Un gînd pe care mi l-a scos în cale aleatoriul Redditului:

Ce regulă de-a părinților voștri a început să aibă sens cînd ați ajuns adulți, deși părea o idioțenie?^[1]

Cere voie înainte de-a te uita în frigiderul cuiva. Era regulă pe care o aplicai fără comentarii. [Mama] Aplica foarte strict regula asta (…) Un frigider [și conținutul său] este profund personal și poate să-și oglindească mai puternic sau mai aproximativ proprietarul^[2]

Și … chiar așa este, nu? Ce ține omul în frigider este ceea ce consumă în mod frecvent.

Mîncarea pe care-o consumi tu cînd ești cu ai tăi s-ar putea să fie ceva diferit de ceea ce le oferi vizitatorilor. Poate că are omul în frigider doar pită și pateu. Sau cam multă bere. Sau doar produse semipreparate de la Lidl^[3]. Pe scurt, dacă-i controbăi cuiva în frigider, îi cotrobăi prin alegerile personale.

Teoretic nici n-ar trebui să fie vreo discuție.

*

Am avut de-a lungul timpului diverși prieteni și diverși amici, cu o paletă foarte largă de comportamente.

Un prieten din adolescență era genul care se băga cu forța în sufletul tău, dacă-ți venea acasă se simțea direct ca la el acasă – se uita peste tot, controbăia, mai făcea și dezordine. Ar fi trebuit să mă enerveze pînă la roșu treaba asta, dar pe de altă parte atmosfera de-acasă era fix opusul – „nu lăsăm pe nimeni să vadă cum o ducem noi, nu invităm pe nimeni”, panică cum c-ar putea cineva să vadă că Suntem Săraci. Iar puținul pe care-l aveam trebuia să fie mereu în perfectă ordine. Așa că o atitudine complet opusă era ca o gură de aer proaspăt (chiar dacă trebuia să fac ordine după ce pleca omul).

Pe de altă parte, am^[4] o prietenă care-i fix genul ce respectă la maxim teritoriul altora, dar cere și să-i fie respectat teritoriul propriu. Îmi povesea că a fost nevoită să stea în gazdă o vreme, iar cîtă vreme a stat acolo a făcut mai curat decît făceau proprietarii, a stat fix în colțul pe care i l-au alocat ei, n-a interesat-o niciodată să bage nasul prin restul casei. Astăzi, în viața ei de adult, dacă îndrăznești să mișuni prin casă în afară de locul alocat de ea, face urît (cel puțin la interior), și-și notează să nu te mai invite.^[5]

Undeva la mijloc am ajuns să fiu eu, dar asta mulțumită filtrării oamenilor. Dacă-mi calcă cineva pragul se cheamă că-i validat și are voie să se simtă ca acasă. Apreciez dacă nu controbăie, dar și dacă o face … bref, ăsta-s eu, cu viața mea, și mă doare-n pulă dacă mă „judeci” sau nu. Pentru  că, pe fond, asta-i toată discuția – teama de evaluare și judecată. Atîta că ori ești persoană de a cărei judecată îmi pasă, și atunci chiar te-aș ruga eu însumi să ai o părere despre ce vezi, ori ești maxim amic, și-atunci mi se brehăne mie ce crezi despre viața mea, că doar n-o trăiești tu^[6].

Chiar recent am cunoscut o persoană care la prima vedere pare relativ manierată, stabilă, politicoasă etc șamd … pînă a venit în vizită și s-a dus țintit prin bucătărie să-și ia pahar, s-a dus să-și pună berea la fridiger, pe scurt a mișunat fără să întrebe. Ar fi trebuit să mă enervez, dar apoi am avut o revelație: orice ar afla despre mine, în contrapondere am aflat și eu că-i genul de persoană băgăcioasă.

Și dacă tot m-am pornit, mi-am amintit și-o întîmplare amuzantă din vremea pandemiei, prin 2020 chiar. Era proaspătă toată treaba cu muncitul de-acasă, drept urmare toți managerii erau înnebuniți după ideea de-a face ședințe cu camera web pornită. Evident că unii suntem mai ordonați, unii mai nu … și oricum, cerința asta cam reprezintă o ingerență în viața personală^[7]. Mno, eu unul fiind genul care nu pune mare preț pe ascunderea detaliilor, într-o dimineață m-am trezit chiaun de somn și-am uitat ditamai vibratorul roz pe noptiera perfect vizibilă în spatele meu. Pus frumos pe verticală, remarcabil – și nici măcar pentru c-am vrut să fiu exhibiționist, fusese uitat acolo. N-a durat mult pînă să observe cineva detaliul, și s-a dus captura de ecran din gură-n gură … și-apoi nimic. Doar că în mod suspect a dispărut și cerința de-a porni camera video, foarte curînd.

*

O concluzie nu am. Fiecare decide pentru sine ce înseamnă „să fii politicos”, și cîtă politețe oferă sau cere. În principal politețea cam înseamnă să nu-ți bagi nasul. Dar și prea multă politețe strică, apropierea dintre oameni nu poate să survină decît dacă ne îngăduim o doză de familiaritate și de vulnerabilitate.

Și oricum … repet, firul roșu este fix faptul că mai contează și cine privește.

----------

1. What’s a rule your parents had that you thought was insane, but now as an adult you 100% understand?[↩]
2. Ask before you open anyone’s fridge. It was one of her no questions asked rules. She also enforced it very strictly, but now I get it. A fridge is deeply personal and can reflect the owner a lot, softly or loudly. sursa[↩]
3. Asta cu ”Lidl = ieftineală” a devenit deva memă cred, acușica se pune semnul egal între Lidl și sărăkie.[↩]
4. avut[↩]
5. Ca să fim siguri că suntem pe aceeași lungime de undă: tipa și-ar dori, dacă se poate, să nu-i lași urme de folosire pe robinetul de la baie, gen să ai grijă cum tragi și împingi de el ca să nu rămînă pete de calcar pentru că aveai degetele ude.[↩]
6. Cu observație secundară: mi-au fost utili la ceva anii de pe internet. Atîția străini dispuși să dea verdicte despre tine ca pe internet nu găsești niciunde, și chiar nu contează dacă te știu au ba, ei Au Păreri. Ba chiar ce mai duioși sunt aceia care au impresia că te cunosc pentru că v-ați intersectat de cîteva ori prin subsolul vreunui blog/website, și gata, „am pretenții de la tine”. Metodă mai bună de-a te lecui de a-ți păsa de părerile altora chiar nu cunosc.[↩]
7. Teoretic există metode de-a ascunde detaliile, software-ul poate să detecteze fața omului și să-i estompeze fundalul … cam cu aproximație, dar se poate.[↩]

----------