Filme fără vreo urmă de intrigă

Am avut neplăcerea să văd în 2016 două filme care mi-au lăsat un gust foarte amar. În primul rând, dubioşenia de Alice Through The Looking Glass, adică Alice în Ţara Oglinzilor. După care recent, în Decembrie, am văzut Fantastic Beasts and Where to Find Them – Animale fantastice şi unde le putem găsi.

Să încep cu Alice. Da’ de fapt, să încep cu începutul.

~*~

Primul Alice, Alice in Wonderland, suferea de o mare problemă: n-avea aproape nici o treabă cu cartea. Nu vorbim nici măcar de intrigă, vorbim de o chestie fundamentală aici, de ideea întemeietoare. De ce ajunge Alice în Ţara Minunilor, bă?

În carte, Alice e acolo ca să se minuneze. E o călătorie pentru ea, o fascinaţie fără scop, în afară de zâmbetul pişicher al pisicii de Cheshire, ce dă fără să vrea lecţii de viaţă. Exact faptu’ că întreaga şaradă e lipsită de sens direct o face să fie delicioasă. Şi da, am folosit “şaradă” în mod special, pentru că fix aşa merge treaba: citeşti aşteptându-te la o cheie de boltă a întregii poveşti, da’ treci prin toate capitolele iar cheia tot lipseşte. Tot ce rămâne este zâmbetul pisicii. Sigur, tot înveţi chestii şi tragi concluzii, da’ e chestie oblică, din lateral, te ia prin învăluire.

Prin contrast, filmul e o .. zbatere, ca peştele în undiţă. Am scris atunci, la cald, şi nu mă dezmint. Sigur, se vrea un fel de bildungsfilm, cu fata care află chestii despre ea însăşi. Da’ simplul fapt că lecţiile din Wonderland se aplică direct în viaţa reală îmi par că fac întreaga idee să fie .. ieftină, pop, la îndemână. Nu c-ar fi cartea un monstru de subtilitate, da’ măcar mai lasă şi la latitudinea cititorului chestii. Filmul e cu ţac pac, omorât Jabberwocky, eroina îşi învaţă lecţia, pa şi ne vedem în episodul viitor!

Ceea ce, de altfel, se şi întâmplă.

~*~

Alice în Ţara Oglinzilor are şi mai puţină legătură cu cartea. Adică deloc.

A.Î.Ţ.O. suferă de problema tipică Hollywoodului, şi anume că are buget da’ n-are un scenariu. Sigur, e cu Alice, deci sigur se vinde. Se face studiu de audienţă, reiese că fraierii vor da bani, intră filmul în maşinăria de produs.

Povestea cu Timpul e de-un ridicol feroce. În special când îl încarnezi într-un tip cu vag accent rusesc, şi-i dai în recuzită .. ceasuri. E bleah, e stupid, e transparent.

Povestea lui Alice, care chipurile trebuie să îl salveze pe pălărier, e cusută cu aţă albă. Faptul că filmul n-are un univers, măcar micuţ, e de înţeles. În carte regulile lumii le deducem încet-încet din acţiune, ne prindem de analogii, înţelegem că toată treaba-i un teatru absurd, nu-i greu. Dar filmul n-are nimic de care să se agaţe, îi lipseşte un cui solid în care să poată bate povestea. Mi se serveşte teoria cum că Alice trebuie să se întoarcă în timp pentru a-l salva pe Pălărierul Nebun. Aşa, şi? Mai dă-l în mă-sa. Toată treaba are un aer de “It’s a Quest!” (therefore, privitorul trebuie să se simtă mişcat şi angajat). Care aţi jucat jocuri pe PC ştiţi cam cât de devalorizat e termenul de quest, nu mai insist.

Deci .. intrigă jalnică, o acţiune confuză şi foarte plină de zorzoane, nişte personaje de care nu prea are cum să-ţi pese. Singura chestie din tot filmu’ sunt jocurile verbale, puns adică. Nu merită preţul biletului pentru atâta lucru, mai ales că-s chestii ieftine, nu vreo dumă cultă şi repetabilă. Filmarea e faină, nu zic, da’ nu-i cu nimic peste ceea ce mă aştept la un film de 2016.

Şi cam asta ar fi. Au stricat un Alice. Poate totuşi va veni vreun al treilea film care chiar să încarneze lumea văzută în cărţi.

~*~

Despre hălalalt film am chiar mai puţine chestii de zis.

Se zice că A.F.Ş.U.L.P.G.(i) ar fi despre a) lumea vrăjitorilor, b) animale fantastice, c) altă epocă, înainte de Harry Potter. Chestiile astea ar trebui să fie puncte de interes, conducând la o lume care ni-i totuşi familiară datorită seriei Harry Potter, şi simultan diferită.

Să le luăm pe rând.

Faptu’ că filmul e în altă epocă are zero efect. Oricum, vorbind despre vrăjitori, ei trăiesc în secret şi n-au nici un contact cu tehnologia. Aşa că .. la ce pana mea mă uit? A, la un New York al anilor ’20, care-i .. neinteresant, ca să fim sinceri. E un element de decor. Cum nici la Harry Potter n-a contat că era în zilele noastre, tot n-am văzut un singur PC prin el.

Animalele fantastice au epsilon legătură cu povestea. Bine, îi scapă lui Newt Scamander din geantă, big fâs. Să stai să urmăreşti 10 minute cum încearcă el să prindă ditamai rinoceru’ fără ca nimeni să observe (în New York!) e .. aşa, de domeniul fantasticului. Stând la rece după film, nu-mi pot aminti UN animal de care să-mi pese. Măcar după seria cu Potter am reţinut hipogrifii şi thestralii. Că-s faini.

În rest, chestii destul de predictibile. Ministrul lu’ peşte devine clar că are ceva program al lui personal, cam de pe la jumătatea filmului. Povestea nu-i aparţine lui Newt Scamander, după cum nu-i aparţine nici ministrului. Baleiază între ele, rescrie întreaga poveste în cheie tragică pe final (ref. Grindenwald), nu face sens.

Da’ e şi ăsta filmat fain, trebuie să recunosc.

----------
  1. Hei, românilor le plac acronimele, aşa că mă alătur şi eu grupului. []
----------

Leave a Reply

Your email address will not be published.