The Fate of the Furious (adică filmul OPT din seria “Fast and Furious”)

Era să uit c-am văzut mizeria asta la cinematograf.

Filmul se deschide cu o cursă de maşini, aşa cum îi şade bine seriei. O cursă în care cîştigă omul care conduce o rablă în flăcări. În timp ce merge cu spatele.

Prin comparaţie, filmele 1 şi 2 din seria asta au fost adevărate capodopere cinematografice, cu încercări de a avea o intrigă vag credibilă, acţiune vag credibilă, maşini care cîştigau curse fiindcă era ceva de capul lor .. marafeturi de-astea.

Like, totally realistic

Restul filmului Fate of the Furious se compune din bucăţele la fel de credibile precum cursa de la început. Personajele nu mai zic, sunt şi ele interesante, complexe şi pline de nuanţe(i).

Măcar regizorul şi-a înţeles corect misiunea, şi-a aruncat cu banii în direcţia unde putea să-şi aducă totuşi o contribuţie vizibilă: la efectele speciale. Pe bune că ideea cu flota de maşini, “hăckuite” pentru a acţiona ca o hoardă de zombi, fu interesantă. Da’ cam atît, din tot filmul.

A, scuze, era să uit: pe alocuri avem nişte umor. De-ăla din topor, cu gluma repetată de 3 ori, ca să te prinzi.

~*~

Se poate să fiu eu urîcios, totuşi. Andra Costa zice altfel:

All in all Fast 8 a avut de toate si mi-a placut la nebunie. Trebuie sa-l vedeti si voi, in Imax neaparat :D.

Neapărat.

* grinface.jpg *

----------
  1. Da, sunt sarcastic. []
----------
Dunkirk, recenzie (?)
Era mai bine să fi minţit?

Comments 1

  • Posibil să fi văzut un film din seria asta, da’ nu țin minte. Nu m-a atras niciodată tema acestei serii. Pe de altă parte, știu că, mic fiind, mulți dintre prietenii mei colecționau desene, abțibilduri etc cu mașini, de prin gume și ce mai erau pe-atunci. Eu colecționam timbre și alte minuni. Chestie de gusturi.