Sala de fitness

Iulia Hau lansează un subiect de interes pe saitul Scena9, unde ia în discuție subiectul din titlu. Mai precis, încearcă să analizeze explozia masivă a sălilor de fitness, dublîndu-și analiza cu o serie de observații pe tema feminității, a așteptărilor de la femei șamd.

O lectură interesantă, chiar dacă autoarea își vădește poziționarea încă de la titlu, alegînd să-și numească sugestiv articolul „Tirania mersului la sală”. Deși îmi displace să îmi fie servite concluzia & morala încă din titlu, totuși putem pescui suficiente idei interesante încît să merite lectura și discuția de după.

*

De-nceput, să ne punem pe aceleași coordonate – am să povestesc care-a fost experiența mea cu sălile de fitness, chiar dacă nu-s și femeie.

M-am apucat de sală și bazin în 2018, pornind din poziția medicală de obezitate morbidă; scopul, sau dorința bicefală, era de de a arăta mai bine (i) și de a demonstra că pot să slăbesc (ii).

De ce am ales sala de fitness (și piscina), în locul altor variante? Economia. Toate alternativele pălesc, cînd iei în considerare toți factorii – predictibilitate, ușurință, cost șamd. Sporturile mai ieftine, gen alergatul solo, suferă și la capitolul ușurință (iii) și la predictibilitate (iarnă, ger, furtună, sunt o grămadă de factori disuasivi). Sporturile de echipă pot fi faine, doar că depinzi de echipă, de programarea la teren, plus costul etc.

Eu am ales să dau 160 de lei pe abonament la gym, locuiam și aproape, iar de banii ăștia aveam acces în orice zi, de la 7 dimineața la 23 noaptea. Iar plaja opțiunilor era clar mare: multiple variante de cardio, multiple variante de exercițiu anaerob, plus piscină. Am mai zis că-mi place apa?

Asta ar fi o primă obiecție la poliloghia Iuliei: sala de fitness se impune nu datorită vreunei conspirații globale, ci datorită faptului că obiectiv este o alegere economică viabilă, lesnicioasă, la îndemînă. Sunt și alte alegeri, spre exemplu Claudia Gican aleargă, o prietenă merge pe jos cu orele, altă prietenă se duce cu drag în natură și-n peșteri .. paleta este largă, și toate alegerile-s valide. Doar că fiecare alegere implică alt subset de costuri, iar aici nu mă refer doar la bani (iv).

Sigur că este loc de o discuție despre cum „ar trebui să se facă” de către stat diverse chestii. Susțin și eu. Statul are la îndemînă bugetul și opțiunea de a subvenționa practicarea sportului prin construirea de terenuri de sport, săli polivalente și alte marafeturi. Statul român a ales să eludeze această datorie (v), lăsîndu-și cetățenii să se descurce cum pot. Iată, înciupercirea orașelor cu săli de sport este modul nostru de a ne descurca.

Ce țin însă să subliniez – nu mi se pare că este vreo Mare Conspirație a Proprietarilor de Săli de Fitness, să mergem la ei. Este parte a procesului lent de erodare a interesului statului față de cetățeni.

*

Continuînd, aș vrea să ating un pic și alt paragraf din articol:

Mersul la sală devine o obligație. Nu, nu sportul. Repet: mersul la sală. Că doar acolo-i de obținut abdomen plat, puternic să tai lemne pe el și șezut bombat de-ți ajunge la umeri. Și n-ar fi rău, tu, femeie, să lucrezi puțin și la brațe și spate. Nu-i estetic să ai fund și picioare zdravene și brațe de calibrul unor ramuri de trestie.

(…) Departe de a cultiva cel mai mic interes pentru dezvoltarea de relații umane prin sport sau pentru fericirea funcțiilor vitale ale organismului, ceea ce ne interesează cu adevărat este să ne supunem, umile și entuziaste, la pretențiile canoanelor schimbătoare de frumusețe.

Mă deranjează faptul că mi se propune s-o cred pe cuvînt pe autoare vizavi de canoane, și-mi vine să zic [[Citation needed]], dragă. Nu de alta, dar privind în jur la colegele de birou și la prietenele pe care le am, nu mi se pare că s-ar supune vreuna canoanelor. În special nu la modul strict cum se prezintă problema, că ar fi musai să cur nu-știu-cum, sau abdomen așa-și-pe-dincolo. Este posibil să fiu eu înconjurat de nonconformiste elevate, nu neg, chiar mă măgulește gîndul. Însă atunci problema se transformă ușor – o fi articolul destinat doar cititoarelor care-s niște pizde proaste naive?

Secundo, să analizăm puțin canoanele alea, separînd pe capitole – funcțional și estetic.

Funcțional, vizavi de puterea fizică, aș propune teoria revoluționară că de fapt nu s-a schimbat mare lucru. Privind în trecut, femeia-gospodină nu doar că era rumenă și grasă, dar avea și ea ceva forță – faci bicepși mutînd oala de 10 litri în care ai gătit pentru toată familia, faci spate stînd aplecată să speli rufe, faci picioare mergînd pe jos pînă la piață, prin curtea casei și în o grămadă de alte locuri … pe scurt, „canonul” nescris era să ai putere, nu doar grăsime.

Revenind în 2022: pînă și la munca destinată gulerelor albe mai apar situații – ești femeie puternică, pune mîna și mută biroul ăla unde-ți trebuie, fără să ceri ajutor. Adică folosindu-ți mușchii tăi proprii, pe care i-ai obținut unde știi tu, gen la sala de fitness. Chiar și-acasă, comandă soțul un aragaz nou, pe care curierii îl lasă la ușă? Femeile sunt puternice și independente, trebuie să te țină spatele să ajuți la a băga obiectul în casă.

Estetic, aș propune teoria idem revoluționară că s-au schimbat așteptările pentru ambele genuri. La bărbați, de exemplu, standardele erau destul de joase – să fie un pic mai frumos decît dracu’, să nu fie bețiv, să aducă bani și să nu fie zbir cu copiii. Mama îmi povestea de taică-mea că venea acasă transpirat și murdar, și lua cămașă curată din dulap fără să facă măcar un duș. Ce așteptări mai au femeile din zilele noastre de la bărbați, în special de la ăia din top 20%, pe care se dă bătălia? Oho, o grămadă. Să fie frumoși natural, dar și lucrați un pic la trup (vi), să fie rafinați, elegant îmbrăcați, să aibă gusturi fine și interese exotice, să aibă o igienă personală foarte bună, preferabil și să miroasă bine, asta desigur pe fundalul că și cîștigă de la bine în sus.

Estetica feminină s-a adaptat vremii. Astăzi munca din casă se rezolvă cu o grămadă de unelte, ba chiar în doi, că așa-i bine, să ajute și bărbatul la gătit sau dau cu aspiratorul (dacă nu-i robot și ăla). Să pui grăsime pe tine nu-i semn de bunăstare în era caloriilor ieftine (vii), dimpotrivă! Deci, invers privind, a fi slăbuță este semn de echilibru mental, autocontrol și bună înțelegere a modului cum merge lumea. Alături de a-ți pune în valoare atributele feminine, desigur. În rest, ce variază este efortul necesar pentru a te face pe placul unui anume grup – una-i să încerci să te dai la un șef de șantier, alta-i să vrei un contabil, și alta-i să vrei un avocat de top. La ultimul s-ar putea să îți trebuiască abdomenul ăla plat de care se vorbea, da.

Pe scurt, ete fîs. Canoanele de frumusețe sunt acolo pentru cine are ambiții speciale. Și pentru cine mai mușcă momeala, desigur.

*

Tangențial ideilor din paragrafele anterioare, mi-a plăcut următoarea observație, citită prin Quartz:

Oamenii care trăiesc în zonele unde-i cea mai mare speranță de viață nu trag de fiare, nu fug la maraton, și nu merg la sală. Însuși mediul lor de viață îi mînă constant să fie în mișcare, fără a fi o alegere explicită. Aceștia lucrează în grădină, merg pe jos în timpul zilei, și-n general nu folosesc o turmă de înlesniri mecanice pentru munca din casă sau de prin curte.

Și-atunci, iată o sugestie contra-intuitivă: poate că lumea merge la sală fix pentru că are parte de prea multe înlesniri în restul timpului. O altă observație citită demult, zicea astfel, parafrazat:

Omul, ca și cîinele, și ca orice animal, trebuie să facă efort. Minim o dată pe lună, efort pînă la epuizare fizică, pînă cazi lat la finele zilei și adormi. Este necesar nu doar pentru fizic, ci și pentru sănătatea psihică.

Efortul poate fi făcut în multe feluri, de la trebălui prin casă și grădină, trecînd prin serviciu, și ajungînd pînă la hobby-uri. Dar omul modern stă în fund pînă aspiratorul-robot și mașina de spălat muncesc, merge la birou sau stă în mașina de serviciu „deplasîndu-se” în interes profesional, iar acasă își omoară timpul cu Netflix, Reddit și Facebook.

Privind din perspectiva asta, sala nu-i deloc un tiran. Sala de fitness un prieten – prietenul ăla mai bubos din grup, mai ciudățel, dar care cînd ai nevoie stă cu tine la povești pînă la 3 dimineața. Am putea spune că „se bagă cu forța în sufletul oamenilor”, dar ne-am minți pe noi înșine.

*

… Subiectul este vast, dacă ne apucăm să-i discutăm ramificațiile putem scrie lejer o lucrare de licență sau măcar un eseu. Drept urmare, găsesc c-ajunge și cearșaful de text existent.

------
  1. În sensul atractivității pentru sexul opus, da.[]
  2. Înainte de asta, mersesem la nutriționistă, care desigur încerca să vîndă teoria „slăbești doar prin dietă”. A funcționat ca orice chestie care nu ia în considerare contextul mai larg al vieții persoanei, adică cu sughițuri, și doar temporar.[]
  3. Mai ales ca începător: dor articulații, obosești foarte ușor.[]
  4. Este și costul de oportunitate o chestie. Munțomanii își investesc timpul fugind la munte în weekend și-n concediu, fix timpul prețios care practicanții altor sporturi îl au pentru o paletă mai largă de activități.[]
  5. Da, în scopul acestui articol, o vom trata ca pe o datorie.[]
  6. Adică tot la sală, sau tot prin sport![]
  7. În special obținute din mîncare proastă…[]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *