se mută din Roma în Grecia, sau în Bizanţ. Marcus se poate lupta astfel cu ruptura dintre lumi, stând pe muchia dintre ele: cea veche, Imperiul, şi cea nouă, a creştinătăţii. Mai ales că şi creştinătatea era-n perioada ei incipientă, cu multe grupări acuzându-se una pe alta de “erezie”. Mai ales că imperiul e întins ca o pânză rarefiată, gata să se rupă.

Dacă îngăduiţi, voi a şi cita oleacă din carte, de pe la începuturi. Un oarece eunuc ce-l întovărăşeşte pe Marcus în tabăra vizigotă are o viziune asupra lumii care ar face de ruşine pe mulţi alţii mult mai moderni ca el:

Din nou, eunucul zâmbi.

– Nu neg că există adevăr în mesajul lui Hristos, îi răspunse el. Dar am călătorit până în India şi am cutreierat întregul Imperiu Persan şi am auzit înţelepţi din diferite zone cum exagerează şi transformă realitatea. Aşa stând lucrurile, cum pot crede eu că există un singur adevăr de necontestat, care i-a fost refuzat omenirii, până când s-a revelat acum câteva sute de ani unei mâini de evrei dintr-un colţ îndepărtat al Iudeii, care şi ea este un simplu punct în măreţia Creaţiei?

Cam atât. Pe mine personal m-a prins Fiul Arhanghelului Mihail, poate şi pe voi vă va.

~*~

¹ Motivul din care n-am apucat să citesc toată cartea este unul simplu: colaboratorii editurii sunt neserioşi. Eu am scris mailul de cerere pe data de 30 ianuarie, Loredana Modoran (coordonator online al grupului editorial) răspunzând prompt că o va trimite. A trecut timpul, au trecut zăpezile groaznice din acea perioadă – după 3 săptămâni, pe 21 februarie, Loredana mă informează că “cartea ta din vALLuntar s-a intors la sediu” şi că “cei de la curier spun ca adresa este gresita si nr. de telefon invalid”. Datele pe care le trimisesem erau corecte, desigur, aşa că suspectez curierul de burtologie, lucru pe care i-l comunic şi Loredanei.

Într-un final a ajuns la mine cartea prin Sprint Curier, pe 5 martie. Eu deja îmi luasem gândul că o să mai particip la campanie. Pur şi simplu se lihozeşte cheful după o fază de-asta. Ce-am citit din ea s-a întâmplat într-un loc ce-l vizităm de obicei în alte scopuri.

Ce nu-mi este clar: oare tot Sprint au fost şi la încercarea eşuată de livrare?