Tehnocraţii nu există

O fo’ mare vâlvă acum vreo 2-3 ani pe tema “guvern de tehnocraţi”⁽ⁱ⁾. Pur şi simplu s-a trezit lumea, brusc, că dom’le pentru a evita politica şi politicizarea, cel mai simplu ar fi să angajezi nişte specialişti care-ţi spun ce şi cum, conform cu nişte standarde, după manual, eficient şi frumos. Ce bine ar fi!

Evident, lumea în general uită să-şi definească termenii. Ca atare, discuţiile purtate la vremea lor sunt necitabile, din motivul evident că-s decerebrate. Nu pretind c-aş fi eu vreo mostră de intelect genial care ar reuşi să tranşeze “problema”; totuşi, urmând un fir logic pornind de la esenţe, îmi pare că putem ajunge la o concluzie evidentă.

În primul rând – ce-i politica? Păi, pe scurt, ea este modalitatea de a lua deciziile în situaţii în care alternativele nu-s îngăduite. Viaţa şi societatea civilă reuşesc să împace în bună măsură capra cu varza, cerşetorul călătoreşte cu acelaşi autobuz în care-i pensionarul, eu aleg dacă să merg pe jos sau cu trotineta, pe scurt oamenii de rând au o pluralitate de opţiuni. Politicianul, prin contrast, nu are.

Tocmai de asta şi este nevoie de politicieni până la urmă. Tocmai, dacă am reuşi să trăim cu toţii în Utopia şi să ne luăm de mână şi să dansăm fericiţi, politicianul ca funcţie n-ar exista. Însă momentan trăim pe un pământ finit, cu resurse finite şi sub ameninţarea violenţei mereu⁽ⁱⁱ⁾. Ca atare, orice grup are a lua la un moment dat decizii: cum cheltuim în scop bun resursele pe care le-am pus la comun? Fie că-s taxe şi impozite, fie că vorbim de resursele naturale de pe teritoriul ţării, un număr de lucruri finite se cer administrate astfel încât să obţinem .. ceva. Nu-i mereu clar unde ţintim, “să fie bine” zice omul de rând.

Cu alte cuvinte, politica are două scopuri mari: să răspundă la întrebările grupului, şi să ia deciziile necesare. Dom’le, este nevoie de spitale? Este nevoie de şcoli noi? Ar fi cazul să mai aprobăm biserici, sau sunt deja multe? Câte autostrăzi ar trebui să construim în următorii 2-5 ani? Odată ales un răspuns satisfăcător, politicianul pune mâna şi organizează rezolvarea acestor probleme, în ordinea importanţei lor. Dac-ar fi să trasăm grosier tuşe, am spune că parlamentul pune întrebările sub reflector şi le răspunde, iar executivul pune în practică răspunsurile.

Pe aceste coordonate, cum ne-am imagina o abordare .. hm, ştiinţifică a chestiunilor? Este foarte drept că tehnocratul, inginerul, constructorul vor putea privi şi vor putea spune: sunt prea mari timpii de răspuns la Salvare, trebuie să mărim flota; sunt prea puţine şosele, sunt prea mari timpii pe care-i parcurgi între localităţi; sunt prea puţine poduri peste Dunăre, şi-i gâtuit traficul. Asta rezolvă o jumătate din prima chestiune, şi anume identificarea problemelor. Idem, omul tehnic poate oferi o soluţie, gândită în anumiţi termeni şi cu anumite constrângeri în minte. Asta rezolvă o jumătate din a doua chestiune, şi anume rezolvarea într-un anume fel a problemelor. Putem cheltui suma cutare pe maşinile cutare, care sunt excelent folosibile ca Salvări pentru că au caracteristicile cutare.

Totuşi, totuşi, tehnocratul nu poate să facă lucrul cel mai important din tot jocul politic: el nu poate ierarhiza problemele identificate. Ele nu sunt, obiectiv vorbind, ierarhizabile. Cum alegi, ce-i mai bine? Bagi banii într-un spital pentru săraci, sau faci reduceri de taxe pentru firmele noi, sperând să stimulezi economia? Nu există reţeta ideală.

Politica se face pe doctrine. Sună a vise de tânăr neieşit pe uşă, însă din păcate asta-i singura opţiune: politica se face pe doctrine. Socialiştii spun că anumite lucruri trebuie prioritizate în societate, în timp ce conservatorii spun că fix inversul. Omul matur are a face nişte evaluări, are a lua nişte decizii pentru sine şi în privinţa vieţii. Ca om matur, a avea coloană vertebrală implică să iei o decizie politică şi să te supui ei indiferent de rezultatele pentru persoana proprie. Dacă eşti conservator atunci îţi accepţi rolul de pion mic în societate, nu visezi la revoluţii şi la “taxarea bogaţilor”. Ca socialist, nu mai ai ce comenta dacă din firimiturile tale ţi se ia pentru a-i da şi ţiganului de vizavi.

În practică, politica din România se face de către grupuri de oameni care-s decuplate de realitatea de pe stradă şi de ceea ce pretind despre ele însele. Mita şi banii nu cunosc stăpân anume. România de astăzi este conduse, într-adevăr, de tehnocraţi, imuni la coloratura ideologică, ei răspunzând doar chemării banului. Lucrul ăsta e clar şi indiscutabil, nu există un singur partid sau o singură alianţă majoritară în ultimii 23 de ani care să fi pus mâna să dea publicităţii dosarele tuturor foştilor membri PCR⁽ⁱⁱⁱ⁾. Nu, fiecare a preferat să mintă că este curat, în schimb organizând câte o dosariadă vizând opoziţia. Tehnocraţi în ale furtului din banul public şi în minţirea publicului despre intenţiile proprii, tot e ceva.

Ca atare, orice discuţie prezentă sau viitoare despre cum “România are nevoie de tehnocraţi” va fi oprită în faşă. România are în primul rând nevoie de partide adevărate, care să discute probleme adevărate pornind de pe poziţii ideologice adevărate. Lucrul ăsta se va întâmpla imediat după ce vom avea politicieni culţi şi citiţi, apropo, în majoritatea lor. Las estimările concrete pe seama publicului cititor.