Un articol de pe blogul The Language Nerds ridică o întrebare interesantă: crește inteligența pe măsură ce înveți din ce în ce mai multe cuvinte?

Pescuim următoarele idei:

(..) … am putea pune și întrebarea cu semn contrar: ne-ar putea oare limita un vocabular limitat în ceea ce gîndim?^[1]

.. În esență, ipoteza Sapir-Whorf are fix aceeași premiză, care la rîndul ei este bazată pe unele dovezi cum că vorbitorii unei limbi diferite [de a noastră], cărora le lipsesc seturi diferite de cuvinte, gîndesc diferit [față de noi].^[2]

Dacă privim însă fondul chestiunii, probabil se exagerează cu „efectele” astea. Computerul n-a existat înainte de însuși cuvîntul „computer” – și totuși lipsa cuvîntului n-a împiedicat ca cineva să-și imagineze conceptul. Pe aceeași direcție, limba engleză nu poate exprima într-un singur cuvînt „să te bucuri de răul altuia”, în vreme ce germana are cuvîntul „Schadenfreude” – și totuși pot [eu, autorul, vorbitor de engleză] să simt pe bune genul ăsta de sentimente, în cel mai autentic mod cu putință. Multe cercetări arată că prezența sau absența unei noțiuni în limbaj poate avea ceva „efecte” – înlesnirea sau încetinirea procesului gîndirii, însă nu-i vorba despre (lipsă a posibilității de) a gîndi ceva nou întrutotul.^[3]

Puțin cam pedestru formulat – dar hey, asta se întîmplă în general cu popularizarea științei. Nu se intră în detalii prea multe, că devine prea greu de urmărit^[4].

*

Exact așa cum zice și-n citanie, omul căruia îi lipsește noțiunea/simbolul pentru vreo chestiune mai complexă nu-i complet incapabil să-și reprezinte chestiune aia; doar că actul gîndirii cere efort suplimentar, repetat cumva de novo.

Cum îi explici altcuiva că te-ai bucurat de vreun terț fraier că și-a luat țeapă^[5][6]? Dacă-ți lipsește termenul adecvat (Schadenfreude), poți să spui prin perifraze. Atîta doar că perifrazele sunt mai greoaie de manevrat prin limbaj, și mai rău de atîta, expun variațiuni care duc invariabil (heh) la discuții relativ sterile despre ce-a vrut autorul să spună cu precizie.

Odată discutată și bătută în cuie o noțiune, ea înlesnește procesele de gîndire și comunicare. Asta-i toată șmecheria.

Autorul citatului de mai sus grăiește corect, n-ai nevoie de termenul de „computer” pentru a inventa un computer, tot așa cum analiza matematică nu avea un nume pînă n-a fost inventată. Dar ce ratează autorul să noteze este faptul că în lipsa noțiunii de „computer”, ți-e greu să explici altcuiva ce mama dracului ai inventat (sau vrei să inventezi) tu acolo.

*

Ce mă mai interesează pe mine este însă unde putem merge cu observațiile din articol. Hai să încercăm o clasificare: orice noțiune ce-o inventăm trebuie să meargă, grosier vorbind, pe una din două filiere: ori denotă un „ce” care adaugă pe orizontală la cîmpul cunoașterii, adaugă o perlă la șirag (e.g. ca și cum ai adăuga un element nou la tabelul lui Mendeleev), ori denotă un „ce” care adaugă pe verticală la complexitatea noțională pe care o ducem în cap, adaugă un supra-set peste un grup de alte noțiuni.

Ce înseamnă pentru o persoană oarecare să știe multe cuvinte, deci? Să știe, adică nu doar să le recunoască pe foaie sau în vorbire, ci să priceapă ce înseamnă ele.

Păi înseamnă în primul rînd că persoana are mai multe instrumente în geantă. Nu-i totuna să fii aruncat într-o luptă iar tu să fii înarmat doar cu o furcu-lingură (spork!), sau să ai la purtător două săbii, trei cuțite și-o ghioagă. Efortul de-a studia cuvintele, noțiunile din spatele lor, respectiv modul cum se construiesc ele, este efort intelectual care mai plătește și dobîndă prin înlesnirea învățării viitoare.

(Ăsta-i marele clenci pe care nu-l pricep defel mamițele și bunicuțele care doresc a-și scuti copilul de efort la școală, pe tiparul „las’ că nu-l scoatem matematician / scriitor”. Sigur că nu iese copilul scriitor, dar faptul c-a depus efort să priceapă ce zice poetul printre rînduri îl înarmează pentru a pricepe tehnicile literare aplicate apoi prin reclame, prin copywriting, prin discursuri de politicieni etc șamd.)

Pe de altă parte, simpla cunoaștere a unor noțiuni îți înlesnește viața, pentru că fiecare pietricică de cunoaștere se adaugă la alte pietricele, iar ochii minții văd mai limpede ce se întîmplă, respectiv care-i cîmpul posibilităților. Să luăm din drum un exemplu pedestru: una-i să știi și să înțelegi definiția clinică a narcisismului, alta-i să fii copil(ă) de 17 anișori cu ochi umezi, pe care-o duce de nas orice pulete care are vorbele la purtător^[7].

Pe de altă parte, nici cunoașterea asta nu merge chiar în gol. Degeaba știi noțiuni dacă nu le pricepi referentul, pe ce se întemeiază ele. Mintea este perfect dispusă să îngurgiteze pseudo-noțiuni, să-și închipuie că a vedea și recunoaște simbolul (cuvîntul) este totuna cu a înțelege ce denotă el. Doar că multe noțiuni nu pot fi pricepute decît prin experimentarea personală a ceva din zona respectivă, sau prin efort cognitiv susținut. Cum zice și Taleb, trebuie un pic pusă pielea la bătaie^[8], altfel știința este sterilă.

*

Pe scurt, poate că a ști multe cuvinte nu-ți crește inteligența. Dar drumul tot acela este, și altul nu-i. Primul pas este să știi cuvinte (și să le înțelegi).

----------

1. we can also consider the opposite question: Does a limited vocabulary limit what you can think about?[↩]
2. This is essentially the premise of the Sapir-Whorf hypothesis which is based on some evidence showing that speakers of language lacking certain words think about things differently.[↩]
3. The fact of the matter, however, is that these effects are likely overblown. The computer didn’t exist before the word computer, yet someone conceptualized it without the word. Similarly, English doesn’t happen to have a single word for “the pleasure one feels for someone else’s misfortune” whereas the Germans have “schadenfreude,” yet I can genuinely feel this emotion (quite authentically, I might add). And a lot of the research showing these effects of vocabulary generally show an “effect”, i.e. a bit slower or faster to process something, and not an outright new ability or lack of ability to figure something out.[↩]
4. Prea multe cuvinte? Haha, ce glume am în program, să mă scuip singur de deochi ce șmecher sunt![↩]
5. Cu referință la Ca$$a Loco și piesa lor de-a dreptul transcendentală „Ce bine îmi pare că ai luat țeapă”.[↩]
6. Apropo de piesa celebră de la Ca$$a Loco, să se noteze că au scos E-an-na ceva mult peste. Îi zice, în mod foarte adecvat „Doar de rău”.[↩]
7. De aia-s și nesuferiți bătrînii, de la o vreme tipologiile umane încep să se repete, persoane și comportamente văzute și re-văzute ajung să formeze tipare, la un moment dat ajungi să confunzi fenotipul cu genotipul, manifestarea exterioară cu lumea interioară. Mama fetei de 17 ani a văzut deja cel puțin 5 relații cu narcisiști, și-i poate spune fetei dinainte „vezi că o să-ți fie de rău cu ăsta”. Nici nu contează particularitățile lui „ăsta”. Partea amuzantă este însă faptul că … mama nu poate transmite și învățătura/știința din spatele concluziei, drept urmare vorbele ei sunt irosite. Experiența trebuie și trăită, nu doar preluată de la înaintași.[↩]
8. Having skin in the game.[↩]

----------