Corbilor, cu aversiune

Citesc un comunicat de presă al BOR, vizavi de problematica religioasă a incinerării cadavrelor, în opoziţie cu dogma, regulile, regulamentele, tradiţia şi obişnuinţa creştinismului⁽ⁱ⁾. Să spicuim puţin din comunicatul respectiv⁽ⁱⁱ⁾:

Un fost ministru şi profesor universitar, Trancu-Iaşi, murind, a lăsat să fie incinerat, fiind întovărăşit la crematoriu de numeroşi foşti şi actuali miniştri, de profesori universitari şi de o mare mulţime de intelectuali şi de studenţi. S-au ţinut cu ocazia aceasta cuvântări, scoţându-se în relief personalitatea celui ce avea să fie peste câteva minute mistuit de flăcări, o companie de feciori români, îmbrăcaţi în haina militară pentru o altă misiune, cu mult mai sfântă, a dat onorul.

(..) Să te laşi incinerat, când Biserica osândeşte acest lucru şi când nu-ţi acordă, prin preoţii ei legiuiţi, asistenţa şi rugăciunile ei, echivalează cu o nesocotire a Bisericii şi deci şi a creştinismului. Nici în Vechiul Testament, nici în cel Nou, nici în istoria creştinismului nu se practică şi deci nu se aprobă incinerarea.

(..) În arderea trupului se manifestă pur şi simplu instinctul păcătos şi absurd de a destrăma credinţa creştină. Ea arată o totală necredinţă în Dumnezeu şi în demnitatea omului, făcut după chipul lui Dumnezeu. Ea descoperă un suflet pustiu de orice credinţă, găsind în cenuşă şi în praf simbolul cel mai nimerit al pustiului din el. Căci actele noastre au şi funcţia de a simboliza credinţele noastre. Cine respectă trupul, chiar mort, îşi simbolizează prin aceasta credinţa în veşnicia lui, iar cine lasă să i se ardă trupul arată că nu crede în nimic.

(..) Încheind, ne exprimăm credinţa fermă că de aici înainte nu se vor mai întâmpla cazuri ca acestea. (…) Suntem siguri că într-o bună zi, nu prea depărtată, vom citi în Monitorul Oficial decretul de desfiinţare a crematoriului, cuptor de trupuri omeneşti şi loc de sfidare a credinţei româneşti. Cine vrea să se ardă s-o facă acasă la el, cu uşile zăvorâte. Sufletul poporului nostru n-are nevoie de asemenea spectacole.

Bun. O sfidare atât de patentă la adresa mea şi a oricui altcuiva n-am mai văzut de multă, multă vreme.

~*~

Reamintim BOR că biserica este o instituţie, precând statul este laic. Această continuă confuzie de autoritate între ceea ce face statul, ce fac cetăţenii-mireni şi ce fac cetăţenii credincioşi îmi provoacă repulsie. Propunerea pe care ne-o face BOR în mod tacit, şi la care nu doar că nu achiesez, ba chiar faţă de care mă găsesc în violentă opoziţie, este că religia ar putea funcţiona cumva ca despotismul: imaginăm o “majoritate” pe care trebuie să o conducem, ne arogăm puterea de a conduce pe toată lumea, iar minoritatea o hăituim şi-o lichidăm. Ni se propune că ar exista “sufletul poporului nostru”, care evident şi de la sine înţeles se găseşte a fi creştin-ortodox; ca atare, în numele poporului întreg BOR îşi arogă puterea de a decide în privinţa manifestărilor publice în spaţii eminamente laice. Construim catedrale în numele românilor, interzicem crematorii în numele lor .. haida-de.

Numerele arată o scădere continuă a activităţii religioase a românilor⁽ⁱⁱⁱ⁾, de ani buni încoace. Numerele arată o dublare a ateilor faţă de recensământul anterior; chiar dacă totalul este infim, coroborând cu informaţia precedentă obţinem rezultate interesante. BOR supurează credincioşi înspre penticostali, baptişti şi alte confesiuni din 1990 încoace. A se pretinde reprezentantul poporului român este din partea BOR o aroganţă ce găsesc că ar trebui taxată dur în cercurile ce se vor cât de cât intelectuale.

În subsidiar, să se noteze idioţenia cum că “nici în istoria creştinismului nu se practică şi deci nu se aprobă incinerarea“. Catolicii acceptă această practică din 1966 încoace. Protestanţii chiar din secolul XIX. Mormonii nu-s încântaţi de practică, dar n-o resping cu totul. Sunt destule grupuri creştine dar nu ortodocse care acceptă incinerarea, luteranii sau adventiştii de ziua a şaptea fiind încă două exemple pe o listă altfel lungă. Desigur, ortodocşii oricum pretind că oricine nu-i ca ei e împotriva lor, ca atare cei dinsus îs cu toţii “eretici” prin urmare părerea lor nu contează. Sau dacă nu, ortodocşii ar spune că istoria recentă nu contează. Nu mă îndoiesc că s-ar găsi un chiţibuş care să invalideze exemplele dinsus.

~*~

Dincolo de educarea prelaţilor vizavi de rolul lor marginal pe care îl joacă în România anului 2013, să ne aplecăm puţin şi asupra celorlalte pretenţii sforăitoare pe care le mai ridică biserica.

Spre exemplu, citim cu uimire despre “o necredinţă în Dumnezeu şi în demnitatea omului“, echivalare făcută cu atâta candoare încât nu ştim dacă este nevinovată sau diabolică. Toate conceptele mari ale lumii acesteia preced biserica şi preced religia creştină. Faptul că biserica doreşte să relege “necredinţa” drept o pustiire a sufletului (şi, de ce nu?, drept o lipsă de morală a omului) în pofida evidenţei istorice că morala creştină nu-i decât un fir de praf în ochii istoriei, ne arată cât de anacronică se găseşte această religie. În totalitatea ei, peste capetele româneşti: deşi BOR este autocefală, uniformitatea în interpretarea dogmei a tuturor bisericilor ortodoxe răsăritene nu lasă loc de bănuieli contrare. Pur şi simplu, ortodocşii de la est la vest sunt nişte autişti rataţi, care cred că universul lor e echivalent cu întinderea lumii.

Biserica are tot dreptul să se adreseze mirenilor care au urechi şi vor să îi asculte, desigur. Să tune şi să fulgere în faţa oamenilor ce doresc să le dea atenţie. Să le vorbească despre focurile iadului şi despre cum singura morală acceptabilă este cea împărtăşită de capii bisericii. Au acest drept, de a crede în ce doresc şi a se adresa cui vor. Însă încercările nedisimulate de a impune uniform aceste credinţe arhaice, ca universale şi necesare prin forţa statului, arată că această organizaţie trăieşte într-o altă eră. În era noastră, omul laic dispune de propriul său trup chiar şi după moarte, iar dacă nu, reprezentaţii săi o fac. Presiunile bisericii în această direcţie sunt de un prost-gust înfiorător, şi trebuie să le taxeze măcar acest Alexandru anonim, dacă alţii mai curajoşi nu se găsesc.

Apelul la forţa legislativă pentru a rezolva problema crematoriului, un “loc de sfidare a credinţei româneşti“, îi descalifică din a mai vorbi în public. Denotă o completă neînţelegere a statului, mecanismelor sale sau funcţionării sale. O aşa neobrăzată încercare de amestec în chestiunile laice ale statului trebuie nu criticată, ci oprită. Cu ce-s diferiţi B.O.R. de Coca-Cola sau McDonalds, în încercarea de a obţine legi favorabile lor înşişi? Măcar cei din urmă nu pretind c-ar fi mesageri divini pe pământ, şi tot e ceva. Coca-Cola, spre deosebire de B.O.R., îşi cunoaşte lungul nasului.

~*~

Cam atât. Legăturile dintre anacronismul bisericii şi anacronismul societăţii le faceţi dvs. după cum găsiţi de cuviinţă.