Vreau să discut astăzi două concepte sub-utilizate în cultura română contemporană.
~*~
Primul este numitul “to acknowledge”. Nu prea avem cuvinte potrivite pentru el, deşi Google Translate îmi oferă o listă de paleative:
confirma, recunoaşte, admite, accepta, mărturisi, aproba, adeveri, certifica, fi recunoscător, mulţumi, răspunde la, omologa
Am subliniat cu caractere aldine sensurile care-mi par mie că ar putea să ne pună pe calea cea bună. Ideea discuţiei mi-a fost dată de un articol mai vechi de-al lui Radu Georgescu (John, please acknowledge). Are acolo citată o interacţiune ilustrativă:
Eram odata impreuna cu un expat in casa lui din Bucuresti. La un moment dat, unul din copii (7 ani.. ?) se invartea pe langa noi. Tat’su ii spune:– John, could you please bring me the spoon from mum? Copilul superascultator, se intoarce instantaneu si pleaca spre bucatarie. Ma asteptam ca tatal sa fie incantat, dar nu – el il cheama inapoi si il avertizeaza:
– John, I told you before: please acknowledge! Iar copilul cuminte:
– Yes dad, I am bringing the spoon.
Chestia asta stă, spre exemplu, la baza reţelisticii în forma curentă – protocolul TCP cere ca primitorul unui pachet de date să răspundă cu un mesaj ACK, predefinit, prin care anunţă că acel pachet chiar a ajuns unde trebuia.
De ce-i aşa importantă confirmarea? Tocmai pentru că lumea-i interconectată. Suntem ocupaţi şi, probabil, cei cu care interacţionăm sunt la fel de ocupaţi. Semnalul că “m-am aplecat asupra ce mi-ai supus atenţiei” este esenţial pentru a nu irosi timpul celuilalt. Iar dacă nu înţelege cineva că timpul celuilalt este foarte, foarte preţios, atunci acel cineva nu trăieşte în epoca contemporană.
~*~
Al doilea concept este mai uşor de explicat prin exemple:
I wanted to take a moment to recognize her excellent work.I just want to recognize her, as she is always so (helpful | cheerful | professional | useful | hard-working).
Pe scurt, “to give recognition”, a-i remarca meritele cuiva. Chiar dacă toată lumea ştie că X este un om muncitor şi capabil şi fain, nu strică deloc să aminteşti din când în când. Să zici mersi că ai în echipă sau între relaţii şi oameni faini. Îl mai baţi pe om pe spate puţin, îi înseninezi ziua, nu stai încruntat tot timpu’.
Nu, pe bune, când a fost ultima oară când i-aţi remarcat cuiva meritele? Sau cineva vi le-a remarcat vouă? Sau măcar aţi fi meritat să remarce cineva ceva la voi, profesional?
Io zic că merită să importăm acknowledge şi recognition, şi să le punem în practică.
Acknowledge- recognize – dAImon-s blog…
” Chiar dacă toată lumea ştie că X este un om muncitor şi capabil şi fain, nu strică deloc să aminteşti din când în când. Să zici mersi că ai în echipă sau între relaţii şi oameni faini. Îl mai baţi pe om pe spate puţin, îi înseninezi ziua, nu stai în…
Foarte interesant. Dar în timp ce subscriu cu entuziasm la ultimul punct, consider că uneori, atunci când discuţia curge suficient de bine, când acordul dintre cele două persoane e suficient de bun (cum a fost, aş zice eu, în primul exemplu oferit de tine), confirmarea nu mai este necesară şi poate chiar complica sau îngreuna comunicarea.
Mai pe scurt se cheama in fapt feedback, ambele forme. Si vazut asa zic ca mai deschide ochii o bucata de ce-i necesar si care-s avantajele de ambele parti in fapt.
Ah, si daca tot ai atins subiectul cu recunoasterea calitatilor oamenilor cu care lucrezi, poate merita zise doua vorbe si cum se reactioneaza corect la feedback.
Hm, feedback nu-mi place să folosesc pentru că e un termen general ce-a fost deja uzitat de români şi i s-au lărgit găurile; nimeni nu ştie cum funcţionează corect sau ar trebui să funcţioneze corect, nici măcar eu dacă-i s-o spun drept. De altfel faptul că n-a fost tradus spune ceva despre cultura română.
Remarcatu’ meritelor în muncă are tradiţie (nu contează că-i comunistă) – şi aş prefera să reinstituim o tradiţie ce altfel se pierde în dauna unui barbarism.
Dacă mă gândesc bine, acknowledgementu’ l-am putea echivala prin deja-existentul “Am înţeles (acest lucru despre care se face vorbire” – însă trebuie pilită puţin expresia pentru a nu cădea în decerebratul “să trăiţi Şefu, am înţeles”.
Aia cu reacţionatu’ corect ţi-o las în seamă, c-ai mai mulţi ani şi mai multă experienţă ca mine :)
Mie nu-mi place sa folosesc “feedback” in limba romana pentru ca is prea hipster, sau cu alte cuvinte pentru ca toata prostimea s-a agatat de el ca de-un pai salvator dinspre Orient spre Occident. Asa cum erau adidasii prin 1990 garantia faptului ca nu esti un comunist retardat, e si feedbacu’ asta garantia-amuleta-magica ca nu esti un corporatist in sensul indian al acestui termen. (Si apropo de care chestie, “indian” se folosea in limba romana circa 1930 cu sensul de indigen, in constructii precum “produse straine sau indiene”).
La acknowledge : in limba engleza noteaza primirea mesajului fara alte comentarii. Asta-i sensul lui propriu si prim. Inseamna la figurat (pe filiera understatement-ului englezesc) si aprobarea mesajului primit. Asta sens figurat imi pare ca-i ce te intereseaza pe tine.
Traducerile romanesti sunt foarte dependente de context, cam toti termenii enumeriati de gtranslate pot fi solutia corecta intr-o fraza anumita, da’ n-as spune despre niciunul ca este “echivalentul”. Noi folosim pur si simplu “da”, e mai scurt.
Dar folosesti ‘gen’, care e mainstream.
Nu mai e mainstream, a fost facut praf la cateva luni de cand a devenit culeanu si s-a si facut piesa in bataie de joc (eugen; eu, gen..).
Io acu il folosesc ironic. Gen.
@ Lotus :
Maestre, te-am pescuit azi din spam. Ce cautai acolo, nu-i clar.
In orice caz, confirmarea dureaza exact o secunda. Ea nu poate ingreuna comunicarea. O poate, desigur, face sa para mai scortoasa si formala decat ar fi cazul ..
[…] mea, bine c-a cântat Guţă despre Străinătate, da’ roacherii cumva n-au reuşit să .. acknowledge fenomenul. Supurează ţara de ani întregi, roacherii nu ştiu ei de-astea, să scrie despre […]
[…] că stau pe loc cu camera filmând mi-a dansat. Vasta majoritate a lumii se apropie, vede camera, acknowledge ce se întâmplă şi trec mai departe fără discuţie. Odată fiind pe la marginea oraşului […]
[…] că e o formă de acknowledgment necesară în interacţiunea profesională […]
[…] alte relaţii cu alţi oameni. Poate chiar îţi ceri scuze şi încerci să arăţi că acknowledge ce au făcut ăia care au fost binevoitori cu tine. Poate chiar îţi cauţi oamenii competenţi […]