adaptare de pe FutilityCloset
Să zicem că omu’ ajunge în faţa porţilor iadului. Acolo îl întâmpină ghiavolu’, care-i oferă un joc de noroc. Şi anume, dacă domnul (sau doamna, că nu discriminăm după pizdă) alege să joace azi, are o jumătate de şansă să câştige ( 1/2 ). Dacă joacă mâine, va avea două treimi ( 2/3 ) , şi tot aşa cu fiecare zi adăugată. Câştigul e că ajunge-n rai, riscul de a pierde este că rămâne în iad pentru totdeauna. Care-i strategia corectă în asemenea caz?
Şansele de câştig ajung la 0.997268 după un an de aşteptare, însă mai apoi, următoarea zi va adăuga doar 0,000007 la aceste şanse. Sigur, în joc este bucuria infinită a raiului, şi deci chiar un procentaj infim de şansă multiplicat cu infinitul .. dă tot infinit. O zi în plus petrecută-n aşteptare în iad nu-i mare lucru comparat cu infinitatea raiului. Ar părea că şansele de ajunge în rai întrec de departe orice inconvenient minor al statului în iad, la orice moment.
Totuşi, având de-a face cu un şir [0,5 , 1) , omul va aştepta o infinitate în iad fără a atinge şansa perfectă; or, stând pe vecie în iad, i-a atins scopul diavolului, nu pe al său(i) – scrie Edward J. Gracely în Analysis, în 1988 când a propus dilema. De ce ai sta pe vecie într-un loc spre a-ţi mări şansele de a-l părăsi?
Ce ar trebui să facă omul pus în faţa acestei alegeri imposibile?
- traduceţi voi self-defeating strategy, mbine? [↩]
Mă mir că s-a pus problema să se aştepte un an (pentru 99,7268%) sau chiar mai mult.
Din moment ce nu se poate ajunge la 100% nu înţeleg de ce să aştepţi la infinit? (mda, iad, eternitate, yada-yada) Trebuie să te rişti la un moment dat şi cu asta basta. Eu m-aş juca imediat după ce aş trece de 90%, altul după un an iar proştii niciodată. Depinde de mentalitate.
Sunt mulţi oameni care se lasă paralizaţi de frică, “alegeri imposibile”, în mare orice situaţie care include un risc/o responsabilitate. În mintea lor se mint că le place confortul şi siguranţa, chit că priviţi din exterior se vede că nu le merge bine din nici un punct de vedere şi că sunt mult mai fragili decât restul.
Strategie autodistructivă / strategie care îşi combate scopul. Merge?
A doua traducere îmi place, însă e cam lungă şi nu-mi vine cum aş putea introduce în text. Las articolul aşa, cine citeşte comentariile află.
Altfel, io-s de acord că jocul n-are soluţii “optime” doar din cauza faptului că-i omul pizdă. Da’ asta e şi frumuseţea, până la urmă, câţi sunt obişnuiţi să-şi asume riscuri constant şi să le mai şi accepte consecinţele?
Prea puţini, clar.
Îţi este milă de cei care rămân blocaţi (în jocul de mai sus, în viaţă)? Crezi că îşi merită soarta cu vărf şi îndesat sau nu?
Nu m-a pus cineva judecător ca să spun că “merită” sau nu. Până la urmă e o şansă de a-ţi face curaj faţă de propria soartă.
Interesantă teoria. Mi se pare că ilustrează un paradox, sau mai bine zis o imposibilitate (cea de a-i băga pe toți indivizii în rai). Statistic vorbind iadul își asigură resursele (ba chiar creșterea resurselor) pe o perioadă nelimitată de timp folosind jocul ăsta, deoarece pe de o parte din cei care riscă vor ajunge mereu câțiva în iad, iar cei care așteaptă sunt cel puțin resurse temporare.
În practică eu aș zice că una-două-trei luni de așteptare sunt suficiente, dat fiind că șirul n/(n + 1) ajunge foarte repede la 0.96-0.98 care-i o șansă „virtually” sigură. În rest nu îmi e foarte clar ce presupune așteptatul respectiv: presupun că jucătorul așteaptă în iad (adică în chinuri și alte d-alea), fapt care mi se pare că elimină din capul locului ideea așteptatului la infinit.
Sa zicem ca suntem un grup de vreo 365 de persoane care asteptam un an. Stim aproape sigur ca unul va ramane acolo.
@isabela: Aș zice că nu-i tocmai „aproape” sigur, însă oarecum probabil. Dacă am interpretat corect problema așa cum ai expus-o, ea e un caz particular al distribuției binomiale, cu p = 365/366 (probabilitatea reușitei), n = 365 (numărul de „experimente”) și k = 364 (numărul „experimentelor” reușite).
Dacă înlocuim datele în ecuația din link, obținem probabilitatea de a avea o persoană în iad (deci un experiment eșuat) aproape 37%. Deci sunt ceva șanse să scape toată lumea.
Hey, un inceput de 50-50 sanse din prima zi ar tenta pe oricine, daca nu ar mai fi loc de mai bine.
La fel ca Alex (z3talife), in noua zile, daca chinurile sunt enorme, nici nu as mai sta pe ganduri. Zilele in plus ar creste agonia, dar sansele prea putin (sub 0.01 pe zi, dupa o luna sub 0.001, iar dupa 100 de zile sub 0.0001)
Cam greu de crezut ipoteza asta in care al cu coasa ar da sanse asa mari de scapare si ar ramane cu maxim o zecime din oamenii stransi care s-au riscat pe graba, plus cativa rataciti care spera o sansa de castig de 0.999 :)
Remarc că io n-am răspuns “dilemei”. Hai s-o fac: n-aş risca să joc sub 99/100 şanse. Nu-s trader sau vreo altă meserie ce să implice risc constant, însă mai joc poker uneori. Mi-e teamă de situaţiile aparent facile, când crezi că ai şanse majore să câştigi; eu în alea pierd. Deja de la şanse de 1/100 să pierzi e însă vorba de ghinion pur. Poţi la fel de bine să pierzi şi pe o şansă de 1/1`000`000.
“eu în alea pierd”
La poker sau în general în viaţă? :)
La poker, şi uneori şi-n viaţă.