Mă trase de mînecă o prietenă cu privire la topul întocmit de nenea China, şi anume top de literatură bună citită în 2013(i).
Moment la care privesc înapoi şi-mi dau seama cu groază că .. păi că 2013 e gol. În multe privinţe, nu doar legat de cărţi, dar şi de asta. N-am citit aproape nimic, deşi am cumpărat cîte ceva de prin ofertele Adevărul şi alte locuri. Ce-i drept, recuperez pe cît pot, recitind anumite chestii care mi-au plăcut, însă altminteri anul ăsta rămîne ca un fel de hiatus. Nasol, tovarăşi, nasol.
Totuşi, hai să fie şi-un top:
– Despre gramatologie, Jacques Derrida(ii). Deconstructivismul este o teorie filosofică modernă, care a răpus ideologii şi ne-a aruncat în postmodernism. Cartea este o lectură dificilă pe care mărturisesc că n-am reuşit a o termina; totuşi, o pun pe locul întîi în top, considerînd c-a fost cea mai instructivă lectură a anului. Poate va fi chiar şi cea mai instructivă lectură a anului 2014, dacă reuşesc să o termin.
– Cocoşul roşu zboară spre cer, Miodrag Bulatovic. Nu-i deloc nouă cartea, Crveni petao leti prema nebu a apărut în 1959, iar a mea a fost cumpărată de la un anticariat onlain, la ghiceală. Este ca un film cartea asta, un film tîmpit şi fără sens, făcut cu o cameră video ce ne selectează mereu gros-planuri groteşti şi mizerabile şi animalice. Firea omului, deh, sau firea balcanică dacă ţineţi. Eu unul am pus mîna pe carte şi n-am putut-o lăsa pînă n-am terminat-o, e de-un zbucium intern crunt din copertă în copertă. Violul femeii, drama tîmpitului personajului principal, drama boşorogului ce-a făcut alegerile greşite şi le regretă .. e balcanică şi cu asta am zis tot.
– Dune, Frank Herbert. Ce să zic, am întîrziat la petrecere, vorba englezilor. Am citit-o, mi-a plăcut universul, n-am curajul să citesc restul din serie pentru că mi-e teamă c-or fi mai proaste ca prima.
– Toate fluviile curg în mare (şi marea nu se umple), Elie Wiesel. Am cumpărat astea două volume acum mai mulţi ani, însă le-am recitit anul trecut cu un suflu nou şi cu atîta încîntare de mi-ar părea rău să le scot de pe listă. Wiesel a fost român din Sighet, şi are un dar de a descrie într-un fel foarte personal, şi introspectiv dar şi atent asupra treburilor lumii. Iudaismul şi studiul intelectual dau nişte fructe interesante în viaţa adolescentului Elie, oferindu-i un număr de instrumente care-i îngăduie să observe viaţa din jurul lui cu atenţie şi în detaliu. Nu este o carte “plăcută”, în fond omul a trăit Al Doilea Război Mondial pe viu şi apoi a trăit cu amintirile lui … dar, în orice caz, este o lectură interesantă.
~*~
Noa, mă gîndesc că ajung patru titluri. Mersi Adriana, şi revenim la subiect prin 2015 sau ceva.
În afara de personajele din The Marriage Plot, ești singura persoană de care aud să-l fi citit pe Derrida.
Apoi o fo’ mai mult întâmplare, în sensul că am văzut volumul la librăria Cioran, am răsfoit şi-am zis să-mi sparg dinţii în el. Altfel nu-mi dădea prin cap să pun mâna pe el.
[…] « În care arăt c-am fost un leneş […]
Poate-i faci un review, caci Derrida am vrut sa citesc candva doar ca m-a convins wikipedia ca are ceva imbarligaturi cu misticism african si ca-i farsor.
Mă, “review” nu pot să fac, pentru că nici n-am terminat cartea şi nici nu pot spune c-am înţeles foarte bine teoria omului.
Din ce-am citit şi eu despre Derrida, ce face el nu-i filosofie, deşi are aplicaţii în filosofie. El emite pur şi simplu un număr de teorii despre vorbire şi limbaj, care s-ar putea să fie de folos în anumite contexte. Contribuţia lui majoră este diferenţa (différance), observaţia banală în nudul ei că orice cuvânt sau unitate sintactică, orice simbol până la urmă nu-i decât o sumă a atributelor sale obţinute prin situarea faţă de alte concepte/simboluri din limbaj, nu poate exista prin el însuşi. Pe o analogie din informatică, ai o reţea de simboluri şi cunoşti o parte a grafului format între ele, dar fiecare persoană poate adăuga
ramurimuchii noi grafului în procesul semnificării (ori de câte ori foloseşte limbajul). Iar la interpretarea unui text poţi folosi şi prezenţa şi absenţa muchiilor între simboluri pentru a modifica sensul întregului. Un exemplu citit pe Reddit zice: cum ar fi o istorisire a Războlui Mondial care să-i includă pe nazişti dar care nu suflă un cuvânt despre evrei? Este valid să faci asta, să menţionezi doar că “s-au omorât milioane de oameni“?De-un alt exemplu pedestru, nu mai putem spune că “ciorile sînt rele” (aşa, ca atribut fundamental al negrului), răul nu mai este un absolut şi mai ales nu este legat de persoană. Aceeaşi luptă se duce şi vizavi de handicapuri, separarea între “acest om este handicapat” şi “acest om suferă de un handicap“. Orice observaţie a faptelor este diluată de interpretarea lor de către oameni şi de sensurile pe care le ataşează ei simbolurilor.
Evident, este posibil să fi emis aici nişte tâmpenii mai mari decât mine. Rog cititorii mai inteligenţi decât noi să îndrepte/adauge după cum cred de cuviinţă, etc.
[…] Am menţionat în treacăt cum c-am citit cu întârziere Dune. […]
Mersi.
Chiar nu ma pot abtine de la: “cum ar fi o istorie care sa-i includa pe evrei ca ~6/80 milioane morti? Ar mai avea sens :lol: “. Nu ca n-as fi inteles idea cu raportul intre.
[…] a sinelui. Mai mult, democraţia în planul moralei distruge microţesătura socială. Mulţumită deconstructivismului lui Derrida, precum şi muncii celor ce au venit după el, în ziua de astăzi nu mai există vreo morală […]