O liniște tulbure

M-am tot plîns pe-aici și pe aiurea că am prea mult zumzet în cap. Mă tot plîng că am un zumzet pe care-l accept, invit și chiar creez eu cu mîna mea. Tema este, desigur, fundalul mental al consumului și contactului cu rețelele de socializare.

Mai precis, vorbeam și vorbesc despre faptul că vizitez prea frecvent saiturile de genul acesta, că îmi petrec timp privind la glume proaste și citind conversații cu oameni absolut mediocri, ba chiar contribui și eu la conversație.

*

Ei bine, acum vreo lună am pus frînă, dezactivînd contul de Facebook. Nu l-am șters de tot, în principal pentru că mai am 2-3 oameni care folosesc mizeria de Facebook Messenger. Și, de ce să nu recunosc, a fost și o pastilă de îndulcitor pe care mi-am administrat-o singur – vezi-Doamne, nu e șters contul, poți reveni oricînd, este doar o suspendare temporară. Hey, whatever works, right?

Ce-i cert este că mi-am decuplat atenția de la bestie. Într-un articol viitor voi detalia puțin ce anume am făcut – nu mi-e rușine să recunosc că a fost nevoie de manevre, nu-i genul de decizie cum este aceea de a te apuca să-ți tai unghiile. Nu, cere efort blestemăția!

Vreo cîteva zile chiar am avut un soi de sevraj, dacă pot să împrumut termenul din medicină. Efectiv aveam reflexul în degete, deschideam o filă nouă (i) și imediat îmi venea să scriu „Fa”. Mai mult nici nu e nevoie, știa browserul să completeze automat cu numele saitului. Apoi însă mi-a trecut. Se pare că nu-mi scărpina vreo nevoie cu adevărat presantă.

La o lună după, pot spune că am avut zero momente cînd am avut nevoie de contul respectiv. E drept că nu mai văd ce „postează” prietenii mei, dar pe de altă parte pe ăia 5 oameni cu care vorbesc mai frecvent pot să-i întreb personal care mai e viața. Cît despre unii eseiști pe care îi urmăream, gen Dan Pavel … e problema LOR că aleg să se manifeste doar acolo. Cine-i important e în cititorul de fluxuri RSS.

*

Următoarea victimă a fost Reddit. Știam deja că trebuie să renunț la el, am zis cu subiect și predicat că pierd prea mult timp să scriu comentarii scurte la discuții degeabiste, dar … așa-i firea omului, bicisnică, mai bine m-am plîns o vreme fără a face nimic.

Acum vreo trei săptămîni am profitat de o tură de nervi cînd mă contram complet degeaba cu niște cretini, și am dat log off – adică am ieșit din cont. Fix ca la orătania de Facebook, a fost vorba de un îndulcitor: uite, nu „pierzi” nimic, nu pierzi lista de subreddituri sau de comentarii salvate. Dar pasul a fost făcut.

Totuși, aici problema este tricefală. Judecata mea a fost că dacă n-am cont, nu comentez; dacă nu comentez, nici n-am motiv să citesc comentariile altora, iar dacă nu citesc comentarii… la ce bun să intru?

Pe partea de comentarii am avut dreptate. Sunt comments-free de cîteva săptămîni, și intenționez să rămînă astfel lucrurile. N-am intrat în cont și nici nu simt vreun motiv s-o fac.

Totuși n-am răpus hidra cu totul. Tot mai intru pe Reddit, da’ așa … ca un soi de privitor în vitrină. De plictiseală. Ca să umplu timpul. Aș îndrăzni să spun că „de deconectare”, dar numai deconectare nu este. Ca să umplu micro-pauzele de la muncă. Întrebarea care mă macină fără a primi un răspuns este de ce dracului am nevoie să umplu golurile cu distracție de-asta ieftină.

*

Dar, chiar și cu aceste sincope, planul meu a dat ceva roade. Se pare că a mă lansa în cîteva zeci de micro-interacțiuni zilnic mă epuiza pe nevăzute. Simt că efectiv în jurul meu și-n capul meu s-a făcut mai liniște; în zilele cînd am reușit să nu intru deloc pe Reddit a fost chiar calm, un mare lac de calm ce îl puteam cuprinde cu ochii minții.

Nu erau proști aceia care ziceau că este nevoie și de perioade de repaos mental, nu să te menții în priză mereu.

Rămîne totuși întrebarea rînjită hîd din spatele literelor – eu cum procedez cu timpul meu?

Încă rumeg la chestiune.

------
  1. Adică un TAB nou.[]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *