Motto:

Nu zi „hop” pînă nu sari

*

Astăzi vorbim despre un titlu mult mai complex decît cele anterioare. Ca idee, pentru cunoscători, Ark Nova este notat cu dificultate de 3.8 din 5 (pe BGG)^[1], în vreme ce Ticket To Ride Europa are doar 1.91 din 5.

Am încercat Ark Nova cu un prieten acum mai mulți ani, la o seară de joacă pe la Jocosfera^[2]. Practic l-am învățat din mers, n-am făcut prea mare brînză în partida respectivă … însă ecourile ei mi-au rămas în minte, iar la ani de zile distanță l-am reîncercat în varianta digitală. După care am continuat și-am tot continuat. Îmi pare o mică bijuterie a jocurilor pe tablă.

Hai să-l prezentăm cum arată:

Arată într-un mare fel, o turmă întreagă de componente – în fond, asta și face jocul să fie complex și fain, faptul că sunt multiple elemente care interacționează și care pot schimba cursul partidei.

Povestea zice așa: fiecare jucător este un manager de grădină zoo, în competiție cu alte grădini zoo pentru a atrage interesul publicului (ro: atracție; en. appeal) și pentru recunoașterea eforturilor de protejare a naturii (ro: conservare; en. conservation). Pe imagine: banda în formă de „U” de la marginea tablei reprezintă pista pentru scor; cu verde se numără conservarea, cu maro deschis se măsoară atracția. Cei atenți vor remarca și faptul că punctele de conservare te propulsează mai rapid, valorînd cît 2-3 puncte de atracție.

Jocul îmbină o serie de elemente care de obicei nu se regăsesc toate sub același acoperiș:

• Elemente de puzzle în două dimensiuni, amplasarea țarcurilor pentru animale (pe harta proprie) într-un mod care să fie optim^[3]
• Acțiunile posibile (e.g. construire, jucare animale, tragere de cărți) au putere variabilă; la folosirea unei acțiuni, puterea ei se resetează la nivelul 1, și crește a tuturor celorlalte^[4]
• De făcut putem face orice acțiune, doar că trebuie pusă în balanță dorința de a face ceva chiar acum cu așteptatul ca acțiunea să prindă mai multă putere
• Există cărți care mai dau puncte și la finele jocului, dacă s-au îndeplinit anumite obiective^[5]
• Nu are număr fix de ture, ci doar pauze intermediare care vin în funcție de acțiunile jucătorilor
• Un jucător care pare în urmă la punctaj poate totuși reveni; rămînerea în urmă nu este neapăra o condamnare, ci doar un semn că se construiește tacticos un motor eficient
• Trebuie să ai grijă să lucrezi la ambele obiective simultan, să aduni și puncte de atracție dar și de conservare; neglijarea sau supra-aprecierea unuia dintre capete sunt riscante

*

Puncte tari:

Arată bine din puncte de vedere grafic și al componentelor

Toate elementele jocului sunt ușor discernibile odată ce-ai înțeles care-i rolul lor. Poți, dintr-o privire, să înțelegi exact ce simboluri aveți și tu și adversarii, și deci cam cum stă treaba.

Cărțile cu animale sunt tipărite în culori vii, detaliat, limpede. Mie unuia îmi plac așa. Alte jocuri mai stilizează, modifică imaginile să aibă o anume tentă … aici ne simțim ca la National Geographic.

[ Ca bonus, cărțile cu animale sunt și un mod bun de-a învăța rudimente de zoologie, mai ales că sunt de importanță și continentul pe care se regăsește animalul, respectiv tipul său (grosier vorbind; avem păsări, reptile, carnivore, ierbivore, urși…). ]

Cere să gîndești pe mai multe planuri

Spre exemplu: te grăbești să faci puncte de pe animale de mărime mică și medie, umpli harta cu țarcuri … iar la final îți dai seama că efectiv nu ai spațiu pentru un țarc mai mare în care să bagi crocodilul. În momentul acela simți cum se scurge viața din tine, și-ți vezi limpede pierzania. Data viitoare ai să știi.

Te grăbești să obții puncte de conservare, pentru că alea valorează mult, ba chiar îți aduc și ceva beneficii în plus. Dar asta durează multe runde, și lupți pentru fiecare punct, pentru că abia-abia le meriți bazat pe ce ai în față. În acest răstimp adversarul tău crește liniar, tacticos, cu animale ce-i aduc puncte de atracție și cu sponsori care aduc beneficii fix de pe animalele alea. Spre final strategia lui se încheagă într-un tot unitar, și-ți dă fatală în timp ce tu te zbați ca peștele pe uscat, pentru că ai ceva puncte însă „motorul” tău este gripat.

De la rezolvat puzzle-uri fizic pe hartă, trecînd prin aritmetică (să știi cîte chestii îți permiți să faci cu banii pe care-i ai și-i vei primi), ajungînd la jonglarea surselor de puncte, Ark Nova este ca o șaorma #cuDeToate.

Este schimbător și cere adaptabilitate

Există proiecte de conservare „publice” la începutul jocului, la care dacă participi primești puncte de conservare (alea verzi, mai faine, cum am zis dinsus).

Pe lîngă proiectele inițiale mai există și șansa de a obține proiecte de conservare din pachetul de cărți, cu puțin noroc. Dacă tu sau altcineva puneți pe masă un nou proiect de conservare, trebuie ca îndată să îți re-evaluezi setul propriu de cărți jucate (și jucabile) pentru a vedea dacă nu poți contribui și la acel proiect.

Pe lîngă asta avem și sponsori în joc – cărți care odată jucate îți aduc diverse beneficii, tot restul partidei. Ai reuși să pui un expert în prădători? Stai cu ochi ca de vultur, să vînezi și să joci mai mulți prădători. Ai prins piscina cu pinguini? Asta aduce puncte de atracție pentru păsările jucate, ba chiar aduce și puncte de conservare dacă ai minim 6 păsări. Ghici care-i noua strategie?

Este echilibrat economic

Jocurile cu multe componente și cu multe mecanisme interconectate suferă de obicei de problema că designerul nu poate simula toate combinațiile posibile.

Pentru diversele cărți, țarcuri, proiecte și sponsori există N combinații de situații luate cîte K, prin urmare în etapa de design mai scapă anumite combinații care-s clar superioare. Astfel se creează un „meta”, adică știința colectivă despre faptul că o anumită carte este Mai Tare (la modul absolut!), sau că un anumit continent este mai șmecher decît celelalte.

Ark Nova a fost gîndit și echilibrat binișor. Costurile, cerințele pentru animale, respectiv bonusurile lor, se împletesc într-un tot unitar pînă la punctul în care să nu mai putem spune că obiectiv vorbind jucarea unei cărți este ca și cum ai da cu ultimata. Un animal poate părea ieftin, dar dacă iei în calcul că te obligă să ai parteneriat cu grădina zoo de pe același continent (prerequisite), parcă nu mai este așa fain. Alt animal poate părea că aduce cam puține puncte de atracție, dar dacă ne gîndim că la jucarea lui avem opțiunea de a mai trage cărți din pachet, și deci ne deschide opțiuni noi fără a pierde o tură cu acțiunea de a trage cărți … parcă începe să sune bine.

Per total, nu există animale „bune” decît în context, nu la modul absolut.

Tensiunea este constantă

Mecanic vorbind jocul are aspecte de Solitaire: fiecare jucător acționează în zona lui construind țarcuri și jucînd animale (sa sponsori) în fața lui. Interacțiunea este indirectă, dar există și contează.

Piața de cărți viitoare este la comun, și vrem să fim atenți dacă nu cumva își dorește și alt jucător fix aceeași carte pe care o dorim și noi. Pauzele, fiind declanșate de jucători, pot veni cînd nu ai apucat încă să faci tot ce voiai. Unele animale au efecte adversative, spre exemplu efectul „Venin” îi toacă de bani pe adversari. Parteneriatele cu grădini zoo sunt la comun, dacă cineva se asociază cu un zoo din Australia, pînă la pauză nu mai putem și noi să facem același lucru.

Pe scurt, nu-i o idee bună să ții ochelarii de cal pe ochi, și să privești doar la zona proprie. Înveți rapid că treaba asta te poate surprinde neplăcut.

Finalul poate aduce răsturnări de situație

Vorba englezului, „it ain’t over till it’s truly over”. Se apropie finele jocului, pionii tăi sunt aproape să se intersecteze? Surpriză, vine adversarul cu un vultur, care îi permite să mai facă o tură pe lîngă cea curentă, și joacă omul 4 animale în total, ducîndu-și pionul de atracție în stratosferă. Vine și următorul adversar cu un panda gigant, care îi aduce puncte cu basculanta. La final tu ești de fapt ultimul.

În plus, că tot ziceam că există și cărți care aduc puncte la finele jocului: mai răstoarnă și alea scorul. Tu te crezi șmecher, ai terminat jocul cu 100 și ceva de puncte, adversarii tăi sunt în spate. Dar tu te-ai grăbit și-ai jucat tot ce-ai prins pentru a ajunge acolo, fără vreo sinergie între cărțile jucate; ei au jucat tot felul de sponsori și combinații de animale care încep și dictează: Icsulescu mai primește un punct de conservare pentru că are fix N iconițe cu Africa, Ygreceanu mai primește 2 puncte de conservare pentru că a strîns N iconițe cu cercetare … și brusc, avansul tău se topește văzînd cu ochii; adversarii tăi au avut ochi și pentru pădure dar și copacii din ea, deci și-au structurat jocul astfel încît fiecare mișcare le-a pus o cărămidă la o construcție mai solidă.

Garantez că dacă o prietenie poate supraviețui unui elefant-surpriză jucat în ultima rundă, prietenia aia e trainică.

Scopul jocului este eficiența

Jocul te învață destul de rapid că ce ai nevoie pentru a cîștiga este să fii eficace. Un grup de jucători începători va termina jocul, în medie, în aproximativ 35-40 de ture. Un grup de jucători de nivel mediu va termina în doar 30-34^[6]. Nu pare mult, ce-s cîteva ture acolo?

Darrrr am stabilit că fiecare tură are potențialul de a acumula puncte, fie prin jucarea unui animal, fie prin bifarea unor obiective suplimentare (sau chiar contribuirea la încă un proiect de conservare!). Diferența dintre „am încheiat Acum” și „l-am lăsat pe adversar să mai facă 2 ture” poate fi o diferență de 20-30 de puncte în plus sau în minus.

Se poate juca și solo

Acesta este un bonus micuț, dar pentru mine este important. Jocul solo poate fi folosit pentru antrenament, pentru testat strategii și încercat diverse sinergii între cărți. Plus că are număr fix de runde, deci te învață să fii eficace, de vrei sau de nu vrei.

Eu unul chiar m-am antrenat cu modul solo înainte să încep să-mi caut oameni cu care să joc.

*

Puncte slabe

Durata

Nu are rost să ne ascundem după deget, Ark Nova este un eurojoc sub toate aspectele. Complexitatea vine la pachet cu nevoie de a sta să gîndești și să-ți calculezi un pic combinațiile de opțiuni. Mecanic vorbind începutul este lent, banii vin greu, nu faci foarte multe chestii pe tura ta, deci sunt necesare multe ture pentru a „porni motorul” – iar finalul este la polul opus, o singură acțiune poate declanșa în cascadă alte acțiuni, deci per total tot durează.

Dacă joc pe Board Game Arena, o partidă în 2 sau 3 durează minim 1h30m. De notat că acolo face platforma o grămadă de calcule automat, ține minte efectele și tot ce fac acestea, te informează vizual care-ți sunt opțiunile și limitele acțiunii curente, îți numără banii și punctele automat, merge (aproape) ca uns.

Pe de altă parte, jucat fizic, Ark Nova poate lejer să dureze 2h sau chiar 3h. Dacă adăugăm aici și timpul necesar explicării regulilor, de vreo 30 de minute (sau mai mult!), este limpede că este o investiție masivă de timp. Măcar putem spune că merită.

Aspectul de solitaire

Știu, am spus dinsus la punctele tari că jocul este un picuț interactiv. Se poate nota în contra-pondere că interacțiunea nu este foarte putenică, nu îți dă ocazia de a socializa cu oamenii dincolo de un simplu „bă ce pulă ești, mi-ai furat maimuța” sau „futu-te-n cur, mi-ai dat cu constricție fix cînd voiam să fac o acțiune de putere 5”.

Din punct de vedere mecanic, 85% din timp fiecare este direct interesat de cutiuța lui – iar în restul timpului nu ai foarte multă putere asupra a ce fac ceilalți. Treaba asta este punct slab doar în măsura în care acest fel de joc îți convine sau nu.

Cere spațiu

Tot din categoria aspectelor clasice ale eurojocurilor, Ark Nova nu poate eluda această nevoie. Pentru a desfășura toate elementele jocului trebuie să ai spațiu pe masă pentru toate chestiile disponibile: piața de cărți, tăblițele jucătorilor, spațiu să-și țină cărțile jucate, cutiuțele cu banii și diversele jetoane…

Nu-i capăt de lume, dar este de menționat.

Cere concentrare

Idem, aspect minor, dar își are locul pe listă. Dacă te-ai pierdut pe la jumătatea partidei, dacă nu te simți în formă, ajungi să fii la coadă fără drept de apel, și nu te mai scoate nici dracu de acolo.

Dinsus am subliniat că jocul chiar se joacă pînă la punctul final – dar asta este valabil doar dacă toată lumea este în formă. Dacă o persoană vine obosită … pentru ea jocul este pierdut înainte de a începe, mai bine alegi alt joc mai scurt și mai puțin complicat.

Este un pic sensibil la bruscări

Tăblițele (hărțile) sunt niște simple cartoane puse în fața jucătorilor. Pe ele amplasezi cartonașe cu țarcuri pentru animale. Dacă o persoană neîndemînatică se lovește de masă și o zguduie, toate grădinile zoo sunt lovite de cutremur. Se mai poate întîmpla și să lovești din greșeală peste tăbliță și cînd te întinzi după cărți, sau muți jetoane.

Dacă ai cumva și o pisică ce obișnuiește să sară pe mese … Dumnezeu cu mila.

Finalul poate fi ușor „fleoșc”^[7]

În principiu, într-un grup de jucători de nivel relativ similar, competiția va fi pe muchie de cuțit pînă spre final. Să vezi că adversarul tău nimerește să tragă o carte extrem de bună fix la final, și că face 3-4 acțiuni în cascadă, poate fi enervant.

Pe de altă parte, asta-i problemă la orice joc cu variabile necunoscute. Tragi cărți? Speri la cărți bune. Vine adversarul cu rinoceru’? Problema este la tine că n-ai lucrat să tragi cărți mai devreme, ca să iei animale bune și să închei jocul mai devreme. Work the deck îi zice acestui principiu în engleză, adică trebuie să-ți dai singur șanse traversînd pachetul.

De asta am și subliniat că tensiunea este prezentă pe tot parcursul partidei. Joci pentru brain burn, acea plăcere de a calcula combinații de-a lungul întregii partide – înțelegînd de la-nceput că Fortuna s-ar putea să micționeze pe tine. Dar poți fi mîndru că ai făcut tot ce puteai face, cînd se trage linie.

Hărțile prezintă ușoare diferențe de putere

Am spus și mențin că jocul per total este bine echilibrat. Asta pînă joci cu harta Silver Lake (lacul de argint), și-ți dai seama că primești bani dacă faci țarcuri într-o anumită zonă – este unanim acceptat că Siler Lake este printre cele mai avantajoase dintre toate.

Se mai pot ierarhiza hărțile pe ici-colo, unele sunt considerate mai slabe, altele un pic mai puternice. Dar per total treaba asta ajunge să facă o diferență majoră doar la nivel înalt. Pînă acolo ai de învățat să exploatezi la maxim restul mecanismelor din joc. Ca jucător bun vei cîștiga împotriva unuia mediocru indiferent ce ai în față.

(ca să nu mai zicem despre hărțile din Map Pack 2, expansiunea a doua pentru joc; și astea-s puternice)

*

Concluzii

Eu unul nu pot decît să recomand jocul cu căldură oricui a trecut prin etapa jocurilor de complexitate medie. N-aș sugera nicicui să sară direct de la Uno la Ark Nova, nici măcar de la Catan la Ark Nova. Pentru asta există și titluri cu complexitate medie pe lumea asta.

De ce-am spus la început că este o mică bijuterie? În principal pentru că oferă un amestec de mecanisme care reușesc să gîdile multiple zone ale creierului, simultan. Pentru a-l juca trebuie să te bagi un pic în priză, și să păstrezi turația tot restul partidei, urmărind simultan cum să echilibrezi nevoile de spațiu, bani, puncte… și altele (nici n-am zis vreun cuvințel despre reputație!).

În topul meu personal se află lejer între primele 3. Spor la joacă 😁

----------

1. Board Game Geek, site-ul principal care colecționează informații, recenzii și alte date despre jocurile pe tablă.[↩]
2. Pe vremuri, cînd Andrei Dănescu a.k.a. Proti încă nu avea spațiul propriu, iar clubul nu se numea Jocosfera. Dar astea-s detalii minore, așa că .. să mi se ierte anacronismul.[↩]
3. e.g. Pe hărțle din partea de jos a imaginii vedem că fiecare jucător are deja un țarc care ocupă 3 hexagoane.[↩]
4. Exemplu în imaginea de sus: jucătorul din stînga are cartea „Sponsori” pe puterea 5 (numărul de deasupra cărții). Dacă folosește cartea respectivă pentru a adăuga un sponsor la grădina lui zoo, toate celelalte cărți fac un pas spre dreapta, iar sponsorii ajung pe ultimul loc, pe puterea 1. Tura viitoare acțiunea de construire va fi pe putere 5.[↩]
5. End-game scoring bonuses, pentru cunoscătorii de termeni specifici jocurilor.[↩]
6. Conform statisticilor de pe Board Game Arena.[↩]
7. Anticlimactic în engleză în original.[↩]

----------