Toţi trăiam într-un galben submarin

No ofence, dar cei care va legati o data la 5 minute de gramatica nu stiu cui… nu sunteti alceva decat niste looseri…. Asta ii toata productia voastra pe forum.

LE: ii problema mea cum scriu ce scriu nu am timp sa recitesc ceea ce scriu si nu acord prea mult timp scrisului pe forum.

chestie tipic softpedista de a gasi asa zise argumente in greselile gramaticale ale membrilor ,atunci cand nu exista nimic altceva de argumentat.

Sunt convis că aţi mai văzut astfel de argumentaţii în diverse locuri pe internet. Pentru că suntem blogeri deci asociali, haideţi să ne intrăm 5 minute în rol şi să ne jucăm de-a psihologii.

În primu’ rând se observă că persoana care scrie cu greşeli pe internet n-ar fi trebuit să termine şcoala generală. Fără discuţie, fără excepţii, fără explicaţii: cu câţi “i” se scriu cuvintele înveţi în generală, punerea de virgulă între subiect şi predicat înveţi că nu-i kosher tot în generală, pe scurt trimiterea înapoi în clasa a opta este o atitudine sănătoasă. Nu desconsiderăm strict pe motiv de gramatică, ci pe motiv de intelect: Gheorghe, dacă n-ai reuşit să digeri regulile astea simple, mergi înapoi, nu am ce discuta cu tine despre chestiuni mai complicate. Am avut colegi de liceu care nu dădeau 3 scuipaţi pe literatură, în schimb câştigau premii de mate şi informatică; bonus, reuşeau cumva să se exprime clar în scris, pe scurt şi fără zorzoane, conform cu regulile.

Sigur, veţi descoperi că omul confruntat cu prostia lui proprie tinde să se refugieze în argumente laterale. Cel mai uzual argument folosit este că “scriu aşa pentru că vreau“. Cum ar veni – nu e dobitoc, e doar muist. Ideea comunicării este să transmiţi informaţie, mai un “te iubesc” mai un “preţul acţiunilor Rompetrol scade vertiginos”. Cheia chestiunii este că pentru a comunica trebuie să avem un cod subînţeles, un numitor comun. Suportul comunicării între români este limba română literară, fără drept de apel, aia cu reguli precise din şcoala generală şi liceu. Dacă cineva nu doreşte să adere la acest standard este invitat să se ducă în paştele mă-sii (cu cratimă) şi să vorbeask strikt cu prietenarii la 0 b3r3 p3 bordură.

Aici includem nu doar regulile simple de gramatică, ci şi cele de stil. O propoziţie conţine subiect şi predicat. O propoziţie plină de complemente trebuie să aibă logică fără a necesita 5 recitiri: e o idee proastă să încerci să explici simultan cine, cum, când, în ce fel,  care era temperatura, cum au reacţionat ceilalţi, ce părere ai tu despre reacţia celorlalţi. Paragrafele de asemenea sunt o idee excelentă, este preferabil la orice oră să ai prea multe în loc de prea puţine. Ideile trebuie să aibă coerenţă. Nu se adaugă idei, gânduri şi citate dacă nu sunt necesare. Nu se deschis paranteze în paranteze. Iată nişte prime cerinţe absolut minime oricui doreşte să transmită fapte şi informaţii – bineînţeles că literatura este o altă discuţie.

A treia concluzie pe care eu unul o trag despre cei care scriu cu greşeli constant este că nu merită atenţie. Cum ziceam, foarte multe comunicări se fac cu scopul de a-mi atrage atenţia. Fie că ceri ajutor sau doar vrei să-ţi citesc opinia, îmi ceri să rup o bucăţică din viaţă pentru a-ţi parcurge textul; pe scurt, eşti în poziţie de inferioritate faţă de absolut orice cititor. Dacă ţi se atrage atenţia că scrii greşit, a riposta că “scrii cum vrei” e un act de insolenţă care merită tratat cu palme sau flegme în muie. Nu scrii cum vrei, că nu eşti la mă-ta acasă şi nu mă plăteşti la oră ca să citesc în forma aleasă de tine. Aşa cum pot oamenii de ştiinţă să respecte anumite standarde înalte pentru a-şi publica cercetările, la fel poate şi Icsulescu de pe stradă să respecte nişte reguli minime înainte să se dea pe ‘net.

Alt pas lateral pe care-l fac remarcabil de mulţi prostălăi este să-ţi explice ritos că n-ai decât să pleci dacă nu-ţi place. Problema argumentaţiei de tipul ăsta este că timpul meu este deja consumat, am pierdut secundele necesare să citesc mizeria ta aproape neinteligibilă. Tu continuând să scrii într-un fel mizerabil continui să produci minus-valoare şi altora. Valoare sub zero, pentru că pierzi timpul altora continuând să scrii oribil, poluând motoarele de căutare şi conversaţiile oamenilor civilizaţi. Cu exemplu: presa scrisă moare de gât cu ideea că “dacă nu-ţi place nu cumpăra”, iar oamenii au făcut fix asta. O vreme s-au amăgit presarii cu banii din publicitate; după ce balonul publicitar s-a spart presa se găseşte brusc prinsă de coaie: trebuie să-şi câştige banii onest, cu articole documentate, editoriale gândite şi oameni nepărtinitori; doar că ştirile sunt mai nou crowd-sourced pe Twitter şi editoariale gândite scriu blogerii gratuit. Tough luck, vorba englezului.

Similar, pe bloguri şi forumuri resursa cerută nu sunt banii, ci atenţia: dacă ceri atenţie şi livrezi text bolovănos, aşteaptă-te la flegme. E foarte simplu.

Credeaţi că

Toti traiam intr-un galben submarin,hei,galben submarin,hei,galben submarin.
Toti traiam intr-un galben submarin,hei,galben submarin,hei,galben submarin.

Astfel am plutit mereu,
Inspre mare navigand,
Marea verde am gasit,
Si-am trait in submarin.

?

Internetul nu este un cântec hipiot. E răzbel.