Din nou despre înjurături

Crescînd, am realizat o chestie despre mine. Simplă. Mediul îmi influenţează limbajul.

Dacă mă duci 3 zile la Cluj, mă întorc cu ticurile lor verbale. Bag şi eu “no” tot la 10 cuvinte. Că-mi sună bine, şi e NOU, şi e .. înţelegeţi voi. No servus! No haida! No bine!

Chestia asta se reflectă şi în înjurături.

Ziceam mai demult că-l am ca mentor pe nenea de Sade, de la care am învăţat să înjur cu drag. Sigur că da. Chiar şi astăzi, n-am absolut nici o jenă să zic puli şi pizde în jur, sau de anafura mamii mă-tii, sau să-mi trîntesc pula în coliva lu’ bunică-ta. Evident, depinzînd şi de context, că nu-s chiar autist.

~*~

Da’ chestia amuzantă este că, deşi am o colecţie vastă de înjurături pe care le ştiu la nivel teoretic, totuşi nu le folosesc. Nu-mi fac parte din vocabularul curent, ci doar din cel latent.

Cam ca la bancuri, de altfel: am citit cu nesaţ o tonă de cărţulii de-alea micuţe cu “glume despre”. Glume despre ardeleni. Despre scoţieni. Despre femei. Despre extratereşti. La un moment dat, ştiam cam orice glumă disponibilă pe piaţa de idei. Începeai să zici, şi puteam continua eu.

Bun, da’ în practică, nu zicem bancuri zilnic. Nici măcar oamenii amuzanţi nu zic bancuri non-stop, ci aruncă una-două glume finuţe. Aşa că eu, deşi am în cap mia de bancuri, n-o folosesc la nimic anume. Pentru că n-am la ce. Memorie elefantină, da’ vag inutilă.

Idem, fix idem, şi cu înjurăturile. Sigur că le am mereu la îndemînă. Doar că nu se face să le folosesc. Cum ar fi să mă împiedic în şireturi în faţa recepţionerei, şi să răcnesc brusc “FUTU-ŢI DUMNEZEII MĂ-tii DE PANTOF!” ? Sau să merg prin birou, mi se întîmplă ceva banal –să zicem că-mi intră o muscă în ochi– iar eu reacţionez perfect simetric printr-un “GRIJANIA MĂ-TII DE CĂCAT ÎMPUŢIT!“. Păi … mda.

Pur şi simplu, degeaba ştii înjura, dacă n-ai şantierul aproape. Palmele se dau finuţ mai nou, şi-n afaceri şi peste tot. Pe bune că aştept momentul ăla cînd chiar e nevoie de o înjurătură trasă cu sete, din fundu’ plămînilor. Şi tot aştept. Şi tot aştept …

Măcar avem blogurile, unde se poate manifesta spiritu’ în toate direcţiile.

p.s. Băga-mi-aş pula!

Băi, ajunge!
Dunkirk, recenzie (?)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *