Pe sate – Jebel, Pădureni

Povesteam în sumarul anului trecut cum c-am mers un pic pe jos prin județul Timiș. Hai să și povestesc un pic despre asta.

În primul rînd, Jebel. Așezată la vreo 22 km de Timișoara, este o localitate care pe vremuri a avut o oarecare istorie interesantă, iar astăzi a căzut în uitare. Unii oameni recunosc numele locului doar pentru că acolo se află un cunoscut spital de psihiatrie – în sensul rău al termenului. Dacă te comporți dubios, ești întrebat dacă ai scăpat de la Jebel.

Acestea fiind zise, să trecem la poze. Dinjos, o biserică catolică pe rit bizantin, adică grecesc. Nu m-a impresionat arhitectura, cît am remarcat iarba din curte. Este semn clar că enoriașii nu prea mai există, și nu prea mai calcă prag bisericii. Sic transit etc.

Biserica greco-catolică „Sfântul Ilie”

Mai departe, un magazin care ilustrează perfect vorba românească „cu de toate”. Alimente? Da. Scule și unelte? Avem și de-alea. Piese auto lîngă alimente? Yessir.

Pînă la urmă, mi se pare cumva normal să nu te chinui să faci 3 magazine separate într-un sat unde numărul sufletelor este de ordinul a cîteva mii. Mai remarc adresa de e-mail, Yahoo (alte vremuri…) dar pe domeniul .es. Teoria mea este că un român mai răsărit a muncit pă Spanea, a adunat bani, și în loc să-i spargă pe toți, a decis să încerce marea cu degetul și să-și facă o afacere.

Îmi pare rău că nu era deschis, aș fi vrut să văd interiorul.

Magazin Benoflori

Nu  puteam fi la sat dacă nu studiam puțin și casele oamenilor. Inscripția de deasupra porții, indescrifrabilă la rezoluția pentru web, zice așa:

FRAȚI (sic!) ACEA
ION – N°359 – IOSIF

Fără alte comentarii. Este .. o casă.

Casă tradițională

Nu se putea fără o poză tipică pentru glodul din sate. Dinjos, flori în noroi.

Pată de culoare

… tot la fel cum nu se putea să fie la sat fără să fie și cu pisici. Mi-a plăcut coloritul dumneaei – și da, orice nu e vizibil motan este femelă.

Pisică la soare

Fix spitalul de psihiatrie nu l-am pozat, în principiu fiindcă nu am văzut rostul.

Mai departe, Pădureni. Un sat și mai ascuns decît Jebelul, cunoscut fix pentru … nimic anume. În zilele noastre funcționează acolo ferma Smithfield, continuatorii brandului bănățean Comtim (i).

Ce-am văzut la Pădureni se poate rezuma astfel: case, case, case. Și o biserică, tot greco-catolică, cu un vibe foarte gotic așa, în sensul creepy al termenului.

Biserica greco-catolică

Dinjos: o casă răpănoasă care pare că-și plînge sieși de milă. Și eu îi plîng, sincer.

?

Dacă primul exemplar a fost urît, restul caselor din sat mi-au … zîmbit. De fapt așa va rămîne mereu Pădureniul la mine în memorie, drept satul cu case zîmbitoare. Aș vrea să transcriu textul, însă chiar și cu originalul în față, unghiul prost face dificilă sarcina.

Indescifrabil

Dinjos:

1991
MACINIC SANDU SI MARIA (ii)

HAI I AM HOUSE

De remarcat intervenția brutală și necioplită pentru a trage curent la casa următoare. Bănățenilor le place să se laude cu ordinea și disciplina vizibile chiar și în rural, dar se pare că bunele obiceiuri nu se manifestă chiar la toți gospodarii. Csf ncsf.

Ultima, dar nu cea din urmă, care aparține unui anume

VICTORIN LAZARESCU (iii)

Și … cam asta a fost cu plimbarea. Pe data viitoare.

------
  1. Știu, cam este contradicție în termeni să zici că un nume recunoscut doar local este brand, dar hey. Îmi permit licențe.[]
  2. Măcinic, oare?[]
  3. Lăzărescu, cel mai probabil. Dar dacă ei n-au scris cu diacritice, nu scriu nici eu.[]

2 thoughts on “Pe sate – Jebel, Pădureni”

  1. Arată cam sumbru și sărăcăcios. Chestia cu emoticoanele de pe pereții caselor e ciudată. Presupun că au apărut înaintea internetului și-s curios dacă proprietarii le consideră niște mutre zâmbitoare. Cel mai probabil că nu.

  2. Recunosc că la mine în cap pareidolia se manifestă destul de puternic – adică văd diverse lucruri disparate, și le interpretez ca avînd semnificație. Aici însă, mi-au dat mai mulți oameni dreptate că într-adevăr este izbitoare prima impresie.

    Nu spun neapărat că asta a fost și intenția arhitectului sau a proprietarilor, să deseneze zîmbete. Spun doar că asta le-a ieșit, poate ca efect secundar. Întrebările despre dac-au realizat ce le-a ieșit, dacă le-a plăcut, dacă o fi avînd vreo semnificație, le las antropologilor culturali 🙂

    Și da, e multă sărăkie. Csf ncsf.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *