Zice Gabriel Istrate, recomandînd o carte de filosofie:
O puteți cumpăra din diverse librării, online și offline, pentru un preț aproximativ cât un meniu al zilei complet.
Comparație foarte plastică, de altfel. Într-adevăr, cît mai lasă omul la restaurant? Meniul zilei chiar pe-acolo se învîrte, 25-30 de lei – sau chiar 40, dacă ești în București.
M-a pus pe gînduri compația, și mi-a amintit de o discuție purtată acum cel puțin 9000 de ani [1]. Ziceam eu, tot pe blog, că mi se par cam scumpe cărțile din patria nostra multae silvae sunt. Ziceam că mi-e nasol de tot să cumpăr o carte la 50 de lei. În special raportat la un salariu de 1100 de lei, în anno domini 2010.
Ca să păstrez o comparație cu mîncarea, pe vremea aceea [2] o pleșvakița costa 5 (varianta „light” de la Agil) sau 7-8 (varianta sîrbească bună, din campus). Astăzi aceeași pleskavița costă 9 respectiv 15 lei, adică aproape dublu. Nu vreau să spun despre meniul zilei de la restaurante, pentru că pe-atunci nu frecventam așa ceva, dar ochiometric pot spune că foarte probabil și acela să-și fi dublat prețul.
Cartea însă .. cartea a rămas tot pe-acolo. Albumele de artă tot pe la 100-200 de lei sunt, cum erau acum 10 ani. Cărțuliile de consum tot la 20 de lei sunt. Chestiile cartonate și colorate frumos tot pe la 60 pare că stau – dau și eu niște ancore, nu zic că fix astea sunt prețurile. Estimativ, cred că la carte prețurile s-au ajustat poate cu vreo 10- 20% în plus, rotund vorbind, dar sigur nu s-au dublat, cum s-a întîmplat cu mîncarea și multe altele.
*
Nu vreau să virez spre un lacrimogen „toate se scumpesc!” – povestea este mult mai complexă. Pe de-o parte, inflație. Pe de altă parte, o foarte normală creștere economică, România anului 2010 era de doar 3 ani în Uniunea Europeană, iar salariile de la noi erau îngrozitor de mici comparativ cu restul continentului; iar cînd salariile sunt mici, prețurile sunt și ele mici, pe cît se poate.
Tot ce pot spune este că au ajuns cărțile mai ieftine accesibile, raportat la peisajul economic din jur. Nu prea mai contează, avînd în vedere digitalul și noile obiceiuri de consum … dar aia-i altă căciulă, și altă discuție.
- Referință la rîndul ei veche de peste 9000 de ani. Pentru că pe internet timpul trece mai repede.[↩]
- Vai! Mai am doar puțin și am să încep să spun „Pe vremea mea”! Futu-i![↩]
Eu tin minte destul de bine evoluția meniului zilei, cel puțin în Timișoara, zona Universitate-Complex: în 2007, când m-am reîntors din America, un meniu al zilei la „Casa Românească” (era pe Daliei, cred că acum sunt acolo niște magazine) era 12 lei. Era și pe-atunci o variantă mai ieftină, altele (exemplu: Bănățeana, unde e acum Riviere) erau cam 15 lei. Mult timp (practic până înainte de pandemie) un meniu al zilei a fost cam 19-20 de lei.
Despre prețul cărții: da, cartea era mai scumpă, relativ vorbind, în anii 2005-2010. Există explicații:
– calitatea hârtiei crescuse semnificativ în anii respectivi: nici nu vrei să știi cum arată acum cărțile cumpărate de mine la începutul anilor ’90, când eram student.
– o explicație (de teorie economică) poartă numele de efectul Balassa-Samuelson, și implică faptul că într-o economie care converge prețurile serviciilor cresc mai mult decât altele.
– piața de carte de la noi este una foarte anemică, o recunoaște cam toată lumea. Se traduce destul de mult (în zona ficțiunii, cel puțin) dar tirajele sunt rizibile. Asta înseamnă că pur și simplu „piața nu duce”: nu poți crește prețul prea mult fără ca creșterea respectivă să nu ducă la colapsul vânzărilor.
Numai bine,
G.
P.S. Durerea mea e ce s-a întâmplat (internațional) cu prețul cărților de specialitate (nu cele de programare). Da, există internetul (și ereadere de 13 inci) dar ….