Category «(fără)»

Îngheţarea în rol

Se spune că un sclav, rămâne sclav şi după ce este eliberat. Nu se poate debarasa de vechile mentalităţi, de vechile deprinderi, de vechile moduri de gândire. Un sclav eliberat îşi caută stăpânul nou. Condiţia cerşetorului – rămâi cerşetor chiar şi în timpul liber. Pentru că oricum nu ştii altceva.

Aprovizionare

… da’ aşa, ca la noi. Sunt momente când mi-e ruşine să mă numesc timişorean, respectiv când îi înţeleg pe ăia care rup oglinzi prin parcări.

Online timişorean (dedicaţie pentru Dojolina)

Am promis-o mai demult, acum a venit timpul să mă ţin de promisiune. Prin Ianuarie, aflat că Dojo lansează un forum pentru timişoreni. Cât succes are, e partea a doua … oricum, eu rămân dator cu mulţumiri … datorită locului ăsta micuţ am început să sap, să descopăr resurse de informare legate de oraşul meu. …

Cu şi despre trenuri, din nou …

Nu, nu, nu voi relua iarăşi vechea placă, cu plecatul la drum. E veche. Dar profit de ocazie, dacă tot m-am preumblat cu camera p-afară, să public două poze de astăzi, asortate cu versuri. E larma si trenul sta gata sa plece,Vagonul se umple de oameni straini.Mi-e inima stransa, e sapte si zece,Ma-ntorc la fereastra …

Politică ŞI educaţie?

Îmi permit să copiez un text ce l-am postat prima dată pe un forum. Aflu, nu fără surprindere, că rectorul UPT, Nicolae Robu, a decis să candideze într-un colegiu electoral, din partea PNL. Vorba populară, că “politica e o curvă”, nu a apărut degeaba : aici, chiar şi fără să vrei, ajungi să îndoi spinarea, …

Manelism, headbang, Youtube

Ce au toate astea în comun?Pe mine, desigur.Am găsit doo înregistrări stupid de funny, şi-am zis să intru în turmă, postându-le aici. În primul rând, How not to headbang. În al doilea, un tip încearcă să se agite pe Du Hast, şi iese o ţeapă mare. Dacă era român, n-aţi fi jurat că e un …

Noul val

Se vorbeşte prin târg, că tinerii sunt viitorul României, că ei vor realiza măreţul ideal de a vedea o ţară civilizată, o ţară fără tare, în fine, că în tineri vom găsi o generaţie care să urce pe culmile capitalismului. Pe româneşte : Ţapă. O generaţie nu creşte din puf, nu creşte din neant, nu …

Exces de critică

Da, iar voi vorbi despre Tion.Începem cu o nouă chestie în presă : articularea substantivelor proprii. … da, şi eu mă gândeam că cititorul n-a înţeles din prima. Continuăm cu o mică scăpare, tot la articularea cuvintelor. Last but not least … Probabil devine plictisitor să le vânezi greşelile altora, enervant, dă o imagine de …

Hărţi de zgomot şi dezbatere publică

Da, într-un apoteotic final, Primăria le-a făcut şi pe astea; sunt de găsit pe site-ul lor, împreună cu un articol explicativ. Namely, aici. Ok, dacă tot suntem la capitolul linkuri, mulţumirile merg către Dan Goldiş, care a semnalat apariţia acestor hărţi. Dezabtere publică va fi pe 22.07 (a.c.) la orele 12:30. Eu unul voi trimite …

Presă online

Despre mirobolantele articole marca Tion, am mai scris de vreo două ori, cu screenshot ataşat. Bun. Ăştia sunt jurnaliştii, n-ai ce să le faci, eventual să renunţi la a-i mai citi. Dar nici asta nu se întâmplă : sunt momente când acelaşi eveniment apare în mai multe ziare locale online, dar numai pe Tion se …

Reflecţii la jumătatea anului

Da, cred în zodiac. Nu, nu cred în rahatul servit zilnic în media. Susţin doar că există influenţe ale ritmurilor telurice şi ale astrelor în univers, susţin că data naşterii ne influenţează oleacă personalitata, susţin că anul naşterii imprimă caracteristici adânci, şi că ciclurile de 12 ani din zodiacul chinezesc chiar au sens. Gata cu …

Tembelizare cu tembelizorul

Citesc o însemnare a lui DeMaio, şi îmi revine brusc o nostalgie. Foarte, da’ foarte multă vreme, nu am fost consumator de media televizată, din diverse motive. Cam anul trecut, am pus la lucru un tv-tuner mai vechi, pe pachetul de bază al celor de la RCS. Este posibil ca, fiind vorba de o placă …

Cântec pentru neamul meu

Citesc în memoriile lui Elie Wiesel, un pasaj interesant. Întrebând-o pe o tânără de ce ţine mult să îşi exprime evreismul, ea răspunde sincer : “pentru că îmi place să cânt”. Un evreu este cineva care cântă; cântă când este vesel şi când nu este, cântă când este fericit, când alergă după fericire, dar şi …

Thumbs up for Atco

Azi era una din zilele mele când, plictisit de muzica ce o am pe comp, folosesc din plin serviciul ShoutCast din Winamp : adică radio online, random, cu şanse mari să găsesc ceva interesant şi nemaiauzit. În timpul ăsta, mai bag câte un răspuns pe trivia .. (as seen on Atco/Violet Passion) .. alea alea. …

Mioriţa

Dacă ţi-ar spune cineva că “ciobanii văd mai bine”, probabil i-ai da dreptate.O ştiţi voi, deşi pariez că n-aţi discutat vreodată cu un cioban pe bune.E o parte din tradiţiile poporului. Dar când aceeaşi replică o foloseşte un om cu gânduri necurate?Când declară că a văzut un lucru întâmplându-se, deşi distanţa nu i-o permitea?Şi pretinde …

Pentru cei mai tehnici ..

.. ce mama dracu’ vrea să reprezinte chestia asta? This is an automatically generated Delivery Status NotificationTHIS IS AWARNING MESSAGE ONLY.YOU DO NOT NEED TO RESEND YOUR MESSAGE.Delivery to the following recipient has been delayed: banateanul@mail.dnttm.roMessage will be retried for 2 more day(s)Technical details of temporary failure:TEMP_FAILURE: Google tried to deliver your message, but it …

La origini

Avem nenea Kipling o vorbă .. din poezeaua lui, If : If you can make one heap of all your winningsAnd risk it all on one turn of pitch-and-toss,And lose, and start again at your beginnings And never breath a word about your loss; No, cam aşa se întâmplă cu echipa oraşului, în momentele astea. …

La răscruce de tradiţii

Vuieşte lumea ortodoxă deja; gestul lui Nicolae Corneanu, de a se împărtăşi într-o biserică de altă confesiune, nu a trecut neobservat. Nici nu putea. Mesajele de simpatie către el, curg. Susţinerea celorlalte culte este de înţeles — ecumenismul înseamnă, printre altele, că ne recunoaştem a nu le fi superiori, ci că vrem să colaborăm. Intelectualii …

Mirare cu privire tâmpă

Chiar îs singurul căruia i se pare ciudat, ampulea şi total cretin ca un procent din câştigul caselor de pariuri să meargă la FRF? Adică oamenii pariază doar pe fotbal? Înţeleg că majoritatea fac asta. Dar nu toţi! Adică, dacă vreau să mă risc în legătură cu rezultatele olimpiadei de la Beijing, de ce mama …

Third RAC job

Asta a fost scurtă.Întreabă omu’ de ce nu-i merge să intre pe site, de pe un anume computer din reţea. Întâmplarea făcuse ca şi eu să am exact problema asta cu câteva ore înainte. Aşa că îi povestesc ce am făcut eu, îi spun să intre prin proxy-ul cu care am intrat şi eu, şi …

Long f*ckin update

Deci, da.N-am mai postat poze de un secol. Actually, daca e sa stau stramb si sa judec drept, nici nu le-am editat pe ale mele, de prin mai. Imi spunea un coleg cu carnet de sofer, dupa 10.000 de km condusi (in cateva luni), ca i s-a acrit. Ca s-a dus pasiunea initiala, placerea, si …

Second RAC job

Doar că, de data asta, oleacă mai umană.O mutare de blog, dintr-un folder în altul.Like … copy paste files. Partea mişto a fost când am realizat că n-am primit parola de la adminu’ WordPress, ca să modific setările şi url’u. Practic, deşi blogul era pe www.example.com/target_folder , toate linkurile din el dădeau în vechiul folder. …

Nervi şi căldură

Am deadline la un job pe RentACoder, la ora 22. De 2 ore nu pot accesa site-ul. Alţi oameni cu alt provider, pot. Întrebare retorică : de ce fix când am nevoie de net, nu merge? Update >> Câteva teste, aceeaşi clasă IP, no connection, ping failed. Aş risca să zic că e rangeban. Anyway, …

Implant pentru refuz

Cred că încep să înţeleg sensul genului hardcore.Scopul şi targetul.Brutalitatea şi francheţea. Pentru început , o melodie de acum 10 ani, la fel de valabilă şi astăzi:Implant pentru refuz – Timişoara

As seen on TION

Cine se majorează, mă?Preţurile la ..?Debitul la ..?Nu! Gazele şi curentul se majorează. Să mor dacă aş fi bănuit.Care ştii cât mai plătesc Tion pentru un post de corector?Cred că ar avea nevoie de unul …De observat alternanţa cuvintelor cu diactritice, lângă cele fără. Articol preluat în grabă, cu o exprimare demnă de presa anilor …

Pr0n gratis

În exclusivitate, by Bănăţeanul.Nu trebuie să declari că ai sub 18 ani, nu ţi se cere să confirmi nimic : link direct în articol, cu menţiunea seacă “Atenţie, imagini interzise minorilor!”. Fără menţiunea de unde au videoclipul, de parcă ei l-au descoperit. La mai mare.

Idee geniala

What if Google could index conversations from y!messenger and other clients? Somehow, it’d strip the real name and replace it, and maybe add the posibility to exclude certain time-frames from indexing (for instance when you talked to your secret lover or when you explained where you live). Just your daily blabbering … Voluntarily sharing your …

Review unei vechituri

Namely , Dungeon Siege II.L-am jucat în vară. Din gama RPG nu cred că am mai jucat mare lucru, aşa că eram practic virgin în chestia asta. M-a prins cu o poveste drăguţă, cu o grafică bunicică (atât cât putea arăta placa mea video), cu o acţiune care “just felt right” — nici prea fast-paced, …

Firefox suge

Folosesc browserul roşcovan din vechile zile ale Romtelecomului, când pe dial-up viteza de încărcare era totul. Am iubit Firefox, chiar dacă pornea mai greu şi păpa oleacă mai multă memorie. Avea tot ce voiam, iar cu FasterFox , mânca paginile. Timpul a trecut, am ajuns la 2.0 şi la un comp mai bun, chiar 512 …

Coding standards

Nuş’-ce studiu a relevat că femeile programează mai ordonat decât bărbaţii; bagă comments, indentează, fac totul lizibil şi cu gândul la viitor. Asta în timp ce bărbaţii ar fi criptici, expeditivi, faci slalom prin codul lor şi nu înţelegi ce dracu au vrum să spună acolo. Mi se pare normal să fii cât mai aerisit …

Chess player

Cred că prima dată a încercat taică-meu să mă înveţe să joc şah, la câtiva anişori. Nu-mi amintesc dacă am apucat să prind regulile de bază .. Cert este că în şcoala primară am primit computer, un amărât de 286, cu floppy disk de 5 inch. Ce naiba poţi face pe un asemenea jaf de …

Most wanted

File-sharing românesc : laşi pornache în share pe DC, toţi turbaţii îl iau. Pe locul II în topul preferinţelor sunt filmele … şi alea se caută, cu cât mai noi cu atât mai bine. Having in mind că n-am de niciundele în listă, doar muzică, mă declar încântat că am reuşit să obţin o raţie …

Serious I Am : part II

Ca jucător de FPSuri, prefer chestiile rapide şi violente, celor ce necesită tactică şi gândire enorm de multă. Pentru aia s-au inventat RTSurile. Anyhow, acut vreo 2-3 luni jucam Serious Sam : The First Encounter. Frumos, plin de acţiune (action-packed), also destul de scurt – în 2 zile era gata. Ce mai, m-a prins. Aşa …

Promptitudine

Făceam zilele trecute cumpărături la Real. Nimic important, nimic notabil, doar că, la ieşire, îmi amintesc de o mai veche problemă a mea, legată de ei : aştepţi autobuzele în picioare, fie soare fie zăpadă, asta dacă nu ai maşină. Prin urmare, îmi rup 5 minute să completez o fiţuică d-aia de “Sugestii şi reclamaţii”, …

Ce dracu … ?

Dacă raportam mai demult o problemă dublă, şi a mea şi a RDSului, astăzi netul a mers cu sughiţuri : deconectări din oră în oră, poate mai dese, iar la reconectare unele probleme. Nu c-aş fi murit fără conexia aia, dacă pica de tot, dar m-a enervat. Măcar să taie totul juma’ de ceas, un …

Pentru o educaţie curată

Se spune că materialul uman contează cel mai mult.Investind în educaţie, investeşti în viitor.Din păcate, România a avut parte de enorm de multe schimbări de viziune şi de direcţie, când a venit vorba de domeniul ăsta. Fiecare ministru, fiecare cabinet cu ideile lor personale şi proprii. Ca elev, am văzut destui profesori incompetenţi, destule situaţii …

Trenduri, filme, libertate

Nici nu ştiu de unde să încep.Poate cu faptul că dimineaţă am examen, şi mi se rupe?Ah well.Nu ţin aici o lecţie, deci îmi permit să încep de unde vreau. Multă vreme, nu am înţeles de ce oamenii caută “filme noi”. Intră în orice loc virtual în care se discută despre filme, şi pe majoritatea …

Late night TV viewer

Nu privesc la tv, din diverse motive.Doar arareori.Din fericire, vin momentele când te dor ochii, n-ai somn, ai cam epuizat blogurile şi forumurile, deci nu ai altceva de făcut decât să te retragi la tv, care măcar e la distanţă.Acum câteva nopţi am butonat telecomanda, în căutarea unui canal şi a unui material de Doamne-ajută. …

Chef-less

Da, momentele astea vin şi pleacă, astăzi eşti exuberant şi pofticios, mâine pur şi simplu zaci ghem în mintea ta, iar între ele, nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu tine. Culmea, nu s-a întâmplat nimic, absolut nimic, doar timpul a trecut repede, mai repede, din ce în ce mai repede …