Pe-o lunga si aspra si stearpa sosea,
Ca toate soselele lumii.
Pe-o lunga si aspra si stearpa sosea,
Era o fantana cu ciutura grea.
Caci apa-si cladise, trecand peste ea,
In straturi, pojghitele humii.
Era o fantana cu cumpana grea,
Ca toate fantanile vietii….
Mă gândesc uneori că n-am crescut mai deloc. Încă visez la puritate, încă mă sperie lucrurile complexe şi prea tehnice, încă mi-e teamă de lupii care sfâşie doar pentru că pot ..
Imaginea din articolul despre rădăcini o am la avatar pe mess şi o am ca fundal pe ecranul computerului. Pur şi simplu m-am îndrăgostit de semnificaţia pe care i-a dat-o mintea mea, instant, urgent şi degrabă. Pur şi simplu era nemaipomenit de bună ca amintire a visului, ca povestire nerostită şi ca o semnificare a imaginarului copilăros. Era atât de multe!
E interesant cum creierul funcţionează în cicluri.
Semnificaţia se erodează.
Acum privesc la aceeaşi imagine cu un dat din umeri şi cu o amintire vagă. Pot descrie ceea ce îmi stârnea, desigur, însă a rămas gol acolo. De câte ori nu rămâne gol? Ne place o carte, iubim o persoană, o melodie pare să spună atât de multe, un loc pare de-a dreptul încărcat de mitologie, şi totuşi totul se erodează,
, dispare, ca prundişul uscat acolo unde mai devreme erau valurile înspumate, ca piatra arsă unde acum câteva minute era aerul rece şi curat, viaţa o simt ca pe o înserare, ca pe un apus din care se ivesc tenebrele, simt ca o muşcătură din lemn putred în loc de fructul zemos,
, şi totuşi nu pot lăsa viaţa să se scurgă, am mai făcut asta fără să vreau, senzaţia de frecuş cu nudul universului e groaznic de neplăcută şi până la urmă nici măcar indienii nu acceptă resemnarea ca atitudine de viaţă, ei care-s maeştri în a descrie cum viaţa suge.
Creierul caută semnificaţii. De-ar veni primăvara mai repede 
Ora 7:55.
Dormisem aproape trei ceasuri făr’ o litră, şi totuşi parc-aş mai fi dat geană-n geană oleacă. Greu, dar m-am urnit din pat la 7, spălat pe ochi, repetat formulele la analiză, plecat în grup la examen. Pe jos alunecă vag, şi ninge uşurel cât să ne intre zăpada-n ochi şi frigul în oase.
Ora 7:55, în faţa amfiteatrului. Ciopor de studenţi proaspeţi, îi vedem după cum stau cuminţi şi aşteaptă să le bată ceasul. Mă simt bătrân …
A venit şi profesoara la timp, primim subiectele. Mă uit în gol la foaie, şi parcă din ea se uită şi formulele câş la mine. Mda, se pare că nu-s de-ajuns Taylorii şi Fourierii şi dracu să-i ia pe toţi gagii care au emis la viaţa lor teoreme. Încerc totuşi, dau piept cu integralele, scot flăcări din urechi şi formulele îmi scapă printre degete .. asta e, ne vedem în primăvară, cu promisiunea că voi învăţa mai mult, mai bine, totul, da sigur ce glumă bună, când am învăţat eu totul?
Nu se face totuşi să predau lucrarea, nu încă, aşez pixul frumos pe foaie şi mă uit pe fereastră …
Ora 8 şi nu mai ştiu cât o fi. Ninge cu fulgi mari, blânzi şi pufoşi, ninge în dungă de parcă Euclid însuşi a tras dreptele cu rigla, ninge calm şi hipnotic, aud vocile celor din anul I glumind undeva în rândurile din spate, şi parcă-s iar şi eu freshman tremurând de frica lungilor coridoare tăcute. Parcă-mi amintesc vag cum eram la începuturi, venind la cursul de programare şi stând tăcut în rândurile întunecate, privind la ecranul gigantic pe care profesorul a făcut schema unor pointeri din stivă, parcă simt iarăşi mirosul greu şi ud al iernilor când ne strângeam 90 de inşi într-un amfiteatru la cursul de Logică, mirosul cafelei de la distribuitor, nectar al studenţilor somnoroşi, caietele pline de formule şi teorie pe care le umpleam sârguincioşi cu toţii, chemarea din laboratoarele anului 2, întâlnirile sporadice din MSP, cearta cu profesorul de Java, îmi revine vag cum mufam cabluri de reţea pe la Networking, toropeala serilor de vară pe care le petreceam la bibliotecă citind Chip şi istoria computerelor, nervii făcuţi la Inginerie Software, fast forward this semester, mai câteva săptămâni şi totul o să fie gata, kaput, game ofer, finish line, punem punct şi-am încheiat o etapă.
Deja?
Zumzetul se stinge încet-încet, văd neoanele amfiteatrului A02, sunt cu pixul în mână şi realizez brusc unde sunt, e examenul de analiză şi tocmai ce-am mai bifat o restanţă glorioasă pe listă, va fi interesant în primăvară, ce-s alea 4 luni pentru licenţă, şi-apoi cine o să-mi mai spună ce să fac? Oh teh glorious paradox of being free to get a job, get a wife, get a hobby and get in line. You’re free to get in line. Pick your position, it’s free for all, alege-ţi coada, mai mare sau mai mică, te definim prin prietenii de pe Facebook, nu uita să faci poze unde mergi ca să demonstrezi că ai fost acolo, de ce nu ai copii încă, unde faci Revelionul?
E ciudat cum viaţa pare doar un drum frânt, cum copilăria o pierzi inocent şi jucându-te, cum adolescenţa e doar teren de tatonare pentru cele ce urmează, cum adultul tânăr se iroseşte să-şi facă poziţie pentru ca adult cu drepturi depline să simtă cum respiraţia i se îngreunează şi cum cursa devine tot mai uzantă, bătrânul rămânând doar să tragă ultimele concluzii ale Marii Iroseli, regresând spre senilitatea şi dulcea legănare a copilăriei …
O, zi-le tu Pittiş, zi-le tu despre putrezirea care mă-mbată ca un vin, ziceţi voi ultraşilor despre studenţie şi cum aş vrea să rămân, dacă s-ar putea …
Ora 10.
Ieşit din sala examen. Frig îngheaţă ouăle. Lăsat visare pe altă dat. Căutat căldurică. Şi totuşi,
Sunt tânăr, Doamnă!
Era să ratez ditamai scandalul, futu-i. E ceva legat de Ftw şi de adminii de pe acolo, printre care şi Zoso. N-am chef să vă fac lista exact cu ce s-a întâmplat, ofer linkuri către câţiva actori sau privitori care şi-au exprimat părerea pe temă: Cipslim, Crok, Neamţu’. Bun.
Am observat în comentarii o replică a lui Zoso, defapt două – pe care aş vrea să le analizez puţin. Prima e o chestiune minoră, anume că:
te intreb daca tu vorbesti cu un sau cu o adresa. pentru ca, daca pe mine ma cheama “zoso.ro”, pe tine te cheama “crok wordpress com”
Mi se pare un purism degeabist. Şi Iamntz cere să folosim un nume real la comentarii. Like, dudes, this is the internet. Dacă investesc timp şi energie în a-mi forma o imagine pe nickname, păi ăla e parte a identităţii mele online. Da, pe bloguri suntem online. Da, în viaţa reală oi fi tu Vali, da’ pe net eşti Zoso. Big fleoşc. Dacă voia cineva să i se spună ca pe numele real pur şi simplu ar fi comentat sub numele real. End of story.
Secondly, dintr-un comentariu mai lung de la Neamţu’:
articolele scrise de analfabeti, atunci cand sunt detectate, sunt zburate. tine de igiena oricarui site, nu poti defila cu oameni care nu pot fi coerenti.
un atfel de site functioneaza foarte bine fara bloggeri prosti. aia care vin in gasca, se voteaza intre ei, bucuroşi la traficul care le vine pe mizeriile pe care le produc. si care, atunci cand sunt prinsi si zburati, se lauda ca oricum siteul era prost
ceea ce trebuie sa inteleaga toti copilasii astia care plang, si asta vine de la un om care conduce comunitati din 20001, e ca ei sunt dispensabili.
First off, am avut ocazia să fiu supermod pe un forum relativ micuţ (gen 50k conturi registered şi vreo 200 useri activi zilnic). Asta prin 2006. Forumul pornise ca o comunitate friendly, asta a fost calitatea promovată de admin şi de asta se înscriau oamenii. E drept, discuţiile nu erau mult prea elevate, mai degrabă se scăldau într-o dulce mediocritate punctată de câţiva specialişti pe ariile lor. La un moment dat s-a rupt firul urât de tot: au intrat 3-4 oameni cu tendinţe clare de trolling şi flaming. Lucru făcut ca la carte, zâzanie pornită din nimic, replici interpretabile, lovituri sub centură, toată paleta de interacţiuni care-ţi dau dureri de cap şi coşmaruri noaptea – asta dacă eşti un control freak. Îmi amintesc clar de tot de o anumită dudă care posta pe aria de Religie. Omul interpreta totul într-o cheie atât de deranjată încât primul impuls era să-i dai cu ceva în cap. Venea şi pe un subiect despre “Dumnezeu” amintea în treacăt că Bărbosul n-a mai vorbit cu nimeni de vreo 2000 de ani. Despre “Iisus”? Păi îţi cita din Biblie la locul unde zice Pletosu’ că “Eu sunt Luceafărul dimineţii” – şi de aici reiese clar că Iisus e Antihrist, da? Şi pe un topic despre preoţie e clar că vorbea de felaţiile pe sub sutană 
S-a încercat pe 2 căi: prima, şters account, ban, pe scurt măsuri împotriva persoanei. No fucking way – a doua zi apăreau din nou cu o clonă, sau eventual lăsau 4-5 zile şi când se relaxau toţi – kaboom. Având în vedere că există IP dinamic şi disposable e-mail, e aproape imposibil să ai controlul asupra utilizatorilor. Până şi Softpedia au avut problema asta la o scară suficient de mare încât să-i facă să încerce măsuri drastice (user account legat de numărul de telefon). N-au reuşit.
A doua cale este să ştergi ce a creat omul. Pur şi simplu iei la rând tot ce a zis şi făcut, şi dai undo. Asta implică două probleme majore: în primul rând, până determini că e clonă şi că trollează, tâmpitu’ apucă să facă focul de vreo 4-5 ori pe diverse topicuri, şi trebuie să stai să alegi şi să culegi până restabileşti ordinea, chestiune care de la un punct nu mai este deloc scalabilă, la fel cum nu este fezabil să ai poliţai la fiecare colţ de stradă, din motive similare; în al doilea rând se poate încerca paleativul “nu vorbiţi cu clonele”, însă care duce la blocarea discuţiilor; pur şi simplu utilizatori noi intră zilnic, şi simplul fapt că postează pe un subiect (topic) fierbinte e suspicios – prin urmare subiectul deşi interesant este evitat pentru că pitong.
Ne lipseşte foarte mult experienţa /b/. Trolling şi flaming duse la rang de artă pură. Pur şi simplu e o excursie în absurd, în abscons, şi ţine de viziunea asupra vieţii să poţi rezista acolo. Dacă ai curu’ uptight şi o menghină în loc de creier, probabil te opreşti din citit după aproximativ 10 minute urlând că ăia n-au nici un Dumnezeu. Practic ţi se năruie toate valorile în cap, dacă nu poţi privi lumea ca un copil neştiutor începi să simţi nevoia de a da foc serverului.
Aşa că – revenind la tema de unde am pornit – impulsul de a şterge oameni sau articole de pe Ftw sau din orice altă comunitate mi se pare sortit eşecului din start. Poţi cel mult să limitezi dezastrul, să opreşti lumea din a lucra în cerc (şi Google are problema asta cu AdSense şi click-rings), dar să elimini materiale care nu-ţi aparţin nu e deloc o soluţie. Până la urmă internetul nu-i mama noastră, e exact locul ăla negru, urât şi fioros pe care-l visam când eram mici.
Mă gândeam că dacă ţi-ai pus tagline “Tall, dark and sociopathic” ai realizat deja asta
Păcală simţea cum îl cuprinde vraja de la început, o chemare spre adânc, îngreunându-i pleoapele şi şubrezindu-i tăria picioarelor. Se lăsă peste blănuri. Răsufletul se linişti şi fuga spre adânc rămase în plutire, iar ochii închişi asupra lumii se deschiseră visului …
“Este semnul şi mărturia noastră că aici ne-am aşezat, ca să ne rostuim din vrerea Domnului şi a noastră. Şi ca unii să nu uite să-şi aducă aminte, povestind copiilor copiilor lor, întindeţi-i la pământ şi îndepliniţi datina!“. Feciorii îşi dădură jos izmenele de pânză şi se întinseră, aşteptând.
Tândală întredeschise ochii şi auzi cum lucrurile se mişcă. Focul nu murise încă în vatră. În înghionti pe Păcală, dar acesta rămase nemişcat. Doar o zbatere a pleoapelor, şi Tândală văzu în ochii larg deschişi ai lui frăţâne-său …
Se făcu noapte şi oamenii se traseră spre odihnă.
Rămaseră ei doi. Se opriseră alături de pereţii ghizdurilor, care le veneau până la brâu. Luna se ridica tocmai deasupra lor.
Jos, în adâncime, strălucea ochiul de apă neîncepută. Un suflu de apă vie venea din adânc şi apa se ridica spre feţele lor ca într-o altă poveste, rămânându-le chipurile neclintite, ca să se păstreze pentru cei care nu s-au născut şi-or să se nască; să rămână în lumină şi în apă vie, ca să fie sorbiţi şi să se răspândească într-o tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte …
Asta visez. Curăţia albă a începuturilor imaculate, a pornirii drepte şi a privirii neclintite, povestea clasică a omului social care porneşte cu gând curat în minte şi munceşte drept. Undeva în mintea poporului ăsta există un arhetip străvechi pe care-l presimt, care-mi dă târcoale, un filon arhaic puternic şi nealterat, ca o vână de aur ascunsă ochiului. Uneori o simt ca pe un fior ce mă străfulgeră din cap până în spinare, o energie năvalnică ce se cere condusă, apoi mă moleşesc iarăşi revenind în cotidian.
Imaginea acestei copile îmi provoacă un astfel de fior, privirea enigmatică şi faţa luminată, întoarsă spre viitor .. nu ştiu să descriu prea bine senzaţia
Tot ce ştiu este că-mi vine în minte obsesiv melodia de la Sepultura .. Roots bloody roots
( imagine de pe 1x.com )
( citatul este din Corneliu Buzinschi – Pâcală şi Tândală, Ed. Cartea Românească, 1973 )
Un mic tribut pentru This Is Indexed.
Fulgii-i intrau în ochi. Vântul tăia năpraznic şi nici gheţuşul de pe jos nu-i dădea pace. Başca playerul care nu acoperea nicidecum zgomotul bulevardului, căştile ciordite de la fratele mai mare şi scatoalcele ce avea să le primescă pentru asta.
Repeta în minte mereu formula diverselor săruri, în faţa ochilor îi dansa neaua mai rău ca nişte molecule bete, cafeaua de după noaptea albă cerea şi ea afară deja.
Intră pe uşă grea din lemn şi oftă cu obidă: “Dracu m-a pus să dau la Politehnică!!”.
[ textul participă la concursul de Proză Arhiscurtă organizat pe Trilema ]
- Ninge de ieri seară. Of course şi subînţeles, astăzi era o fleaşcă de nedescris pe jos, numa’ bună să te faci maroniu până la glezne and then some more. On the bright side, s-a depus destulă zăpadă cât să poţi lua de pe gard sau maşini şi să faci un bulgare sănătos :D, plus că nici nu s-a format polei şi se poate alerga fără teamă.
- Într-un final apoteotic au reuşit şi cei de la RATT să dea drumul la minunea cu portofelul electronic. Te duci la chioşc şi-ţi faci card (musai cu buletin, nu vor să facă nenominale), apoi poţi încărca ce sumă vrei în portofel; totuşi trebuie să fie multiplu de 1,6, cât este biletul. Sigur că asta implică să efectueze omul nişte operaţiuni în minte, spre exemplu dacă are abonament şi urcă pe o linie comună să apese “R” înainte – altfel se trezeşte cu bani luaţi din portofel. Şi să citească pe validatoare dacă linia este setată corect. Well, din moment ce totul este electronic măcar sumele pierdute pot fi restituite fără probleme.
Observaţie personală: exact ca şi cu o carte de credit, faptul că ai posibilitatea de consum fără să plăteşti pe loc şi deci fără să ai un control strict te face să consumi în prostie. Am încărcat luni 8 lei şi ieri 16, spre a rămâne cu vreo 6 lei astăzi. Unde s-au dus restul? Mister. - Rămânând la iarnă, ţân’ să precizez loud and clear că urăsc frigul. Nu neapărat pentru c-aş fi sensibil, mi-ar îngheţa ouăle,mâinile sau alte extremităţi – chiar rezist ok până pe la 5 grade sub 0. Dar când ajung acasă mă apucă o moleşeală absolut irezistibilă, şi dacă fac greşeala să mă întind pe pat acolo adorm câteva ceasuri bune. N-am înţeles exact care-i şpilu’, nu ajută nici măcar duşul cald – ba chiar adorm mai adânc.
- Avut azi primul examen pe sesiunea asta. După toate semnele o să fie şi-o primă ratare. Bonus points pentru oamenii care au avut ideea să aducă un profesor mort şi să-l planteze cu tot cu coşciug în holul universităţii, chiar a avut efect .. moralizant
Extra bonus pentru că în mijlocul examenului a început să cânte un cor “Doamne miluieşte” or something like that, de mă bufnea un râs morbid în barbă. - Cum a fost primul examen trebuia să-l cinstim cum se cuvine. Văzusem la Tomata o recomandare pentru Garaj Pink Freud, mi s-a părut ok din descriere, so we wanted to check it out. În afară că nu au pus măcar o firmă deasupra uşii (şi-am trecut de 2 ori pe lângă ei până să vedem numărul şi-un afiş), au un orar zic eu infect: de la 18 la 02, ce-s alea 6 8 ceasuri? Bun, înţeleg să nu deschizi la 10 dimineaţa, da’ un 14 acolo .. mno, asta e, rămâne pe altă dată.
Prin urmare am luat în vizor următorul local care era în zonă: restaurantul de la Fabrica de Bere. Am bâjbâit şi aici până să nimerim uşa, dar măcar au zis că se poate face excepţie şi fuma lângă uşă (e local de nefumători). Halbele îs puţin mai mici ca în Retro am impresia, însă preţurile la mâncare par mai mult decât ok. După vreo 9 halbe şi-o ciorbă de burtă nota de plată a venit 35 de lei. Would visit again. - Rămân pe subiectul “şcoală”, să zic şi câteva cuvinte despre master. Honestly, am obosit să fac “şcoli”, anume să studiez ce vor alţii. Sînt aproape sigur că nu doresc să continui un master în domeniul informaticii – pur şi simplu programele oferite de universităţi sunt outdated. Nu mai am chef să mă joc cu unelte vechi. Sigur, se poate argumenta că programarea este o artă care nu depinde de mediu – şi totuşi! Prefer să îmi fac eu însumi formarea mai departe, alegând să aprofundez anumite limbaje şi tehnologii, fără impunere din afară. Cine mă grăbeşte, viaţa? Aia care m-a obligat să stau deja 15 ani în şcoală? Give me a break.
- Era un magazin micuţ lângă DHL, un magazin artsy cu diverse decoraţiuni, beţişoare parfumate, insigne indie, statuete and stuff like that. Chiar mă întrebam retoric cum reuşeşte să supravieţuiască concurenţei marilor retaileri şi mă minţeam că probabil datorită preţurilor. Un pachet de beţişoare care aici costa 3 lei în Bega la etaj costa vreo 6-8, exact aceeaşi marcă. Să nu vorbesc de preţurile din Mall, cât or fi părând ele de “decente” unora, prin comparaţie sunt exorbitante.
Ei bine, bietul meu magazin şi-a dat obştescul sfârşit acum două săptămâni. Au rămas în urmă nişte marfă nevândută şi un afiş care ne îndrumă să căutăm produse similare la Bega. Sper, chiar sper ca viaţa să nu se agluzineze în aşa hal încât doar giganţii să poată rezista. Eu unul m-am decis – de acum încolo nu mai pun piciorul în hyper-, super- sau mega-marketuri, or whatever name will they invent. Ăştia mici îs baza, furnicile care chiar aleargă şi se stresează pentru produse ..
.. ok, astea au fost orice dar nu “scurte”. Asta e.
Discuţia a început de la Trilema, unde Mihai sugera o anagramă ca revolvare a criptogramei de acolo. Sigur, nu era o soluţie validă, însă propunerea omului mi-a rămas în minte. Cum să jucăm Scrabble nu-i chiar fezabil pe bloage, zic să încercăm următorul lucru apropiat: anume integrame şi/sau anagrame.
Mie unuia mi-a luat aproximativ jumătate de oră să creez minunea de mai jos, şi poftesc pe oricine doreşte să-şi încerce puterile.
Definiţii:
Orizontal – linia roşie : Dacă tatăl lui Becali folosea obiectul în 1957, azi n-aveam europarlamentar
Vertical:
1. epepoe (anagramă)
2. depneretsi (anagramă)
3. Atribut ce poate caracteriza cu succes guvernarea Boc
4. Unealtă şi coafură
5. Ne umple Hruşcă cu d-ăsta; anual ..
6. În ţara lor, chiorul e-mpărat (fără aluzii
7. Album Therion
8. Preşedintele României (nu răspundeţi cu numele propriu)
9. tnitrat (anagramă)
10. Cuvânt ce poate caracteriza “creşterea pensiilor” sau “creşterea salariilor” în condiţiile actuale
11. Ce-ţi iei înainte de săritură.
Sunt curios dacă rezolvarea pe care mi-am imaginat-o eu admite şi alte cuvinte. S-auzim
Un ceas ticăie în întunericul colţului unde a fost aruncat. Camera mi-e încărcată cu nimicuri ce -poate,nu-mi amintesc- odată mi-au fost dragi. Încet, măsor covorul pas cu pas. Şi iarăşi. Aş fuma, dar ansamblul gesturilor necesare este himeric. Mă împiedic de firul telefonului, tăiat din rădăcină. Dacă mi-ar fi cu putinţă să mişc maxilarele, aş înjura. Neuronii se resemnează şi conspiră la supravieţuirea mea, forţându-mă să împlinesc funcţii vitale. Materie cenuşie. Cameră ponosită. Înserare gri. Hainele mi se închid la culoare. Mai stai puţin, suflete! Nu te înnegri şi tu!
Oriunde m-aş afla, uitarea e la fel. Se aşterne ca o ceaţă, şi totuşi disting în ea forme familiare. Doamne, orbeşte-mi sufletul! E acru de viaţă şi nesătul de moarte. Am obosit.
Cain.
[ această însemnare depăşeşte cu mult limita pentru a fi încadrată în specia PA; având în vedere că m-am chinuit vreo 10 minute fără a reuşi să reduc la 500 de semne, prefer să las originalul ]
Comentarii recente