Gânduri despre alegerile europarlamentare

Conform celor mai recente date ale Biroului Electoral Central, alegerile europarlamentare au dat următoarele rezultate:

PSD-UNPR-PC(i) : 37,65%

Partidul Naţional Liberal : 15%

Partidul Democrat Liberal : 12,23%

Diaconu Mircea : 6,81%

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România : 6,30%

Partidul Mişcarea Populară : 6,21%

Doar aceştia vor merge în Parlamentul European, având un scor de peste 5 procente. Restul învinşilor:

Partidul Popular – Dan Diaconescu : 3,67%

Partidul România Mare : 2,70%

Forţa Civică : 2,60%

Partidul Ecologist Român : 1,15%

Alianţa Naţională a Agricultorilor : 0,95%

Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat : 0,89%

Capsali Pericle-Iulian : 0,89%

Costea Peter : 0,74%

Ungureanu Georgiana-Corina : 0,49%

Partidul Verde : 0,34%

Partidul Noua Republică : 0,27%

Partidul Dreptăţii Sociale : 0,24%

Purea Paul : 0,20%

Liga Dănuţ : 0,19%

Partidul Alternativa Socialistă : 0,17%

Dăeanu Valentin-Eugen : 0,15%

Filip Constantin-Titian : 0,11%

Au fost 18 milioane de potenţiali alegători, conform listelor. S-au prezentat vreo 6 milioane(ii), adică 32,44% din totalul alegătorilor. Doar 5,93% dintre voturile exprimate au fost anulate.

Am nişte idei dezlânate despre toată afacerea asta..

~*~

Hai să începem cu elefantul din cameră: socialiştii au obţinut o treime din voturi !!

Nu avem ce discuta despre UNPR care-s partid de buzunar. Nu avem ce discuta despre PC, e de buzunar şi-l conţine pe Dan Voiculescu. PSD a cules laurii, şi lucrul ăsta trebuie digerat de absolut toţi ceilalţi.

PSD obţine 16 mandate de europarlamentar, trimiţând să ne reprezinte persoane ca Ecaterina Andronescu(iii) sau Maria Grapini(iv). În fine, contează mai puţin pe cine anume trimit, fiecare partid are uscăturile proprii.

În lumina evenimentelor neplăcute din Ucraina din ultimele luni, PSD ar fi trebuit să întâmpine rezistenţă. Faptul că Rusia condusă de Putin calcă în teritoriul altor state e un semnal de alarmă şi pentru noi. A alege un partid socialist şi cu anumite ideaţii rusofile nu ar fi părut cea mai bună idee. Şi totuşi, realitatea bate filmul.

~*~

Cât despre ceilalţi …

Precât mă duce pe mine capul, PDL au pierdut absolut totul şi nu mai au nici o şansă în viitor. Li s-a dat şansa istorică să iasă la rampă prin alianţa DA, au prins lumina reflectorului pe vremea lui Emil Boc pe post de premier, mână dreaptă a lui Traian Băsescu. Au făcut ce au putut şi cât au putut. Doctrina lor este în teorie de centru-dreapta, iar în realitate o varză. Am putea spune despre ei că fac realpolitik, fac strict ce este bine, dincolo de ideologii.

Ar fi agasat pe toată lumea chiar şi dacă ar fi făcut strict ceea ce trebuia, şi anume doar tăierile de austeritate necesare în criză. Evident că aşa ceva este mission impossible: nu există partid fără furturi, fără promisiuni de onorat şi fără datorii în spatele cortinei. Aşa că iată-i, au rezistat pe baricade câţiva ani, iar după căderea lui Emil Boc s-au dus dracului sub povara învinuirilor. Nu-i va părea nimănui rău pentru ei, cum nu-i pare nimănui rău pentru înfrânţii istoriei. Cine-şi mai aminteşte “cheia” din 1996-2000?

Poate, cel mult, unii vor privi la binomul Băsescu – Boc şi vor spune că dom’le, a avut şi România un cuplu eficient la conducere. Nu bun, nu inteligent, nu complet bine intenţionat, dar eficient. E şi asta ceva, cred.

Cât despre vot, eu unul am fost scârbit să-l văd pe Stolojan pe prima poziţie. Am considerat că există riscul real ca oamenii să nu-i prea voteze, caz în care degeaba era Monica Macovei(v) pe locul 2: poate nu-l prindea. Aşa că am ales altceva.

~*~

PNL e cu cântec. Cântec trist şi de jale, cântec de durere şi alean.

Oamenii liberali sunt puţini în România, să fim bine înţeleşi. Nu sperăm direct la conservatori cu averi de păstrat, dar măcar la o clasă de mijloc ce nu trăieşte din pomeni sau din mila patronului. România are o clasă de mijloc subţire, completată cu un număr de oameni mai degrabă săraci dar idealişti(vi).

Ultimul candidat liberal la preşedenţie, Crin Antonescu, a scos un scor de 20%. Nu-i rău având în vedere bazinul electoral, dar nici nu-i chestie cu care să te mândreşti. PNL avea bazinul propriu, oameni fixaţi pe poziţii. Ce-a făcut cu această stare de fapt?

Păi s-a pişat cu mare jet pe ea, intrând în alianţă cu PSD pentru a forma USL. Nu ştiu dacă a mai simţit cineva dureri de stomac la faza aia, dar bag mâna în foc că da. Aşa ceva nu-i posibil, nu-i acceptabil, nu-i normal, nu-i kosher, nu-i nimic. Bun, am priceput, s-au făcut fraţi cu dracul până au trecut puntea; bravo, au spart nuca tare numită PDL, l-au dat jos pe Boc după ce acesta avusese 5 cabinete de premier. Dar atât, acolo trebuia să se oprească colaborarea.

În schimb, Crin Antonescu s-a lins în bot cu Victor Ponta, s-au bătut prieteneşte pe umeri, s-au numit reciproc lucruri frumoase. Sper că realizează cineva, undeva, dar Crin Antonescu a intrat în troaca porcilor. Electoratului PNL pariez că nu i-au picat bine “realizările” din perioada USL – descoperirea plagiatului lui Ponta, numirile lui Ioan Mang sau a Ecaterinei Andronescu ca miniştri ai învăţământului, alături de alte loaze.

Prin urmare, PNL a supt pula la alegerile astea, şi va suge pula la prezidenţiale fără drept de apel. Şi-au terfelit imaginea, iar lucrul mai grav este că nu mai au oameni. Numele de Norica Nicolai nu-mi spune absolut nimic, în afară de amintirea c-a fost prinsă cu locţiitor în Parlament.

Tâmpitul de Tăriceanu şi-a dat demisia acum câteva luni iar acum linge iar unde a scuipat; oricum, pe el nu-l uită automobiliştii de când cu taxa auto. Cine ar mai fi? Klaus Johannis? Nu-i român, şi chiar dac-ar fi, deja a fost plimbat prea mult pe la TV, făcând din el o paiaţă goală de conţinut. Chiar îmi pare rău, dar PNL şi-au dat foc singuri, şi nu mai au prin cine să se scoată. Nu mai merge prin noi înşine.

E trist să n-ai dreaptă în România, dar e realitatea.

~*~

Despre Mircea Diaconu nu am idee deloc. E actor, a exploatat capitalul de imagine câştigat pe scenă, să-i fie de bine. A jucat pe barba proprie şi a câştigat. Apropo, PNL sunt nişte mizerabili încercând să tragă spuza pe turta lor, numărând voturile lui ca şi cum ar fi fost “ale partidului”. Nu dragă, n-ar fi fost toate ale voastre, şi să ne minţim singuri nu-i o soluţie. Diaconu a câştigat 10 procente fiind singur în căsuţă, dar dacă era în rubrica PNL pe locul 5, între iluştri necunoscuţi, ar fi adus acelaşi aport? Discutabil.

UDMR sunt aceiaşi pe care-i cunoaştem. Nume maghiare pe listă, probabil au fost votaţi exclusiv de maghiari.

PMP sunt nişte cretini fără margini. În primu’ rând, Băsescu le-a făcut campanie, indiscutabil; nu poţi să-ţi exprimi păreri “personale” când tu eşti preşedinte, şi scuza asta n-a prins decât la fanii complet orbi ai preşedintelui, restul lumii a fost cam dezamăgită de mişcare. În al doilea rând, femeile din anturajul lui Băsescu se regăsesc în PMP – Udrea şi EBA, tutele pe care nu le prea vrea nimeni să ne reprezinte. Poate că aş fi pus ştampila pe ei dacă Funeriu era primul pe listă, dar din păcate au primat jocurile de culise. Practic partiduleţul ăsta e un soi de PDL mai spălăţel (deh, sunt şi noi).

~*~

Dan Diaconescu a murit, politic vorbind. Să porneşti din pole-position cu televiziune şi audienţă proprie, după care să cazi ca aruncat din văzduh … e şi asta o chestie. Pe undeva era de aşteptat, nu poţi promite marea cu sarea (literalmente) după care să dai din umeri că stai dom’le că nu-i aşa, că nu se poate, că nu ne lasă ceilalţi, că nu există fonduri. Practic felia lor este acoperită deja de PSD, iar locomotiva (“Donu’ Dan”) gâfâie. Ura şi la gară.

Forţa Civică avea un nume fain, pe Mihai Răzvan Ungureanu. Pe ei i-am şi votat de altfel, nu neapărat pentru că-mi plăceau cât pentru că alte alternative n-am prea avut. În orice caz, sunt încă un nume mic şi fără aderenţă la nivel naţional, lucru foarte vizibil la vot. Poate, cândva, în viitor…

~*~

Despre restul pot spune chiar şi mai puţine lucruri. PNŢCD sunt în budă, dar lucrul ăsta era deja ştiut; doctrina e tot aceeaşi ca la 1900 toamna. România nu are încă nevoie de un partid ecologist. România nu suportă prea multe partide de “stânga”, le canibalizează PSD.

Pe scurt .. eu zic că fiecare a primit ce a meritat la alegerile astea. Cine s-a lins cu porcii acuma poate să lingă lăturile de pe troacă. În vederea prezidenţialelor, prevăd un viol anal la fel de dureros aplicat de PSD tuturor. Nu pentru că ar fi ei potenţi, ci pentru că restul sunt impotenţi.

~*~

P.S. Ca de obicei la articolele politice, comentariile le închid. Toată lumea are o părere, toată lumea judecă pe ceilalţi prin prisma opiniilor politice. Nu ţin să-mi aduc troaca pe bloc.

Dacă chiar arde pe cineva să trimită răspuns, accept varianta modernă de răspuns, şi anume via pingback. Sau e-mail. Sau porumbel călător.

----------
  1. Alianţa dintre Partidul Social Democrat, Uniunea Naţională pentru România şi Partidul Conservator. []
  2. 5.911.232 pentru exactitate. []
  3. Aia care propunea să intre şi picaţii la Bacalaureat în facultate. []
  4. Literalmente agramată. Când mă gândesc că am votat-o pentru Primăria Timişoara mi se încreţeşte părul pe mine. []
  5. Pe care chiar aş pune ştampila. []
  6. Unde cu drag mă încadrez, de altfel. Hei, bunicii au trăit la sat şi abia generaţia părinţilor a ajuns la oraş, nu pot pretinde că sunt ceea ce nu-s. []
----------
Îmi place rezultatul
Nu, deci nu funcţionează