Precedat de partea I
Continuat cu partea a IIIa .. cîndva în viitor

*

Fără multe discuții, să-i dăm drumul:

You Can Draw in 30 Days – Mark Kistler

Am luat-o. Am citit prefața, foarte entuziasmantă de altfel. Ba chiar am pregătit și un caiet cu foi albe.

După care am scanat cartea, ca să îmi rămînă .pdf-ul … și cam atît. Cartea am returnat-o, fișierul cu scanarea zace pe disc.

Cred că e o chestiune psihologică, ca la orice hobby: îmi place ideea de a desena, dar nu și volumul de muncă necesar pentru a ajunge la un nivel măcar acceptabil.

Copiii Capitanului Grant – Jules Verne

Deși am devorat Jules Verne pe cînd eram copil, totuși titlul ăsta nu m-a atras. Printre toate insulele alea misterioase, submarinele propulsate prin magie, respectiv expediții pe Lună, părea banal.

Am ajuns să citesc cartea datorită unei referințe oblice a Paulei Aldescu la profesorul Paganel^[1].

Ei bine, povestea este … fix Jules Verne. Stilul este cel clasic, pe care îl știm prea bine. Obositor de descriptiv pe alocuri. Plin de entuziasm debordant. Destul de predictibil. Însă dacă punem puțin pe pauză simțul ridicolului, iese o lectură de-a dreptul plăcută.

Eu unul recunosc că am abandonat pe la mijlocul expediției, adică spre începutul volumului II.

The World of Ice and Fire – George R.R. Martin

Cartea asta vrea să fie un fel de Silmarillon, adică o Biblie a universului. Suferă deci de fix aceleași probleme ca și cartea lui Tolkien: e prea voluminos, și conține prea multe informații.

Citim LotR sau de ASOIAF pentru că ne pasă de personaje, practic vorbind. Povestea epică sigur că ajută, însă prin sine n-ar reprezenta nimic. Citim pentru că vrem să aflăm cum s-a simțit Ned Stark cînd a fost trădat de Littlefinger^[2]. Citim pentru că vrem să ne simțim însuflețiți de tăria de caracter a lui Aragorn, care își dă măsura regalității sale în repetate încercări dificile. Urmărim, cu alte cuvinte, povestea devenirii unor personaje.

Ei, spre deosebire de poveștile astea cu cap și coadă, The World of Ice and Fire este doar o înșiruire de elemente disparate. Zeci de nume de regi, multe nume de balauri, șamd. Poate fi interesant ca exercițiu, sigur că da. Dar numai ca exercițiu.

Cu alte cuvinte: este o carte faină doar pentru aceia care au și pasiuni de bibliotecar.

Măcar desenele sunt superbe, hîrtia e extra-lucioasă, iar coperțile cartonate fain. Excelentă de pus în bibliotecă.

De ce iubim femeile – Mircea Cartarescu

Nu știu de voi, însă eu am debutat în universul Cărtărescian cu lecturi ceva mai consistente (Orbitor). Ca atare, aveam anumite așteptări de la cărțulia asta, legate de stil dacă nu și de conținut.

Ei bine, pot spune că am fost vag dezamăgit pe ambele fronturi. Stilul este în continuare recogniscibil, însă foarte „subțire” în formula asta de jurnal. Iar subiectul … nu acaparează, nu trezește interes.

Dacă am chef de musings, de amintiri din tinerețe, găsesc pe bloguri.

A trai pentru a-ti povesti viata – Gabriel Garcia Marquez

Nu am reușit să trec de primele 100 de pagini. O poveste cu sărăcie și cu niște oameni despre a căror existență nu-mi pasă, nici măcar ca personaje literare.

 

----------

1. Și apropo, ăsta este un argument excelent pentru a citit bloguri sau ziare de cultură: mai afli chestii, care te fac să citești alte materiale interesante, de unde afli alte chestii. Practic, intri într-un univers paralel, de unde ieși îmbogățit[↩]
2. Degețel, da.[↩]

----------