Pre-scriptum:

Keep it simple, stupid

*

Articolul de față se naște din întrebarea pusă de Liviu la un articol precedent – cum fras explici regulile jocului 7 Wonders într-un timp scurt?

Să vorbim prima dată la modul general.

Orice joc^[1] are reguli, iar înainte de-a participa la joc trebuie să știm un set minim din regulile alea.

Unele jocuri au reguli ce se pot învăța din mers, sau prin simpla observare a altor jucători – stă cineva să explice regulile fotbalului unui copil? Nu, ci pur și simplu se adună ceata de copilași și joacă miuța, dînd în minge; tot ce trebuie să știe este să nu atingă mingea cu mîna, că aia nu-i voie. Orice altă regulă, spre exemplu că-i fault să-i dai la glezne altui jucător, sau ofsaidul, se învață în timp, din mers.

Revenind la board games: prin natura lor, este destul de plicticos să te uiți la joc dacă nu pricepi ce se întîmplă. Nu-i ca la sporturile fizice, unde poate fi fain să te uiți doar ca să te distrezi cum fug unii și alții pe-acolo și să le admiri superbia fizică. Drept urmare, la jocurile pe tablă se procedează aproape fără excepție la a explica regulile prima dată, pe cît de bine se poate.

*

No bun, deci cum îi explici unui nou jucător de Catan, 7 Wonders sau Ticket To Ride ce înseamnă toate chestiile pe care le vede?

Pentru a explica cu succes, persoana trebuie la finele poveștii să știe următoarele chestii:

• Cum cîștigă jocul (puncte? superioritate teritorială? numărătoare de resurse?)
• Care-s noțiunile principale din joc (cum se numesc obiectele cu care interacționează, și cam ce fac ele)
  • Cu sub-punct, care-s simbolurile, ce nume au ele, și ce reprezintă
  • Numele și funcția simbolurilor trebuie repetate
• Care-i structura unei ture, ce poți face pe tura ta

Elementele/Componentele jocului este bine să nu fie doar numite prin cuvinte, ci și indicate fizic, în mod repetat.

*

Hai să dăm exemplu chiar jocul Șapte Minuni, așa cum îl predau eu jucătorilor noi.

Primul lucru, cel mai important: pun pe masă, grupate, cam toate elementele jocului, ca să pot arăta lămurit. Cărți, tăblițe, bani, jetoane pentru conflictele militare.

Încep prin a spune că scopul final este să aduni puncte de victorie, moment în care exemplific cum arată ele (numerele cu lauri regăsite pe cărți și poate pe minunea proprie). Explic că aceste puncte se însumează la final, din toate sursele posibile.

Explic mecanismul general și indic fizic spre elementele jocului:

• avem fiecare o tăbliță cu o minune; acea minune
  • îți dă din prima o resursă
  • poate fi construită pe etape, dîndu-ți beneficii despre care vom vorbi la timpul lor
• există 3 pachete de cărți-eră (arăt către ele), vom juca pe rînd cele 3 ere, fiecare eră fiind compusă din jucarea a 6 cărți – adică vom ajunge să jucăm vreo 18 cărți (cu excepțiile de rigoare)
• cînd am terminat toate erele, s-a terminat jocul, tragem linie și numărăm puncte

Explic că pe tura lui, tot ce are un jucător de făcut este să selecteze o carte din cele pe care le are, să aștepte ca și ceilalți să facă același lucru, apoi simultan toată lumea anunță ce face cu cartea proprie.

Spun că acțiunile posibile sunt trei:

• să vinzi cartea pentru a primi 3 bănuți de la bancă (prima opțiune este cea mai simplă de înțeles)
• s-o cumperi și s-o păstrezi în fața ta (în „orașul tău”)
• s-o consumi pentru a-ți construi minunea.

După ce toată lumea și-a rezolvat ce voia să facă cu cartea proprie, începe o tură nouă. Cărțile rămase se trec mai departe la următorul jucător (arăt spre săgeata de pe spatele cărților), și începem iar să ne uităm pentru a alege o carte de jucat.

Bun, în acest punct intrăm în detalii, și povestesc despre cărțile în sine, și noțiunea de resurse.

Numesc cele 4 resurse de bază (lemn, lut, piatră, minereu) respectiv cele 3 manufacturi (sticlă, pergament, textile) – arăt că ele au fond maro sau gri, arăt cărțile cu acel fond, respectiv faptul că și tăblițele însele oferă o resursă.

Spun că prezența acestor simboluri le dă jucătorilor un discount permanent cînd vor juca alte cărți viitoare, să clădească un viitor luminos pentru patrie și popor pentru orașul lor.

Ăsta este momentul propice pentru a face și „anatomia” cărților. Arăt și exemplific că în stînga-sus sunt costurile despre care am vorbit (în bani sau resurse), pe care le plătim dacă vrem să băgăm cartea în oraș. Pe banda de sus vedem ce beneficiu ne aduce cartea aia. Simbolurile din dreapa-sus vor fi explicate mai încolo.

Revenind la tipurile de cărți. Pe lîngă cele cu fundal maro și gri, există cele albastre (civice), care adună puncte de victorie. Există cele roșii (militare), care adună puncte dacă reușim să avem mai multe scuturi decît vecinii la finele erei. Există cele galbene (comerciale), care aduc bani sau reduceri la unele acte de comerț. Există cele verzi, care aduc puncte într-un mod complicat pe care-l vom explica la final. Există și cărți mov cu bresle, amînăm și explicația lor.

De notat: explicația trebuie să curgă, pentru ca mintea jucătorilor să urmeze flow-ul și să-și creioneze cam cum arată jocul. De asta nu facem aici pauză pentru explicații detaliate despre cărțile complicate.

Bun, știm cam ce fac cărțile, și știm că trebuie să jucăm una. Hai să explicăm ce se întîmplă dacă cumva nu avem resursele necesare. Păi … comerț.

Explic că pentru comerț trebuie să te uiți la vecini, să identifici dacă au resursele care-ți lipsesc, și să declari că pe tura aia cumperi ceva de la ei, urmînd să plătești prețul (2 bani / bucată). Aleg un exemplu simplist, tu ai în oraș un singur [simbol cu] lemn dar vrei să joci o carte care cere (costă) două simboluri lemn. Te uiți la la vecinii din stînga și din dreapta (similar cu compararea penisurilor scuturilor, ca să ranforsăm și informația aia), la cărțile lor și sus pe tăblițele lor, vezi dacă vreun vecin are lemn; pregătești 2 bănuți pentru asta. Nu-i iei cartea, ci doar ai plătit taxa de a te folosi de resursa lui tura asta. Poți cumpăra oricîte resurse dorești, dacă te ține buzunarul. Dacă ambii vecini (ranforsare la ideea că vorbim despre vecinii direcți) au resursa ce o dorești, este la alegerea ta cui îi dai banii.

Nu ai resursele sau banii pentru a juca nici măcar una din cărți? Nașpa, faci una din celelalte două acțiuni. Vinde o carte și fă 3 bănuți de pe ea (am repetat? am repetat!). Sau folosește-o pentru minune.

De fapt, ăsta-i momentul potrivit pentru a reveni la tăblița cu minunea. Ziceam despre cartea selectată că poate fi folosită la minune, în loc de a o juca cu fața în sus, în oraș. Ce înseamnă a ne construi minunea? Păi simplu, cartea aleasă o lăsăm cu fața în jos (ignorînd costurile ei), și doar punem cartea sub tăblița proprie, în primul slot liber privind de la stînga la dreapta. Cu exemplu, suntem Rodos și vrem să facem prima etapă din minune, care ne va garanta 3 puncte la final? Folosim cartea și plătim costul de a face minunea, adică alea 2 lemne. După ce-am făcut asta, de tura viitoare putem construi etapa următoare, dacă avem (sau cumpărăm) 3 luturi.

La acest punct explicăm pe rînd minunile fiecărui jucător: asta-ți aduce bani, asta-ți aduce puncte, asta scuturi sau opțiuni de a juca cărți în moduri creative (Halicarnas).

Odată ce-am explicat tăblițele proprii, mai rămîn două lucruri de povestit.

Ziceam de cărțile verzi, cu științe. Alea se punctează bazat pe seturi (de 3 simboluri diferite) și de numărul de simboluri de același fel (1, 4, 9, 16 puncte). Dacă cineva a tras tăblița cu Babilon, notăm că și simbolul de la minune se socotește.

Ziceam de cărțile mov, breslele din era 3. Astea tind să adune puncte masiv, fie strict de pe cărțile din orașul propriu, fie de pe vecini, fie de pe ambele. Cu exemple, arătînd spre cărți.

Ah, da!

Să nu uităm că unele cărți pot fi de fapt jucate pe gratis. Am menționat simbolurile din colțul dreapta-sus al cărților. Dacă cumva am jucat o carte ce are un simbol, iar mai apoi regăsim același simbol pe altă carte, în stînga lîngă costuri … de fapt ignorăm costurile, și putem pune cartea la noi în oraș pe gratis.

În acest punct anunț că am cam terminat regulile oficiale, și este momentul pentru întrebări de clarificare. Fără rușine, dacă vreun termen nu este limpede, sau dacă ceva mecanism nu e clar.

Per total, privind în urmă, posibil ca toată operațiunea să dureze mai aproape de 15 minute decît de 10. Dar nici nu contează așa mult diferența.

*

Să facem și o mini-listă cu ce NU cred că-i bine să includem în explicarea regulilor pentru jucători noi. Cu exemple din 7 Wonders, dar generale în esență:

Capcanele tipice și  greșelile minore – sunt parte din experiența de joc

Spre exemplu, la comerț. Eu am menționat că nu poți face comerț cu vecinii. Tu încerci să joci o carte și anunți că vrei să cumperi resurse de la colegu’ care-i la 3 spații de tine. Ghinion, nu acceptăm asta. Dacă suntem generoși te lăsăm să dai undo (să selectezi altă carte); dacă nu, asta e, pe asta ai selectat-o, poți doar să alegi o altă acțiune, gen să vinzi cartea. Data viitoare vei reține, garantat.

Spre exemplu, jucatul unei cărți cu titlu identic. Am menționat că n-ai voie să ai două cărți cu același titlu în oraș. Vrei să joci același atelier de două ori? Dacă te observăm, ghinionul tău.

Scenarii complexe – nu se explică unui începător

Un jucător cu ceva experiență știe că nu-i o idee bună să se apuce de științe abia în era a treia, pentru că n-are timp să facă destule ca să merite efortul. Dar pentru un începător informația asta nu-i utilă. Fiecare trebuie să învețe pe propria piele și să-și construiască în mintea proprie un model în care și-a notat în ce fază a jocului au mai multă putere anumite cărți.

Legăturile dintre cărți sunt importante, îți permit să faci multe cu puține resurse, în special dacă vrei să mergi pe științe. Darrr este mai bine să afle omul pe pielea lui, văzînd la alți jucători cum i-o iau în față la puncte la final, decît să-i împuiezi capul de la început.

*

Țin să punctez că lista de mai sus nu este un algoritm fix pentru mine, ci un mini-ghid scris la cald, din cap.

Pornim de la scopul general al jocului, enumerăm elementele principale (locurile unde se vor uita jucătorii), și cel mai important lucru, descriem structura unei ture, cu atenție specială ca oamenii să-și facă o idee cam ce pot face, chiar dacă se simt pierduți sau copleșiți de opțiuni.

În practică, mă uit la oameni și încerc să văd pe fețele lor dacă la introducerea fiecărei noțiuni au un moment de „aha!” sau măcar de „ok, pare că are sens”. Dacă-s rămași cu fruntea încrețită și cu semnul întrebării plutind deasupra capului, mai bine întreb eu ce nu-i clar, pentru a reformula atunci pe loc.

Se mai nimerește ca uneori jucătorii de la masă să fie persoane mai în vîrstă, sau care nu țin ritmul oricît de simplificat aș explica. Recordul la 7 Wonders a fost de 30 de minute de explicații. Contează, clar, dacă persoanele au mai jucat jocuri, și ce fel de jocuri. Dacă cineva știe doar cu Catan, poate nu-i o idee bună să-l arunci direct în ceva eurogame dificil (gen Ark Nova sau Scythe). Admit că din acest punct de vedere sunt norocos, în vasta majoritate a timpului am jucat cu persoane interesate de jocuri, și de vîrsta a doua (hai să zicem .. maxim 40 de ani). Cu cît crește diversitatea de vîrste și niveluri de experiență, cu atîta trebuie să ne ajustăm și noi așteptările.

Dar, per total, eu zic că algoritmul este decent.

*

Cu speranța că s-ar putea să fie util cuiva articolul, spor la joacă 😁

post-scriptum:

Am citit cu voce tare pomelnicul aici de față. Fix 13m30s mi-a luat.

----------

1. În sensul larg al cuvîntului „joc”, explicat de Johan Huizinga în cartea Homo Ludens.[↩]

----------