“Școala românească nu mai fabrică oameni”

Titlul este luat motamo de la o fată de treabă ce-şi zice Alle Oancea.

Articolul ei, către care aveţi link dinsus, îmi pare oarecum confuz şi melodramatic. Spun “confuz” nu neapărat ca pe o acuză, ci ca o constatare făcută în urma încercării nereuşite de-a o cita(i). Articolul curge după cum sare şi mintea autoarei, fiind mai degrabă rezultatul unei porniri de rambling(ii) decât al vreunei organizări anterioare. Totuşi, cum ţin să răspund, am să încerc a extrage temele textului şi a mă adresa lor.

a) Şcoala ca formator de oameni

Asta este o idee dragă tuturor oamenilor culţi şi educaţi, cum că şcoala ar avea Îndatorirea Nobilă de produce “oameni”. În primul rând ne lipseşte definiţia pentru oamenii ăia, fiecare cultură are o idee proprie despre cum arată oamenii de bine. Hai să zicem că avem o idee vagă despre ce vor românii de la şcoală:

exemple de oameni (..) ce se simt împliniți sufletește, oameni cumsecade și cu bun-simț ce au făcut vreo faptă bună“.

Problema evidentă în discuţie este că omul e o maimuţă proastă atunci când iese din pizdă. Literalmente, nu e vreun eufemism. Simpla educare a funcţiei motoare (alergat, alea) durează luni întregi. Simpla educare a vorbirii durează ani. Se pierde un an de şcoală desenând liniuţe, bastonaşe, colăcei şi alte subansamble ale corpului de literă. Un an să înveţi să scrii semnele de bază şi să le recunoşti.

Şcoala făcută en masse n-are cum să educe maimuţe altfel decât mecanic. Ăsta este rolul programei fixe, asta este justificarea pentru minister şi inspectorate, să te asiguri că procesul educaţional funcţionează ca orice proces tehnologic(iii). Se ia maimuţa şi se dresează spre a şti să socotească, să citească, să recunoască diverse simboluri şi să ţină minte diverse lucruri despre lumea în care trăieşte.

Sigur, există profesori cu aspiraţii intelectuale, profesori care-şi varsă din preaplinul lor sufletesc în sala de clasă. Domnul Trandafir este exemplul clasic din literatura română, pasiunea lui pentru istorie transmiţându-se ca un efluviu către copiii cărora le preda. Foarte frumos, un exemplu înrâuritor. Am avut şi eu două profesoare astfel la liceu, poate una în generală … dar în orice caz, aceşti oameni sînt şi trebuie recunoscuţi drept excepţii.

Sigur, rolul Şcolii este de a forma. Perfect adevărat. Dar vorbim despre Şcoala lui Noica, despre modelul grec al educaţiei prin intimitatea cu profesorul, despre educaţia personală făcută de un profesor adus de părinte pentru copilul său precum procedau nobilii. Toate aceste lucruri sunt valide, însă nu au nimic de-a face cu şcoala en masse organizată de către stat. Aceasta are alt rol, de a formata obedienţa, de a da jos lenea înnăscută şi de a înfige idei general-utile în capul copiiilor, şi aşa mai departe. Hai să nu-i cerem ce nu ne poate oferi, structural vorbind.

b) Eminescu drept valoare naţională

Ăsta-i un subiect sensibil pe care nu l-aş atinge nici cu prăjina de 3 metri, lasă a-i intra în adâncime. Totuşi, fiindcă tot vorbeam fugitiv despre postmodernism în articolul precedent, hai să ne slujim de el: Eminescu nu-i Supremul, Vârful Inegalabil, băi. Asta nu pentru că opera lui n-ar avea vreo valoare, ci pentru că întreaga lui fiinţare şi întregul său context sunt deja vetuste. Noi trăim în postmodernism, adică suntem obligaţi să contextualizăm şi să recontextualizăm orice bucăţică de informaţie, orice capăt de cultură, orice fir de trăire.

Mihai Eminescu a trăit acum 100 de ani, a emulat un număr de concepte din gândea europeană a timpului(iv), a avut o educaţie destul de bună considerând mijloacele timpului, şi-a folosit cu succes capul în a împleti diverse idei preexistente cu ideile sale proprii. Dar asta nu face din el vreun geniu. Vreţi geniu? Ia, Einstein, fructele geniului său au dat peste cap fizica de la acea dată şi au avut răsunet peste tot în lume. Eminescu săracul n-a mişcat decât apele în băltuţa stătută în care ne aflam noi românii. Sigur, pentru vremea lui a fost un Mare Om, făcând chestii nemaifăcute. Asta nu se poate traduce printr-un respect religios purtat până în ziua de astăzi.

Nu se pune problema că “este inegalabil pentru că n-a fost egalat încă“. Unui om îi este suficient să-şi dea seama că “modelul curent este prost”, şi va da foc sistemelor politice şi ideilor culturale fără a-şi pune problema că “n-avem ce pune în loc”. Deci, Eminescu. Vede lumea ceva problematic cu el? O, da. Elevii de şcoală îl resping, oamenii de cultură nu-i folosesc ideile drept referinţă, ce mai doriţi? Să-l lăsăm să se odihnească în pace – pe bancnote, în busturi şi în cursurile de istoria literaturii. Este de-ajuns.

Ce dorim de la opera omului? Să ne arate idealurile romantice ale secolului său? Să ne exemplifice mitul geniului singuratic? Chiar nu mai sunt dezirabile în vreun fel. Alături de Mioriţa, aş spune că Luceafărul a fost dăunător românilor prin încurajarea literară a preocupărilor “înalte” la oameni ce n-au nici o treabă cu astfel de chestiuni, fiind mai degrabă preocupaţi de bazele piramidei lui Maslow. Da’ noa, orice ţărăncuţă poate şi trebuie să viseze la Iubirea Cosmică, nu?

c) Banii şi morala

Parafrazând-o pe Alle, “nu se dau exemple de oameni în şcoală, doar dacă au făcut bani“. Lucrul acesta ar fi un ceva rău, ceva de evitat, ceva în completă opoziţie cu Chemarea Înaltă a şcolii. Despre aşa-zisa chemare din şcoala de masă am discutat dinsus deja, nu mai revin.

Pe lângă asta însă, haideţi să discutăm despre bani. Aceştia pot fi obţinuţi în doar două moduri: violenţa asupra semenilor sau comerţul. Violenţa(v) reclamă inteligenţă pentru a putea acumula capital fără a fi oprit violent la rândul tău(vi). Comerţul reclamă inteligenţă pentru a identifica pieţe, a exploata resursele(vii), a le vinde, a acumula şi a-ţi menţine poziţia în decursul timpului. Nu e treabă de joacă, chiar şi bogaţii pot să dea cu bâta-n baltă foarte uşor(viii).

Bun, deci a avea bani înseamnă a fi inteligent cumva. E ceva rău în asta? Pentru români cam este, pentru că n-au coaiele necesare să se ţină tari pe vreo poziţie, aşa c-au rescris întreaga şaradă sub forma unei superiorităţi morale a celui ce nu aduce banii în discuţiile sale(ix). Totuşi, îngăduiţi-mi să fac referinţă la mine însumi vizavi de faptul că banul ar fi “ochiul dracului“. Banul nu-i decât un turnesol, care arată simultan şi cât de valoros şi cât de moral este un om.

Problema subiacentă discuţiei este aceea a omului alb. Acesta şi-a construit o societate de-un anume fel, începând cu revoluţia industrială europeană şi terminând cu zilele noastre. Românii trăiesc, cultural vorbind, la periferia Europei şi suferind încă influenţe orientale. “Morala” românească este impotentă în faţa avantajelor oferite de modul de viaţă şi gândire propus de europeni. Avem corupţie, avem invidie, avem toate defectele lumii – şi dacă-mi îngăduiţi o observaţie pedestră, acestea apar la chemarea banului. Nu este însă vina banului, ci a omului care nu-l lasă să curgă corect şi natural. Ce-a fost cultura de manele? A, zbierătul disperat al unor oameni că îi interesează de fapt şi bunăstarea, şi avuţia, şi să aibă o societate unde imaginea că ai bani contează, pentru că e un semn al inteligenţei din căpăţână. Spre deosebire de românismul tradiţional unde “dacă ai bani sigur i-ai furat“.

Aşa m-aş bucura ca profesorii de orice materie să-şi înceapă ora cu exemple de oameni bogaţi şi relevanţi în domeniu, de nu vă pot spune. Ora de geografie poate începe cu discuţii despre îmbogăţiţii din petrol, spre exemplu.

d) Educarea elevilor în artă

Revedeţi punctul a). Este imposibil să explici arta unui elev, în postura sa de elev(x).

Literalmente, arta este o discuţie estetică, n-are ce căuta într-o programă, ea se discută liber la Şcoală iar nu la şcoală. Presupunând că are viţelul suficientă materie în devlă încât să-i fie îngăduit a păşi în Şcoală.

~*~

Şi cam atât, c-am obosit de la atâta negativism într-o singură zi. Urechile rămân deschise câmpului de comentarii.

----------
  1. Dacă citez, fragmentele trebuie să fie reprezentative pentru o idee mai bine dezvoltată în textul-sursă. []
  2. Un fel de soliloc făcut la nervi []
  3. Mai zic “proces” de 3 ori sau se subînţelege referinţa la Kafka? []
  4. Elemente din filosofia lui Schopenhauer, de-un exemplu []
  5. Furtişag, jaf armat, etc []
  6. Prin forţa statului numită generic “poliţie”, sau cu bâta de oamenii plictisiţi de tine []
  7. Descoperirea lor accidentală tot aici intră []
  8. A se vedea câştigătorii la loto, sau copiii îmbogăţiţilor tranziţiei. La rigoare, a se vedea cazul tâmpitului de Mutu, mare fotbalist. []
  9. Şi nu se luptă să cucerească, şi nu omoară duşmanul decât indirect otrăvindu-i fântânile, şi în general stă în fund şi-şi aşteaptă moartea. []
  10. Adică supus profesorului şi examenelor. De ce credeţi că urăsc elevii de pretutindeni literatura? A, pentru că se predă automat şi folosind unelte nepotrivite alese de stat? Mbine. De ce tocesc comentarii elevii români? Nu pentru c-ar învăţa o literatură tâmpită şi care nu-i interesează, o nu. Îs cutoţii nişte boi. []
----------

Leave a Reply

Your email address will not be published.