Căutarea timpului pierdut pe Google
Poate înţelege cineva ce au vrut oamenii ăştia. I’m sincerely puzzled.
Scrisori către mine însumi
Poate înţelege cineva ce au vrut oamenii ăştia. I’m sincerely puzzled.
Ok, joc Gta San Andreas (nici nu mă gândesc la versiunea IV .. e mult peste ce poate laptopul). Am trecut de Los Santos, am trecut de Catalina, fac purcoiu’ de bani la o misiune .. ce’mi lipsea? Îmi lipsea o misiune ca “Supply lines“. Nu ajunge că CJ a trebuit să ajute un retard …
Etapa a doua a Ligii Central Europene ne-a adus în faţă un adversar facil. Echipa maghiară are probleme destul de mari în campionatul intern, iar, astăzi, nici la Sala Olimpia nu a arătat mare lucru. Băieţii antrenaţi de Zoran Kmezic au pornit meciul în forţă, dar au primit o replică pe măsură: până la sfârşitul …
Un meci de baschet este întrecerea dintre 2 echipe de 5 persoane, la sfârşitul căreia Elba câştigă.
O partidă chinuitoare pentru ambele echipe. Argeşenii veneau după o serie excepţională de victorii, aflându-se înaintea acestei partide pe locul 1 al Diviziei A! De altfel, Argeşul a şi condus partida. Cu o garnitură de jucători bine închegată, şi cu marcatori foarte buni, au reuşit să se menţină în faţa Elbei, mereu cu aproximativ 6-8 …
Da, Angajatori de Top suge. Să fiu mai precis: băieţii care se ocupă cu promovarea, au găsit o metodă originală şi absolut de căcat: au spamat grupurile yahoo din Timişoara. Promovaţi Angajatori de Top prin spam … la gunoi! Grupurile spamate: atlist, natimisoara, masa_critica_tm , itimisoara, cine mai ştie e binevenit să adauge aici. Reminder:Angajatori …
Anuntam organizarea concursului si invitam, in mod special pe vecinii nostri din apropiere (Arad, Oradea, Resita, Lugoj,… Seul, Tokyo,… etc.) dar si pe oricine ar putea si dori sa participe la Cupa Consiliului Judetean Timis la GO, editia a IV-a, data: sambata 22 nov 2008 (4 runde intr-o singura zi), la Sc. Gen. din Giarmata.Estimam …
Un meci de comă, între două echipe bune. Ajuns la Sala Olimpia la puţin timp după începerea meciului, iau un loc fix în inima tribunei, cu toba mare în spate şi la câteva rânduri de toba mică. Scorul era deja 8:10, iar negrii din echipa sibiană făceau legea pe teren. Cu o Elba slăbuţă şi …
din Ziua Cincizeci de stelişti s-au luat la bătaie cu suporterii dinamovişti, au aruncat cu sticle in maşinile de pe stradă. Poliţiştii au intervenit imediat, iar suporterii stelişti au fost indepărtaţi de fanii echipei Dinamo. Doi dintre suporteri au fost răniţi şi transportaţi la spital. Şi in zona Dorobanţi au fost incidente. Am o singură …
De ce? Pentru că aveam bani în contul de PayPal, şi nu puteam să-i extrag. Mulţumesc pe acestă cale băncilor din România, pentru oferta bogată. De ce software? Pentru că nu puteam cumpăra produse de $25 fără să mă omoare costurile de transport, în raport cu valoarea lor. De ce Winamp? În afară de faptul …
Dacă pe timpul verii am lucrat la Real şi n-am avut timp prea mult pentru chestii interesante, odată cu luna Octombrie am revenit pe vechiul făgaş al cursurilor. Ocazie cu care am zis să dau o raită de adio pe la vechii mei prieteni, Biblioteca Britanică Timişoara. Dar, surpriză. Uşa de la intrarea în clădirea …
Cică ar trebui să facem chestii practice, să facă oamenii muncă de cercetare, etc etc. Pe dracu. În ultimele două săptămâni am avut parte doar de prezentări teoretice, multe citite de pe foaie sau ecran. Măcar la liceu, când făceam asta la engleză, ne freca diriga la cap să stăm atenţi şi să criticăm prezentarea, …
Philip Larkin – This Be The Verse They fuck you up, your mum and dad. They may not mean to, but they do. They fill you with the faults they had And add some extra, just for you. But they were fucked up in their turn By fools in old-style hats and coats, Who half …
Întâlnirea de astăzi, deşi în afara spaţiului fotbalistic, unde ura Timişoarei faţă de Dinamo este binecunoscută, a consemnat o victorie cu dinţii strânşi a echipei noastre. Băieţii pregătiţi de Dragan Petricevic au început în forţă meciul, iar în scurt timp s-au distanţat de Dinamo, cu un raport de forţe apropiat de 3:2. Astfel, s-au consemnat …
Preambul: Arhi şi Zoso au stres legat de părinţi, de faptul că li se bagă în vieţi, că poate a fost mai bine că s’au rupt de ei, etc etc. Cred că toţi avem momentele astea, câteodată. Ar fi bine să se înţeleagă punctul de la care pornesc, şi care e un fel de motto: …
Da, is la facula.Profu’ a intarziat 15 minute, as usual for him (1 bad karma point).Citeste de pe ecran (powerpoint slides), si cam atat. (2 bad karma points).Are cod imprumutat, si nu e sigur daca functioneaza sau nu (3 bad karma points).Ah, da, mai si mormaie, n-are chef, deci e useless: puteam face asta si …
Mi’era frică de această întâlnire: Poli a pierdut în Uefa şi a remizat cu Constanţa, iar Cfr se bate de la egal la egal cu echipe de Uefa. Şi totuşi! Echipa noastră are faţă de competiţie. Nume ca Dubarbier, Culio sau Tony, nu mai reprezintă totemuri sau reprezentări are unor zei sacri. Un 2-1 care …
Discuţiile interminabile mă seacă. Se dezbate acelaşi rahat cu apă rece, se întoarce pe toate feţele, iar în final se întâmplă ca în bancurile stupide: dintre intervietate, este aleasă tipa cu ţâţele mai mari. Părerea mea se bazează pe un argument luat din realitate: ce faci dacă ai un mic magazin, o mică firmă, şi …
Şoferii care sunt tembeli sau incapabili când au covrigul în mână, de acum sunt absolviţi de orice vină. De ce să fie ei responsabili că mama lor a folosit lichid de frână pe post de anticoncepţional?
Avand in vedere ca mi-am instalat sistemul de operare pe un computer ce urmeaza sa fie folosit cel mai des, am zis sa mut si licenta; daca tot o am gratuit de la Microsoft prin parteneriatul cu universitatea, de ce sa n-o folosesc? Ei, dar baietii astia s-au gandit ca e necurat daca schimbi prea …
Downloadez o chestie cu 700 seeders. Între ei, sunt minim vreo 3-5 RDSişti cu fibră. Ergo, ar trebui să zburde. Dar se pare că zilele astea, reţeaua metro merge de-a-n-vâslea, adică stă. Motiv pentru care downloadul meu se va termina peste 8 ore, dacă mă încred într-o medie de viteză apropiată de maximul pe extern. …
Maşina Poliţiei staţionează pe trotuar, cu avariile puse.Nu am nici o problemă cu asta, sunt convins că poate este necesar. Ce nu mai era necesar: ca, după ce am făcut şi ultima poză .. .. să mă strige poliţistul şi să mă ameninţe că, dacă vede imaginile pe internet, mă dă în judecată. …
Poze făcute pe podul din zona Modern. Multe nu sunt de spus:Avem un baraj modern contra gunoaielor .. .. şi undeva în depărtare e echipa de lucru. Au şi ce lucra, de altfel. Mda, jegos loc. .. deşi poate părea chiar ok, de la distanţă. Cam asta scoseseră până la …
Noutate din partea manageriatului de la Spitalul Judeţean Timiş: bătrânii şi pensionarii cu timp liber, doritori să ajute bolnavii din cadrul spitalului, pot da o raită marţi (21.10) în Amfiteatrul Mare al spitalului, la ora 14, pentru o primă prezentare. Din ce am înţeles, activităţile se atribuie în funcţie de pregătirea omului, şi nu implică …
Se spune că răzbunarea ar fi arma prostului. Şi se mai spune că Dumnezeu va scoate sabia la cei care au scos şi ei sabia. Dar ce faci când un om fără Dumnezeu, îţi violează sora? Păi faci ca Alin Iordache, şi treci de toţi dumnezeii până la făptaş. Cu sabia în mână. Ca om, …
Cine nu a întâlnit limbajul de lemn al anunţurilor pentru angajare? Şi cine nu cunoaşte că un limbaj asemănător este necesar şi în CV? În traducere, ca destindere, să vedem ce înseamnă diverse expresii de prin job descriptions: “salariu competitiv” -rămânem competitivi, plătindu-te mai puţin decât concurenţii “alătură-te unei companii dinamice” -nimeni nu are timp să teinstruiască …
1. Turnul de apă 2. Vedere spre Iosefin 3. În aval, spre Solventul 4. Verde, prea verde .. Unii ar spune că folosirea tehnicii de HDR în condiţiile în care peisajul ar fi fost unul imund şi dezolant, este ceva asemănător folosirii fardurilor pe o babă urâtă. Şi ce-mi pasă?
Simt că există o criză de identitate.În Timişoara, în România, în toată ţara.Nu ne regăsim, nu ne dăm seama cine suntem. Şi totuşi, vânturăm zilnic ideile astea, le mestecăm, le mai rod oleacă politicienii, şi iarăşi… Patriotism Patriotismul e chestia aia mişto, simţământul ăla că trăieşti undeva unde îţi place, unde eşti Acasă, unde te-ai …
Sunt singurul care are cv’ul pe eJobs, si care primeste oferte de inscriere pe My-Jobs? I hate them all.
Astăzi au demonstrat pe teren că pot.Că avem faţă de cupe europene.S-a întâmplat să pierdem – dar am făcut-o demn.Creştem, iar campionatul intern va deveni din ce în ce mai interesant. Ne vedem la anul în CL?
.. în maternitatea Bega. Teoretic, acoperişul a fost refăcut acum vreo 3 ani. Doar teoretic. Practic, undeva, lucrurile nu au mers aşa de bine. Deocamdată, paturile au fost trase la perete, din raţiuni practice. Copii născuţi într-o Românie ce este gri încă din primele lor zile de viaţă.
Deşi la origine e glumă, poate ar fi interesant de enumerat cum arată viaţa noastră, doar prin prisma brandurilor. O zi obisnuita: Te trezesti… Nokia, Colgate, Nesscafe, Hochland, Orbit, Nike/Armani, Renault, Compaq, Epson, Nokia, Nokia. McDonalds, Coca-Cola, Orbit. Compaq, Epson, Nokia, Alcatel. Renault. Tuborg. Tuborg-Tuborg-Tuborg-Tuborg. Nokia, Fornetti… Nokia. Durex-Durex. Colgate, Pizza. Te culci. Nu, nu …
Băieţii de la Blazzaj, în combinaţie cu Implant pentru Refuz, au tras o melodie de suport pentru băieţii noştri. Mă bucur că, în momentele grele, nu rămân indiferenţi! IPR cu Blazzaj – Un cer alb-violet
Acusi se face o saptamana de cand vremea rece s-a instaurat. Nori, vant, picaturi fulgurante sau ploi nesfarsite, tot tacamul pentru a decreta ca a venit toamna. Brusc, fara avertisment, catapultati direct din somnolenta dulce a unui inceput de Septembrie caldicel. Nelamurirea mea, si presupun ca nu doar a mea, este : de ce autoritatile …
mai 20 de ore.El Monumental.Partizan.si groparii din tribune.plus violetii fara vina, la peluza.ce vorbesc? pe tot stadionul! Mi-e inima stransa, si totusi … haide Poli!
.. scooker? thanks go to Hotnews.
La sfârşitul lunii Iulie, mă angajam ca operator calculator, la măreţul hypermarket. Doar aşa, ca idee, departamentul RM (recepţie marfă) e ăl’ mai futut din magazin : aici se îngrămădesc toţi, aici apar problemele, aici ar trebui să fie depistate şi corijate. Şi, desigur, toate astea lucrând din viteza fulgerului. Ajungeam pe postul ăsta total …
Ca un utilizator conştiincios ce sunt, folosesc un antivirus. La început a fost Norton, dar sugea chiar când eram eu copil. Kaspersky a fost soluţia, dar parcă a fost conceput în anul foametei (cel puţin ultimele versiuni). Cum nu sunt genul de om care are banii pentru noutăţi hardware, a ieşit din sfera mea de …
Băieţi, îmi era drag de locul ăsta online.Intram să văd ce mai e nou, să-i citesc pe cei care ştiau tot înainte de toţi ceilalţi, să înţeleg mecanisme intime ale tehnologiei. Am rezistat chiar şi când aţi introdus reclame Google. Ba chiar eroic, după inserarea lor în mijlocul mesajelor. Dar .. ăsta e capătul. Calitatea …
Ce era de spus, s-a spus. Eu doar, acum, la peste 14 ore de la evenimente, nu pot decât să ridic două degete şi să spun sumar : respect, băieţi! Aţi demonstrat că Politehnica nu este doar o echipă, Timişoara nu doar un oraş românesc, iar voi sunteţi mai mult de nişte huligani, cum v-ar …
Dacă măcar aveam cont la banca aia … From:”Raiffeisen Online” To:undisclosed-recipients Dar nu am. În fine, să presupunem că am. Iată ce s-a întâmplat: Accesul tau la Raiffeisen Online a fost restrictionat.Pentru informatii suplimentare descarca fisierul atasat. He he, câtă lipsă de profesionalism să arunci doo-trei vorbe şi să crezi că ai stil corporato-bancar. Măcar, …
Da. Primele minute de joc. Poli atacă, Poli ratează.Calmare, echilibru de mijloc, repriză absolut electrică pentru ambele galerii.Toţi vrem victorie. Repriza a doua.Minutul 62. Sretenovici boxează şi vede roşu.Timişoara în 10 oameni. Pe Păltinişanu, se aude galeria, mai tare ca oricând. Acum este nevoie de ei.Poli se apără, bine, Pitbull şi Spadacio irosesc energia pentru …
M-am născut în Timişoara, am copilărit pe străzile din Timişoara, am hoinărit prin oraş, l-am bătut de la un capăt la altul, încă trăiesc în el … şi probabil că oriunde aş pleca, în orice colţ al lumii, un colţ al inimii mele va rămâne legat de această mare mlaştină, devenită pe rând paşalâc, cetate, …
Adică am ajuns la 666 mesaje în Inbox. Claps, please.
Rostiţi-i numele doar …(sigh)
Stau şi cujet, aflu lucruri noi ce le născoceşte chestiunea pătrată dintre urechi, şi le împărtăşesc acilea. Iată, deci, lately m-a trăznit că oamenii pot fi catalogaţi şi după trăirile lor. Există regi şi conducători, care nu pot înţelege poporul, nu se pot pune în locul celor conduşi. De ce? Există oameni de la periferii, …
În luna Aprilie, anul ăsta, citeam cu bucurie şi cu inima strânsă, ştirea conform căreia canalul Bega va fi în sfârşit decolmatat. Am aşteptat să intrăm în Mai, am aşteptat sfârşitul lui, iar lucrurile au rămas la fel de tăcute. Frustrant, dar pe undeva de aşteptat, poate ştirea fusese doar pleaşcă electorală pentru cei care …
Am trimis următoarea sesizare către Primărie, cu titlul “Bulevardul Dâmboviţa”, iar conţinutul : Deşi este unul relativ curat, m-am lovit recent de imposibilitatea de a-mi aruncat micile gunoaie, pentru motivul simplu că nu există coşuri decât în staţia Aurora. Dacă este posibilă montarea câtorva, ar fi ideal. Nu este necesar să fie dese, doar să …