de la-nceput o să încep cu începutul
Blogosfera. Un termen care aproape avea sens, acum un an sau doi. Astăzi nu mai are. Îmi pare rău să notez lucrul ăsta, dar cred că-i mai bine să mă înşel în rău decât în bine. Blogo-sferă, cuvintele-componente îi dau termenului un sens particular, ce trebuie să fie îndeplinit în mod activ pentru a judeca dacă un obiect anume este în suprapunere cu definiţia cuvântului.
Blogo-sferă – sferă de bloguri deci. Scheletul acestei structuri a fost aşezat în cadrul articolului Eseistică: pentru a putea vorbi despre blogosferă, ar trebui să vorbim despre oameni ce folosesc blogurile în scopul de a comunica între ei. C-or comunica idei sau gastronomie, c-or aduce iniţiative civice şi reacţiile la ele, sau poate c-or discuta chestiuni intelectuale, mai puţin contează. Ideea de bază este că internetul este o sferă prin puterea linkului, ajungi din orice colţ în orice colţ urmând un banal a href. De la facerea internetului (faimosul web 1.0) şi până în ziua de azi, acel a href a condus absolut totul. Blogurile nu sunt decât un subset în această discuţie, şi se supun ei întrutotul.
Desigur, eu nu citesc blogosfera românească întrutotul. E posibil să fiu miop. E posibil să-mi scape chestii. Totuşi, din unghiul meu aşa se vede: blogherii români au încetat să mai dea link. Nu că s-ar fi omorât vreodată cu practica asta, dar practic vorbind blogo-cloaca română, atâta câtă a existat ea, pare c-a făcut implozie. Fiecare scrie pe tarlaua lui, ideile LUI, nu cumva să fie vreo discuţie via pingback. Discuţia via pingback ar fi echivalentul a ceea ce făceau intelectualii în reviste acum 80 de ani, apără Doamne de aşa satană, nu se poate să recunoşti (acknowledge, da) că cineva a mai scris pe temă sau că te-a inspirat. Deci .. blogosferă .. nu. Luaţi ce bloguri vreţi din ce sursă vreţi, şi contraziceţi-mă pe o distribuţie de 100 de bloguri.
~*~
În lipsa unei blogosfere ca atare, o încercare de a face ierarhii este futilă dintru-nceput. Cel puţin nu putem vorbi despre oameni şi influenţa lor, dacă fiecare stă pe tarlaua lui atunci nu există respect reciproc. Nu ştiu cum să fac să explic mai bine de atât! Dacă eu, chipurile, te respect şi te găsesc ca fiind un om cu idei bune, rezultatul concret este că mai devreme sau mai târziu voi scrie un articol în care fac vorbire despre ceva idee sau iniţiativă a ta. Dacă linkurile lipsesc la mine, pot avea trei explicaţii:
- Nu citesc pe nimeni, şi scriu ca pentru mine. Literalmente atunci, eu nu fac parte de pe internet.
- Citesc doar tâmpiţi ne-citabili. Rezultă că sunt un idiot la rândul meu, care nu-şi poate alege lucruri interesante de făcut.
- Citesc oameni citabili, dar îi urăsc şi am o personalitate de urâcios. Rezultatul este, tot ca la 1, că nu exist.
Opţiunea 4, în care cumva te respect dar nu te citez nu are acoperire în real.
Datorită acestei triste situaţii de fapt, nu putem ierarhiza oamenii. Ca o notiţă: asta-i marea problemă, într-o societate (digitală) unde suntem cinstiţi unul cu altul, ierarhiile se stabile foarte, foarte uşor. Poţi vedea imediat că X e inteligent da’ nu primeşte link pentru că-s restul urâcioşi. Poţi să vezi că Y primeşte link pentru că-i un clovn şi atât. Se vede de la distanţă dacă oamenii râd cu tine sau de tine, dacă cred în tine sau nu, etc ad nauseam. Se vede imediat politicianul abil şi marketerul cu smecleu la gură. Pur şi simplu, într-o lume cinstită aş putea să intru pe blogul Zet, să văd ultimele 10 pingbacks primite de el, şi să-mi dau seama cam care-i greutatea omului în blogo-sferă.
S-au încercat soluţii paleative. Blogherii din Timişoara au format un circlejerk pe post de “comunitate”, oamenii s-au tot adunat în bisericuţe de dat link către prietenii lor. Evident, aceste soluţii nu rezistă timpului, ele nu creează vreo tracţiune în mintea cititorului cât de cât educat. Teo Negură a încetat să-şi salute “pinguitorii”, deşi era o practică curentă în 2011. Blogherii timişoreni n-au reuşit încă vreo acţiune de evangelizing, dincolo de o acţiune la Recaş acu’ 2-3 ani. Pe scurt, grupul format fără un scop clar şi corect nu funcţionează.
~*~
Totuşi, cum lumea este fundamental vorbind o luptă de inegalităţi, nevoia de ierarhii este inepuizabilă şi nesfârşită. Dacă nu putem ierarhiza oamenii, putem ierarhiza obiectele (recte, blogurile).
Metoda exactă de a măsura nemăsurabilul a tot variat de-a lungul anilor. O vreme au fost “unicii”, adică numărul vizitatorilor pe o anumită perioadă de timp. Puteau fi corelate lucrurile astea cu, spre exemplu, intervalul cât stătea omu’ pe o pagină, sau numărul paginilor citite. S-au mai numărat, într-o vreme, abonaţii la fluxul RSS, pe explicaţia că omu’ de aia se abonează, să te citească mereu şi complet. Mai nou aud că se măsoară viewership, un ceva eteric şi din câte-mi dau seama mai greu măsurabil chiar decât foştii unici.
Problema *EVIDENTĂ* în această ecuaţie este că o vizită nu înseamnă nimic. Poate însemna ceva, desigur. Oarece, ceva, nimic anume însă. Să presupunem: un articol de blog al lui Ştefan Caraman primeşte 3700 de vizite, iar un articol al lui Ioji Kappl 4300. Care-i diferenţa, exact? Cât contează acele 600 de vizite în plus sau în minus? Cât contează ordinele de mărime, ca diferenţă?
Să reţinem că mass-media tradiţională are fix aceeaşi dilemă. Un articol din Daily Mail (sau Cancan) poate avea o audienţă uriaşă. Un articol documentat, un editorial lucrat va avea, comparativ, o audienţă minusculă. Lupta Dan Diaconescu versus TVR2. Pur şi simplu, un argument ad populum nu a învins niciodată în nici o bătălie. Ideile care fac lumea să se-nvârtă sunt emise în spatele unor uşi capitonate, de către capete a căror ultimă prioritate este să-şi dea pulimea cu părerea. C-o fi bine, c-o fi rău, cert este că măsurarea obiectelor nu ne-ar putea spune mare lucru.
~*~
Şi ca să închei poliloghia, ‘ai să spun ce mi-a trecut prin cap de la început, chestia cu care trebuia să deschid: nu există blogheri A-list. Indiferent cum am face să inventăm criterii, nu există vreunul folosibil de către oamenii normali. N-are cum exista A-list în lipsa unei blogosfere, aşa cum este ea descrisă în acest articol. Un blogher A-list nu este astfel decât în bula lui imaginară, pe anumite criterii foarte bine definite. Nu există o listă a listelor, nu există o elită a blogosferei sau vreo “lume bună” în sensul clasic al termenului – indiferent câte concursuri RoBlogFest se vor mai organiza pentru a încerca să demonstrăm contrariul. Darius Groza nu se poate compara cu Emil Brumaru, deşi mi-ar plăcea enorm să pot face această comparaţie.
Criterul de evaluare e simplu: intru la tine şi-ţi număr ultimele 50 de articole. Dacă unul din patru, dacă unul din şapte articole nu conţin măcar un link către un alt blogher, împreună cu o referinţă scrisă în cuvinte care să facă o legătură semantică între cele două articole, atunci n-ai cum să fii blogher de top, nici măcar pe felia ta proprie. Nicicum. E infinit mai bine să aibă ţara asta fix 3 blogheri, decât să aibă 50.
Restul lumii este, bineînţeles, liberă să pretindă contrariul.
Eu ma bucur ca a mai scazut intensitatea cumetriilor, dar vremea lor n-a trecut, nici pe departe. Intr-o vreme tot eram mentionata cu link in liste de nume sau cuvinte aparent fara legatura si cum nu le-am dat curs (pentru ca nu le-am inteles sensul…), am disparut incet-incet si nu pot spune ca mi-au lipsit :D
In privinta a ce spui tu legat de link-uri intre bloguri cred ca mai tine si de specificul postarilor. Eu recunosc… am o gradina a mea, ca sa nu-i zic tarla si obisnuiesc sa dau link-uri catre alte surse daca e nevoie, insa de obicei nu sunt bloguri ci pagini oficiale. Gandul ca nu fac parte din blogosfera nu ma lezeaza, dar evolutia si starea ei imi starnesc deseori curiozitatea.
p.s. Daca as avea obiceiul de-a trata (mai des) pe blog subiecte despre blogging, atunci articolul tau ar fi un punct de plecare sau de mentionare;
p.s.2 Nu cumva fb-ul are si el un rol in toata evolutia asta? Eu una cred ca a schimbat foarte mult blogging-ul, dar daca ar fi sa aleg intre el, as prefera detasat blogul (pentru persistenta sa).
Mda, e normal să citezi cea mai bună sursă pe care o ai la dispoziţie pentru un anume scop. Dacă blogurile nu-ţi oferă material care să merite a fi citat, asta e .. viaţa. Din câte reţin tu scrii şi pe teme de interes destul de restrâns, ceea ce îţi limitează sursele şi mai mult. Spre exemplu, nu le poţi cita pe femeile care scriu despre dragostea neîmpărtăşită dacă tu nu-ţi expui viaţa sentimentală onlain. Eu nu am mare lucru de citat pe partea de tehnologie, nu de la românii noştri care cred că 2-3 cuvinte traduse de pe Gizmondo înseamnă “conţinut”.
Facebook, Twitter şi restul reţelelor de “socializare” au avut într-adevăr un rol, dându-le o platformă celor ce căutau să folosească blogul drept bordura pe care te întâlneşti cu prietenii. Reţelele astea rezolvă problema socializării, ceea ce îngăduie blogului să rămână un spaţiu al cuvintelor şi ideilor expuse pe larg. Subscriu alegerii tale, apropo.
Dă-mi exemple de reţele de linkuire reciprocă pe care încă le vezi, chiar sunt curios să observ cum se manifestă în practică chestiunea în 2013.
Două comentarii am. Primul este că Facebook și Reddit (mai puțin Twitter) au în prezent într-adevăr un rol care suplinește lipsurile enumerate mai sus. Pingback-ul e o soluție prost implementată la nivel tehnic, iar bloggerii, după cum ai observat, se dovedesc a avea deseori egouri prea mari pentru a da link-uri. Comunitățile aflate pe diversele rețele sociale (care la rândul lor sunt departe de a fi perfecte, fiind în cele mai multe cazuri medii închise) contrastează, partajând link-uri la fiecare pas și purtând discuții uneori mult mai interesante decât m-aș aștepta personal. Nu în ultimul rând, forumurile sunt și au rămas puncte de atracție pentru nișe precum utilizatori Linux, pasionați de mașini sau bolnavi de angioedem, pe care nici rețelele sociale și nici blogurile n-au reușit să le înlocuiască.
Al doilea comentariu e acela că textul de mai sus îmi aduce aminte de un articol recent de-al lui Doctorow, care explică cum nu am ajuns (noi, oamenii) încă să înțelegem relațiile interumane atât de bine încât să le ierarhizăm și să le împărțim în categorii. Modelele implementate de bloguri și rețele sociale sunt în mare parte incomplete (e.g. ajungi să fii „prieten” cu o persoană cu care n-ai purtat vreodată o discuție) și elimină mult din puterea de expresie a relațiilor din lumea reală, de unde reiese că mai avem de cercetat cum ar trebui să funcționeze lucrurile astea în mediul virtual.
Mei, asta cu implementarea nu mă interesează foarte tare. Multe chestii îs implementate prost deşi-s idei bune, vezi numa conceptele conservatorilor aplicate de liberalii români. Chestia e ca ideea să fie aia corectă. Auttomatic a făcut un pas peste Blogger, care deşi au fost primii totuşi n-au implementat ideea de pingback. Blogger au implementat o prostie care conduce la link spam, chestia că dacă-ţi dă cineva link la root atunci îţi apărea în dashboard că “discută despre tine”. Nu încurajează discuţia punctuală, ceea ce e *greşit*.
Ai oarece dreptate în privinţa discuţiilor care devin documentate şi cu link. Chestia e însă că nu mă interesează comunităţile închise, e o metodă artificială de a pune bariere (chiar dacă-ţi dai seama sau nu). Cuvântul scris e făcut să circule şi mai ales să rămână referinţă, or dacă-i răspândit prin Facebook acolo moare împreună cu discuţia. Nu se compară cu arhivele oferite de un blog, şi căutarea îngăduită de acelaşi. Forumurile îs o bestie aparte, ele pot într-adevăr funcţiona corect, precum şi listele de discuţii publice pot funcţiona corect la o adică: dacă utilizatorii au cap cât să nu discute tâmpenii, ci strict la obiect.
Despre Doctorow şi ideea lui o să discut poate altă dată, am în minte un soi de articol care-i oarecum legat de ceea ce citezi tu acolo. Să văd dacă pot lega ideile ..
Blogosfera. Un termen care aproape avea sens, acum un an sau doi – Avea sens prin 2008, zic eu. Speram atunci ca va avea sens, cel putin.
Da’ degeaba-i ideea bună dacă nu o poți folosi în practică. Problema e că sistemul de pingback-uri e implementat peste XML-RPC, care teoretic merge bine, dar în practică a avut lacune încă de la începuturi, cel mai mare lips fiind acela că apelurile nu știu să eșueze într-un mod „meaningful”.
Eu am avut literlamente zeci de cazuri în care am trimis link-uri către alte blog-uri și nu au ajuns la destinație. De ce? Habar nu am. Am băgat scrisoarea în cutia poștală, mai departe sistemul îmi depășește sfera de control, doar că spre deosebire de poștă, pingback-urile nu îmi garantează sub nici o formă fiabilitatea.
Sunt de acord cu argumentele împotriva Facebook-ului. Problema, așa cum o văd eu (mai mult din punct de vedere tehnic), e că blogurile sunt prea distribuite, în timp ce Facebook caută să fie centralizat într-o anumită măsură și să echilibreze asta cu confidențialitatea, totul întâmplându-se pe serverele Facebook, fapt care în sine e cam dubios. Fainul a funcționat la vremea lui și pentru că a fost bine organizat ca site, Reddit merge oarecum pe aceleași considerente: dacă pui link-ul pe (sub)comunitatea X, ai șanse să dai peste o mână de oameni cu care să poți discuta.
Pe scurt, socializarea definită de Zuckerberg se intersectează în mai multe locuri cu cea definită de sociologi, dar clar nu-i aceeași chestie.
Voi discutati de link-uri cand in blogosfera inca se mai discuta despre … eu nu scriu de tine, ca te-ai luat de X-ulescu si nu-mi mai trimite invitatii? Hai sa fim realisti. Partea buna este ca vine din spate un alt val caruia nu-i pasa de bisericute 2.0.