Scurte .. cât o zi de post

Sub nemuritorul slogan că “pic cu pic se face marea”, articolul de faţă e o colecţie de chestiuni disparate care se tot adună la mine-n minte dar nu-şi merită un articol propriu. Acestea fiind spuse, înarmaţi cu ceva răbdare, să purcedem tovarăşi!

~*~

Aflu din presă cum că Biserica ar trebui să rezolve problemele cetăţenilor. Nu că m-aş da în vânt după statisticile româneşti, făcute adesea prin metode dubioase şi în general să iasă cum a comandat şefu’, dar …⁽ⁱ⁾

Ascultând Radio Antena Satelor, dau în fiecare marţi seara de emisiune cu popa. Apoi de la 22, în ceva emisiune în care sună ascultătorii să discute pe o temă dată, moderatoarea (Garofina Şologon) adeseori discută în termeni creştin-prozelitişti despre cum adevărul este cel al Bibliei, calităţile creştine sunt cele de dorit în orice om, diverse recomandări ale practicii creştine sunt normale, şi aşa mai departe. Eu unul aş zice că emisiunile astea-s sancţionabile, până la urmă Radio Antena Satelor este parte a Radio România; or diversele porţiuni ale statului n-au voie să promoveze direct o religie sau alta, un cult sau altul, nu? Totuşi nimeni nu se sesizează, şi mă întreb de ce.

În orice caz, emisiunea e un contact interesant cu realitatea satului, fără lubrifiant. E indirect un contact cu realitatea subiacentă traiului în România, şi care subliniază grosolan ce hău se cască între baba murdară pe picioare a lui Ţuţea şi modernitatea culturală a unei mâini de oameni educaţi⁽ⁱⁱ⁾. Dacă poftiţi, avem şi-un exemplu de blog de mamă creştină.

Aş fi vrut să mă întreb retoric dacă nu cumva influenţa Bisericii Ortodoxe e suprareprezentată în sondajul arătat dinsus, însă nu vreau să-mi fac iluzii. România mai are până la masa critică de agnostici/atei care să pună măcar probleme semnificative religiei tradiţionale. Oricâte zbateri pe bloguri s-ar întâmpla, cum a fost când cu referendumul.

~*~

Trecând în sfera engleză, un moment amuzant ne este servit de către un personaj de pe tumblr: ce animale fictive ai voie să fuţi? Deci dom’le, faptul că ai prieteni imaginari nu mai este lucru de ruşine. Faptul că discuţi cu vocile nu mai este boală psihică sau în cel mai bun caz joacă de copil nesocializat. Mai nou e complet ok, dar pe de altă parte se formează o întreagă subcultură în jurul acestui joc, cu regulile şi interdicţiile proprii. Reţineţi, nu-i voie să vă imaginaţi zoofilie decât dacă personificaţi animalul!

Între timp, prin zonele rurale ale patriei, problemele sunt aceleaşi ca la 1900 toamna.

~*~

Altfel, am descoperit un sait de mare ajutor cuplurilor. Nu e el la fel de mare ajutor precum ar fi .. ştiu şi eu .. comunicarea deschisă, dar e un paleativ excelent. Saitului îi zice Mojo Upgrade, şi rolul său este de a face partenerii să-şi descopere unul altuia pasiunile sexuale.

Pe româneşte, fiecare din parteneri completează un tabel cu ce ar vrea să se întâmple în dormitor⁽ⁱⁱⁱ⁾, de la pişu pe piept până la simulare de viol. Saitul compară listele, iar dacă ceva apare la ambii oameni din cuplu, îi informează că “ştiţi, ar trebui să încercaţi asta”. În principiu le foloseşte acelora care se tem că partenerul ar reacţiona urât aflând cum că au vreun anume fetiş de care le cam este ruşine chiar lor înşile.

~*~

O bandă desenată^(iv) numită Doghouse ia în discuţie o problemă des observabilă: biasul de reprezentare. Şi anume, majoritatea persoanelor care trăiesc cu vise de genul “trebuia să mă nasc în altă epocă” îşi reprezintă epoca respectivă doar prin elementul plăcut pe care l-au ales. Trebuia să mă nasc în timpul Renaşterii pentru că atunci sigur aş fi fost un om inteligent, aş fi descoperit chestii şi aş fi fost un om cunoscut .. gen. În nici un caz n-aş fi fost un simplu om care abia îşi câştiga viaţa de azi pe mâine.

~*~

Apropo de starea lumii, să notăm că există un anume blogher indian care se întâmplă că-i şi ateu. Ei fâs, “mare lucru” am zice noi, dar se pare că nu-i atât de simplu. Pentru că omu’ trăieşte în India, care nu-i în Europa, şi prin urmare să fii ateu pe-acolo e lucru mare. Spre exemplu, să fii ateu poate însemna că încearcă lumea să te omoare, ca pe Asif Mohiuddin.

Sigur, nu poţi niciodată şti cum e cu informaţiile astea prezentate dintr-un singur unghi, poate numitul Asif e ca un fel de homosexual agitat de prin vest, care calcă pe nervi nu prin credinţă ci prin felul cum se exprimă? În orice caz, în India e la fel de 2013 ca şi în Suedia, notaţi. De ce nu pot fi şi lucrurile la fel ?!

~*~

Un concept interesant vine de la Seth Godin: mental bandwidth^(v). Sunt convins că nu l-a inventat el, însă îl explică suficient de bine încât să merite menţionat.

Capacitatea de a te concentra pe o chestie, pe una singură şi doar pe aia, până îţi iese .. păi nu prea mai vezi aşa ceva. Dimpotrivă, tătă lumea trebuie să fie multilateral dezvoltată şi să-şi poată apleca atenţia asupra a cel puţin 3 chestii deodată, lucru denumit de turci şi multitasking. Totuşi, există observaţii care arată că un om munceşte cel mai bine dacă nu este obligat să schimbe contextul mental foarte des.

Remarca mea ar fi că internetul a schimbat lumea, printre altele şi fiindcă a obligat omul să-şi împartă concentrarea pe felii discrete din ce în ce mai mici. Contează asta pe termen lung? Vom vedea.

~*~

Tot din lumea mare, un articol fain scris pe o temă tristă: Sentenced to death for a sip of water^(vi).

E oarecum amuzant şi oarecum trist să citeşti articolul. O creştină bătută pentru că a băut apă, nerespectând dracu-ştie-ce-interdicţie a unui Bărbos Important, chestie care face apa necurată pentru musulmani. Creştina habar n-are că face ceva greşit în partea locului, dar are gura mare că regulile n-ar trebui să i se aplice. Răspunsul este unul violent, foarte violent, ceva ce nu ar trebui să se întâmple unei fiinţe umane, nu în urma şirului ăsta de întâmplări. Dar uite că a fost şi a trăit cineva lucrul ăsta, uite că unii cred încă în Bărboşi din Cer, uite că încă trebuie să păşeşti ca pe ouă în anumite culturi şi ţări. Pentru că de-aia e aşa de mare şi vastă lumea asta, pentru ca nişte tâmpiţi să scrie legi tâmpite dictate de un om invizibil din cer. Fascinant.

~*~

De ultimă chestie, un articol despre copiii uitaţi prin maşini. Are o savoare aparte, are ingredientele necesare pentru a fi citit, simţit şi digerat mental. Mi-ar plăcea să văd şi jurnalism românesc de factura asta, făcut cu date, interviuri, efort şi mai ales timp. Nu c-ar exista publicul pentru aşa ceva, dar zic şi eu, încă sper.