Evenimentele recente^[1] readuc în prim plan o discuție care tot bolborosește la foc mic de niște ani buni, și anume chestiunea predominanței automobilului prin orașele moderne, cu toată pleiada de discuții pro-contra, efecte bune^[2] și efecte rele^[3]. Mai mult rele.

Chestiunea cam arzătoare este că status-quo-ul ar cam fi cazul să se schimbe, în favoarea altor metode de transport – mersul pe jos, cu bicicleta, cu trotinta, cu transport în comun, pe scurt orice altceva decît automobilele^[4].

De control, să lăsăm aici o pledoarie ținută de Mîntuitorul și Salvatorul Orașelor Noastre, un anume Jason Slaughter, cunoscut și îndrăgit sub numele de Not Just Bikes. Zice el așa pe temă:

*

Ne întemeiem discuția pe axioma că într-adevăr ar fi cazul să mai reducem din numărul de mașini și din utilizarea lor, ca deziderat al societății, dar nu neapărat ca deziderat particular pe care să-l adopte fiecare^[5].

Aici voiesc un pic să discut despre transportul în comun, și mai ales să fac o comparație cu trecutul.

Oricînd apare transportul în comun în discuție, apar imediat și obiecțiile: e aglomerat, e oameni prea diverși (cu obiceiuri diverse), e mai riscant, e impredictibil, durează prea mult călătoria, nu-i fezabil pentru unii oameni etc șamd. Obiecții perfect valide, mai ales dacă ne raportăm la situația curentă (de oriunde ați dori voi).

*

Tot de control, să ne amintim puțin cum arăta transportul public în Iepoca de Aur. Spre exemplu la București:

Sau chiar la Timișoara:

Pentru cei ce-au prins perioada anilor ’90, pozele astea spun o poveste întreagă, însoțită de oftaturi grele și de amintiri neplăcute.

Pentru cei care n-au prins-o … ele spun totuși o poveste, asta deoarece starea transportului în comun din România n-a fost prea strălucită nici în următorii 20 de ani după revoluție (plus-minus).

Să visăm un pic:

Parcă viitorul arată un pic mai bine. Teoretic.

Să ne aplecăm un pic asupra doleanțelor și durerilor oamenilor. Oricît de aspectuos și de drăguț ar arăta transportul public^[6] astăzi, schimbările au o oarecare latență pînă se propagă în populație. Plus că obiceiurile au inerție.

Cum ar fi viața dacă transportul public ar fi frecvent, predictibil, cu mijloace de transport moderne? Ce obiecții ar mai putea avea oamenii?

*

Prima și cea mai validă obiecție este aceea că nu-i fezabil de folosit, adică nu te ia autobuzul din fața casei și nu te lasă fix la destinație. Sau măcar aproape. Comparativ cu mașina proprie, care-i regele din această ecuație, transportul public pierde puncte la modul grav. Cel mai frumos este să te urci în mașina parcată în fața casei, și să mergi fix la destinație cu ea.

Doar că … încet-încet se strînge lațul, administrațiile locale lucrează la eliberat de mașini trotuarele și diversele alte spații care nu-s parcări. La Timișoara în preajma zonei pietonale deja nu prea sunt locuri de parcare decît cu lingurița, iar cele private costă binișor. Cel puțin la Timișoara, parcarea ultracentrală de la Hotel Timișoara costă 5 lei / 30 de minute, adică un rotund 2 euro/oră. În Graz, un oraș relativ prăfuit din Austria, m-a costat în centru 4 euro/oră să parchez. Prin cartierele orașelor se montează bolarzi (și alte obstacole) pe trotuare, care să nu îngăduie oricui să-și lase mașina acolo unde ar avea nevoie. Deci o mai lasă oamenii și mai departe de casă, pe unde găsesc loc.

Mașina tinde să re-devină un obiect mai de lux, îngăduit acelora care-și permit loc de parcare în curtea proprie (sau garajul blocului)^[7], respectiv își permit să plătească parcare aproape de destinație. În rest, că mergi de la casă la autobuz sau de la casă la mașină, tot cam pe-acolo vom ajunge. Și la destinație idem, dacă vrei să cauți un loc de parcare fără plată aproape de unde ai treabă … s-ar putea să pierzi mai mult timp decît dacă ai fi luat autobuzul^[8].

Undeva între automobilul personal și autobuz mai există și varianta vehiculelor alternative. În ierarhia mea personală, automobilul vine peste bicicletă, și bicicleta peste transportul în comun. Fix din acest motiv, că bicicleta măcar o las legată în fața locului unde am treabă. Pentru că vechile traume din titlu își ițesc capul, iar eu unul chiar nu doresc să pierd timp prețios mergînd pe jos mai mult decît este cazul. Nu-i vorba de lene, este vorba de folosirea cît de cît eficace a timpului propriu.

*

A doua obiecție, perfect validă, este aglomerația.

Pozele de la începutul articolului sunt grăitoare în acest sens. Îmi amintesc și eu cum mergeam la școală lipit de ușile autobuzului, că eram prea mulți călători, mult peste capacitatea de transport din acte. Oricine a încercat cu seriozitate să circule astfel a prins, cu certitudine, ore de vîrf la care vehiculul seamănă izbitor cu o conservă cu sardine.

Toți oamenii cu ochi umezi și visători care înalță osanale transportului public spun despre el că poate fi mișto, că uite, în timp ce un șofer sau vatman experimentat te duce înspre unde ai treabă, tu poți să faci chestii personale (să citești/belești ochii la telefon). Sigur că posibilitatea aia există – doar că în practică transportul en masse se ocupă de transportul maselor, adică al grupurilor mari de oameni.

Soluția evidentă este să existe o frecvență suficientă a mijloacelor de transport astfel încît să nu se pună problema aglomerației. Lucru care sună foarte bine în teorie – îmi amintesc încă vremurile de glorie cînd pe linia de autobuz 33^[9] se mergea cu frecvență de 3 minute dimineața. Efectiv nu merita să alergi după autobuz, oricum venea altul în curînd, și poate că era și mai gol decît cel care tocmai plecase. Dar, marele DAR, chestia asta se lovește de întrebarea perfect validă „cine plătește?”^[10].^[11].

Vorbim despre vechi traume. Se pot îmbunătăți timpii de succedare pînă la ceva mai mult decît rezonabil … dar cum faci să convingi omul că n-o să mai aibă de suferit dacă încearcă din nou? Cum convingi șoferul că, uite, dacă renunță la mașina proprie n-o să-și dea coate cu alții? Pe mine treaba asta m-a dus mai aproape de bicicletă decît de (S)TPT. Măcar pe bicicletă nu-mi dau coate cu alții.

*

Aș vrea să fac o listă întreagă, dar sincer este și obositor, iar scopul meu nu-i să fac aici un tratat de psihologia maselor. Există oameni bine plătiți care chiar au meseria asta.

Doar ca exercițiu, să notăm succint și alte cîteva obiecții:

Cu busul poate fi mai riscant. Nu știi peste ce zărghiți dai. Japonezii au o mare problemă cu bărbații care pipăie femeile la înghesuiala orelor de vîrf – în așa hal încît dedică cîte-un vagon de metrou doar femeilor. Pe la noi prin patria nostra multae silvae sunt dai de dubioși care n-au mai avut loc pe la spitalul de psihiatrie, dai de dezaxați și ești aproape singur(ă) cu persoana aia în vehicul … Nu mai vorbim despre anxietățile și spaimele mămicuțelor, că ne apucă ziua de răspoimîine.

Cu busul s-ar putea să tîmpești de frig sau cald. Orice șofer ar spune fix asta, că preferă să meargă în ambuteiaj, dar măcar stă naibii la căldurică / aer condiționat. Și chiar este așa. Poate că tramvaiele și busurile moderne au mai estompat din problema asta, dar ca orice transport de masă, există și aici limite – mai ales cuplat cu obiecția aglomerației. Vara la 30 de grade tot mergi pînă la autobuz prin căldură, iar dacă-s mulți oameni (sau funcționează defectuos clima) … te bate Dumnezeu acolo, cobori leoarcă din bus. Și mai mergi prin căldură și restul de drum pînă la destinație.

*

Concluzie n-am. Doar că e mai bine să ai bani decît să n-ai. Să-ți permiți să mergi cu taxiul dacă nu ai mașină^[12][13]. Să-ți permiți să ai casă cu garaj sau curte. Să-ți permiți să plătești parcarea la destinație.

Pentru restul lumii, pur și simplu visul de-a fi șofer se va estompa încet-încet sub presiunea vremurilor. Și abia atunci vom vedea transportul în comun ca fiind o alternativă viabilă. Cînd vom fi epuizat toate celelalte opțiuni.

----------

1. Strîmtoarea Hormuz et al.[↩]
2. Mobilitatea socială în primul rînd.[↩]
3. Asupra sănătății populației, incluzînd aici și a șoferilor și a celor din jur. Poluare, zgomot, pierderi de vieți omenești etc[↩]
4. Automobilul electric este o soluție pentru o parte din problemă. Partea mai mică.[↩]
5. Ca paranteză și ca disclaimer: am permis, am mașină mică de oraș, șofez. Sunt deci parte din problemă, admit asta. Pe de altă parte, cine să și vorbească pe temă? Dacă am spune că șoferii-s ipocriți cînd spun „să se reducă mașinile”, deoarece nu se vizează pe ei înșiși, și dacă am mai spune că cei fără mașină sunt ipocriți pentru că „nu știu de fapt ce mișto e cu mașina”, practic tăiem orice opțiune de a discuta pe temă. Cineva trebuie s-o facă.[↩]
6. Aleg să fiu măgar și să calchiez „public transport” din engleză. Pentru că pot. Și pentru că mi se pare peste mînă să tot repet „transport în comun”.[↩]
7. Asta desigur dacă blocul este nou-construit. Alea vechi, făcute pe vremea comuniștilor, și bazate pe planificarea din Iepocă, nu beneficiază de așa înlesniri.[↩]
8. Chiar am exemplu valid și vivid: dacă merg de-acasă la filarmonică, în buricul tîrgului, pot să parchez la 50m de clădire, dar mă costă 2 euro/oră. Pe care-i și plătesc cu drag. Dacă însă aș căuta loc mai ieftin sau gratis, aș adăuga vreo 10 minute de dat ture prin centru la această distracție. De comparație, de la stația de tramvai la filarmonică este tot o aruncătură de băț. Nu mai zicem de costul cu benzina în timp ce dai ture, aia-i practic gratis.[↩]
9. Tot despre Timișoara vorbim.[↩]
10. Pentru frecvență mare trebuie mijloace fixe (un parc de vehicule extins), căror vehicule le trebuie piese de schimb, care vehicule trebuie toate alimentate , și care au nevoie și de șoferi/ vatmani.[↩]
11. Notă de subsol la nota de subsol: am vrut să scriu că vehiculelor le trebuie combustibil, și m-am oprit. Combustibilul este chestia aia căreia poți să-i dai foc, etimologic vorbind. Motorina și benzina or fi combustibili, dar energia electrică nu.[↩]
12. Din seria „Dacă n-au pită, să mănînce cozonac!”.[↩]
13. Notă de subsol la nota de subsol: știu că expresia îi este alocată greșit Mariei Antoaneta. Persoana este greșită, expresia nu-i fix așa, dar cu toate acestea s-au tot folosit diverse variante cu sens extrem de similar de-a lungul timpului. Pe scurt, nu merită să-i căutăm înlocuitor.[↩]

----------