În dimineaţa asta eram cam plictisit. Aşa că, inspirat de ideea Alinei (1, 2), am purces la a citi cu atenţie articole de presă. Rezultatele n-au întârziat să apară.
Spre exemplu, AnalogTV dau chifle interesante:
subiect, complement, virgula
typo, desigur
relaţii în frază; it's a science
adresele se scriu cu virgulă, da
No, dar ei nu sunt singurii, Renaşterea Bănăţeană au şi ei momentul lor de glorie.
virgule neamuleeee
titlu: Maşina ucigaşă
#mno. Presa, acest educator.
Later edit:
De unde-a pornit chestia? Eu în general merg pe ideea că-i neproductiv să stăm la vânătoare, dar (!) după ce Alina a pus articolele ei, văd pe Twitter următoarea chestie spusă fără adresă:
ni se vânează greșelile de pe site?
i-am vâna și noi pe vânători, doar că nu îi citim… (ZdV)
Chestie care m-a făcut să-mi sară puţin muştarul: în primul rând pentru că după ce dai chifle atitudinea îi să bagi capul în nisip, nu să răspunzi arogant; şi-n al doilea rând că “vânătoarea” e şi ea pe Twitter, deci aroganţă double time. Răspunsul a fost oarecum călduţ, şi anume
@ZiuadeVest irony not appreciated. (eu)
Bun, persistă în atitudinea băţului în fund, în mod normal nu mi-ar păsa, nu-s în cauză. Însă continuarea e din alt film:
E trist când nu se gustă glumele şi nu se recunosc greşelile… (Alina)
@alisim_tm greșelile se recunosc, dar glumele sunt tare nesărate… (ZdV)
Nu ştiu cine scrie de pe contul lor, dar le face imaginea praf. Încă n-au înţeles că “bun, am făcut o chiftea, încasăm lovitura şi mergem mai departe”.
Ah da, după articolul de faţă a ieşit şi a treia interacţiune S.F.:
@ZiuadeVest dacă vă face să vă simţiţi mai bine: http://daimon.me/blog/2010-06-18/la-vanatoare-de-chichite/
@daimonz nu incalzeste pe nimeni, dar mai bine ai adauga și explicațiile greșelilor. altfel e cam ridicolă treaba…
Băi frate, ăştia se fac că nu văd, sau ce? Reţinem, e articol cu greşelile altora, nu ale lor, îs chestii evidente din subliniere, etc. În fine, aveam şi eu de făcut o corectură la prima imagine, se rezolvă, şi avem finalul cu “pupat Piaţa Universităţii”
@ZiuadeVest editat, mersi. Then again, greşeala e tot acolo, şi despre asta era discuţia. Despre unele articole aruncate din furcă
(me)
@daimonz da… doar că într-o redacție totul se face în viteză. unele greșeli mai scapă corecturii. dar na… nu e o scuză, știu
Păi nu mai bine taci şi înghiţi din prima? Hai că aici nu mai aveau ce scrie, s-a închis discuţia, dar ei persistă pe toate filierele. La ora când scriu asta ei încă n-au înţeles că tot imaginea proprie şi-o şifonează, şi daunele colaterale le încasează presa în generalul ei
@alisim_tm ba da, foarte civilizat. doar cam urât. dar na… toţi mai suferim de lipsă de inspiraţie şi trebuie să ne umplem blogurile cumva (ZdV)
I rest my case.
Scriam pe la începutul lunii că nu vreau să mai aud despre mizeria numită “reducerea salariilor“, ci despre reducerea personalului. Vreau să explic câteva lucruri aici.
În primul rând, să demontăm mitul că
toată lumea trebuie să ştie (să lucreze cu) Windows
În primul rând, nu-i dai oricărui ciumpalac o maşină pe mână, ci-i ceri să termine o şcoală de şoferi; chiar şi atunci, pentru a conduce camioane îi ceri categorie separată, pentru taxi îi ceri experienţă, simpla prezenţă a certificării e doar începutul drumului. La fel, nu laşi motostivuitorul pe mâna primului venit, îi ceri dovadă ISCIR că-i calificat pe chestia aia. Ca să nu mai spun de absolut orice maşinărie oricât de simplă: prima dată îi explici omului cum funcţionează maşinăria. În orice fabrică. În orice instituţie. La dracu, ai instrucţiuni cu “deschideţi punga şi mâncaţi alunele” deja, nu oricine e calificat să mănânce alune.
E o prostie gigantică inventată de Microsoft aia că un computer trebuie să fie intuitiv, şi că Windows încarnează definiţia lui “intuitiv”. Du-te la orice om de pe stradă şi întreabă-l ce-i ăla “title bar” (bara de titlu). Întreabă-l care-i poziţia corectă a mâinilor pe tastatură. Întreabă-l care-i modul în care poate schimba afişarea numerelor şi datelor în format românesc; sau cum adaugă limba română pe tastatură. Ia un Gogu de pe stradă care se crede bun la Windows şi întreabă-l ce face Remote Desktop Connection şi care sunt alternativele la el. Întreabă-l ce este acela codec, care-i diferenţa între encoder şi decoder, bonus points dacă ştie ce format foloseşte Youtube la codare. Întreabă-l pe câţi biţi e nativ Windowsul lui de acasă. Pariez cu cine doreşte că un Gogu mediu de pe stradă nu are habar să răspundă la nişte întrebări de bun simţ despre computerul lui.
Din acest punct de vedere, faptul că toată lumea foloseşte acelaşi sistem de operare nu înseamnă nimic. Mâine îmi deschid firmă şi folosesc un software open-source care rulează cuminte pe Red Hat Linux. Angajatul meu nu va trebui să aibă cunoştinţe de Windows sau de orice altceva, doar să fi atins un computer înainte, să ştie ce-i ăla un buton, o tastă, o scurtătură; să ştie concepte şi nu neapărat aplicaţiile lor, pentru că până la urmă aplicaţiile sunt similare, tot dublu click faci pe title bar pentru maximizare şi în Windows şi în Ubuntu.
Atâta vreme cât angajatul nu are contact direct cu sistemul de operare, este irelevant ce sistem rulează în fundal. Dacă-mi scriu un software de gestiune, mâine mut o reţea de magazine pe FreeBSD. Ce-i pasă utilizatorului unei maşini de spălat că are înauntru un procesor ARM şi un software core scris special pentru instrucţiunile acelui cip?
Pe scurt: toată lumea ar fi bine să aibă o certificare, un training, un curs de calculatoare, un manual prin casă, capacitatea să caute pe net dacă sunt probleme. Experţii de genul reparăm-din-mers (trial and error) nu-şi mai au locul în anul 2010.
Altă prostie gigantică este că
toată lumea ştie cu Windows, prin urmare ne înţelegem mai rapid
Tâmpenia asta sinistră ţi-o demontează oricine a lucrat într-un service pentru computere, fie el software sau hardware. Faptul că toată lumea are un Windows duce la impresia greşită că ei şi ştiu să lucreze profesionist pe maşina aia. Fals. Dacă mâine se apucă toţi oamenii de peste 40 de ani să repare Dacii, nu vom deveni un popor de mecanici auto, ci un popor de maşini stricate. Dacă mâine un Ceauşescu se apucă să mute săteni la oraş nu vom avea brusc populaţie urbană ci doar o populaţie de ţărani cu pretenţii. What? S-a întâmplat deja? Scuze.
Orice ciumpalac are impresia că ştie Windows, prin urmare instalează toate mizeriile, cumpără componentele cele mai ieftine şi/sau instabile, bagă driverele nepotrivite, mai instalează nişte bloatware pe lângă, rulează fără antivirus, şi apoi vine la tehnician cu pretenţia să-i fie reparată ieftin măgăreaţa. Păi nu? Că doar ştie şi el să instaleze un Windows, ce pizda mă-sii de viaţă.
Revin la exemplul de mai sus: dacă vrei să foloseşti un computer, fă un curs sau apelează la timpul liber al unuia mai cunoscător. Sub falsa pojghiţă numită şi user-friendly se ascunde mizeria numită easy-to-break. Nu mă interesează că un puştan de 13 ani ştie să bage Winamp şi Counter Strike cu crack. Mă interesează că pot să-i înfig foarte uşor un rootkit – atât de adânc încât să nu-l scoată nici la formatare; idem pentru un keylogger mai agil.
Ai patalama, Ghiţă? Dacă n-ai mergi, la dracu şi dă-ţi cu părerea despre altceva, spre exemplu fotbal sau politică.
Ultima idee creaţă de pe listă,
Windows poate fi bun şi pentru corporate dacă-l securizezi corespunzător
Aici nu mă bag prea adânc, din simplul motiv că n-am lucrat cu prea multe firme încât să le ştiu mecanismul intern. Dar am văzut destul reţele cu Windows, şi toate se caracterizează prin 3 chestii: încete, nesecurizate şi expuse.
Orice *nix sau derivat este construit pe ideologia simplă de whitelist: anume, orice nu-i explicit permis este interzis. By default. Bagă asta între urechi şi las-o să dea un clocot. Faci un superuser (root), cu drepturile lui instalezi TOT ce ai nevoie de instalat, şi gata; în restul timpului te comporţi ca un utilizator obişnuit, iar un potenţial atacator se poate distra maxim distrugând bunurile tale (fişiere, etc). Sistemul rămâne intact. Cum ar fi ca la maşini să poată un virus intra în sistem şi să-ţi suprascrie comenzile de frână? “Please buy our crapware or we’ll keep nagging you until you end up parked in a tree“. Thank you.
Pe de altă parte, Windows vine cu o istorie foarte zbuciumată. Spre exemplu Windows 98 rulând pe sistemul de alocare FAT32 nu are nici măcar conceptul de “proprietate” asupra fişierelor. Eşti în sistem, poţi şterge ce vrei tu de unde vrei tu. \Windows\*.* ? Bring it on, DELTREE /y, un script .bat şi sunt mare haxxor. Windows XP chiar cu service packs şi restul suplimentelor şi peticelor (patches) este în continuare vulnerabil; da, ştie cu NTFS, dar dacă nu iei măsuri explicite de securitate e absolut degeaba. Orice Windows are nevoie de un antivirus, o protejare a conexiunii de internet (firewall) şi dacă se poate de încă o soluţie de securitate împotriva atacurilor asupra utilizatorului (anti-malware). By default e ca un pui golaş.
Da, Windows 7 e mai securizat, Da, Windows 2003 Server e oarecum mai securizat, da’ tot e nevoie de protecţie. Pur şi simplu e irelevant, în perspectiva istoriei când spui securitate NU SPUI Windows, nu mai avem timp să încercăm fiecare distribuţie în speranţa că asta funcţionează bine. Mergi la orice primărie care rulează Windows pe calculatoare, încearcă să iei documente de la ei; primeşti bonus şi nişte programe în plus, autoruns, viermi, chestii d-astea. Mergi la orice liceu fără admin de reţea serios; acum câţiva ani Ministerul Educaţiei a decis că trebuie calculatoare în şcoli, şi bineînţeles pe ele Windows. Riscă cineva un pariu pe procentul reţelelor în care NU am găsi viruşi?
Sumar:
Vorbeam despre angajaţii din sistemul public şi spuneam că prefer să văd un angajat cu un computer, în locul a 3 angajaţi care pasează 2 hârtii în 3 dosare uitate în sertar. Astăzi merg mai departe:
Spun că e un moment crucial în care putem da pe uşă afară Windowsul. Licenţa de Windows costă, licenţa pe Office costă enorm, licenţa pe fiecare căcat de program folosit public costă şi ea. Spre deosebire de home users, aici se plăteşte şi un banal Winamp.
Faceţi backup, formataţi. Instalaţi Linux, FreeBSD, ce vreţi voi. Faceţi parteneriat cu toate universităţile din ţară, scrieţi softuri noi; tot s-or găsi 500 de studenţi care plătiţi pe un salariu minim să scoată programe performante. Configuraţi reţelele astfel încât să fie greu atacabile. Puneţi un server minimal cu Linux şi uitaţi de conceptul de backdoors.
Pe praful ăsta, angajatul nu are ce să strâmbe din nas că “eu nu ştiu să folosesc asta”. Înveţi, Ghiţă, înveţi sau nu-ţi plăteşti ratele luna viitoare. Exact, poate văd un sistem de operare în care jocurile nu vin preinstalate şi pe care nici măcar nu se poate accesa vreun site din afara instituţiei până nu zice sysadminul că se poate. Who mentioned Youtube?
Să lăsăm filmuleţele cu lolcats altora. Bugetarii noştri au de muncă serios.
Am observat o chestie interesantă tâmpită.
Sunt în perioada examenelor, prin urmare stau pe interneţi. Logic. Deschid readerul şi termin în aproximativ un ceas tot ce s-a scris nou în ultimele 24 de ore. Urmăresc cam vreo 300 de surse din care aproximativ 100 active. Pe lângă asta mai urmăresc şi ce scrie lumea pe Twitter, ceea ce mai adaugă un strat de OCD şi de procesare paralelă. Scriu pe Twitter, ceea ce ia iarăşi timp. Mai las uneori şi comentarii altora.
Cu toate astea, nu simt ca şi cum aş face ceva profund. Sigur, informaţie relevantă există, că nu urmăresc orice Pintic sau Tudor Chirilă (chiar, omu’ e #1 în Zelist la ora asta). Dar nu mă coafează, nu mă pasionează, nu este stârnit acel fior lăuntric care se zburleşte de obicei la orice atingere mai esoterică. I feel everything like a grind, sau cu vorbe româneşti: simt banal.
De obicei când mi se întâmplă asta iau la purecat blogrolluri şi agregatoare, în căutare de carne proaspătă şi idei noi. Sar din însemnare-n însemnare, doar-doar oi găsi ceva fain. Nici măcar atâta n-am energia să fac. Găsesc câte ceva scris cât de cât ok, privesc a lehamite şi realizez că mai am în reader încă 3-4 oameni cu aceeaşi calitate. Pur şi simplu vreau geniu sau nimic.
Sigur, asta nu înseamnă c-aş fi eu vreun mare consumator de text şi nu mai are lumea cu ce să mă încânte. Mă poţi trimite oricând la clasicii ruşi sau la filosofii germani, n-am parcurs nimic din zona aia. Da’ mi-e legamite. Şi de-aia e blog, să pierdeţi voi 4 minute din viaţă citind despre lehamitea mea.
Dacă nu aveţi idee ÎNCĂ despre ce e vorba:
În principiu, da, sunt enervante. În principiu, da, ar putea fi interzise pentru că scot oamenii din minţi. Personal chiar îmi place sunetul pe care-l scot în grup, seamănă cu un roi de albine de undeva din fundul unei grădini .. dar divaghez.
Ce nu pot digera (can’t stomach) sunt însă opiniile astea:
South African people are a DISGRACE, ruining the football for everyone else, ok if it’s an African team, if not fuck off and die, i was glad they got the World cup, big regret.SA will NEVER EVER HOST AGAIN, useless. Worst World cup ever, killing the atmosphere, rude,thick obnoxious dummies.
Deci. Când au câştigat cupa mondială au fost faini, a fost drăguţ să ne prefacem că suntem corecţi politic şi că ne bucurăm pentru ei.
Da’ când mergem la ei în casă nu mai e fain. Nici un oficial FIFA nu avea idee cum sună un stadion african plin de trompetele astea. No way. N-ar fi avut cum, nu-i aşa? Deloc.
And about being “tradition”, they’re made of fuckin plastic so can’t be that much traditional.
Ha ha, mda, cine le-o fi vândut chestii din plastic? Cumva nişte europeni ageri? Nu?
Too bad the poor man’s horn is spoiling the rich man’s games.
Măcar unu’ sincer: noi avem pâinea şi cuţitul, mergem în Africa să ne batem joc de sărăcia lor. So cool. So hip. Go die in a fire.
I think it should only be played when South Africa is playing. I mean we can’t just ban something that is cultural for them, so we should keep that in place, but that in no way means that the vuvuzelas have the right to just block out other cultural sounds like the korean and brazilian drums, european boos, and Argentinian trumpets
Ahahaha deci am descoperit stupefiaţi că ăştia îs mai tari ca noi. Că au un instrument cu care pot să acopere ORICE ALTCEVA. E vine lor, bineînţeles, cine se cred ei să demonstreze că europenii nu ştiu nici măcar să scoată sunete? Let alone that white men can’t jump, either.
but the germany match somehow make me ignore it because the germans were simply epic that match and made me look at the game more than hear it
Uite o opinie cât de cât faină. Dacă urmăreşti fotbalul nu-ţi mai pasă de alte chestii. Wait, what? Vrei să spui că toţi hipstării care se uită la meciuri doar ca să aibă subiect de conversaţie ar trebui să se abţină?!
An important piece of tradition that has been around for less than 20 years? A TRADITION is the ‘handing over’ or ‘passing on’ of customs or practices. Therefore it is absolute impossible for a tradition to be defined in one generation.
Bine, nu-i tradiţie, e obicei local. Cum era, local custom. Repeat after me: mergem în Africa pe stadioanele lor şi le spunem cum să se comporte. Sună foarte logic.
Alternativa, exprimată prin glorioasele cuvinte ale unui oarecare comentator de pe Youtube:
Get some earplugs and some tissues for your tears. Fucking soccer fans.
Exact.
Vreau o hrubă. Adâncă şi încăpătoare. Plus o ieşire la Marea Nordului, dacă se poate. Jesus, pornesc laptopul şi în 10 minute e fierbinte, ce să mai spun de încercarea de a lucra ceva pe el? Ies afară 10 minute şi pot declara liniştit c-am făcut saună.
Pe praful ăsta deci, tot ce-am putut face mai inteligent a fost să asamblez câteva zeci de videoclipuri scurte. Rezultatul îl vedeţi mai jos, ideal ar fi să vizionaţi la rezoluţia full:
În general evit să mă bag în discuţiile cu politică şi d-astea, că de obicei ieşi mânjit şi fără să ai satisfacţii. Totuşi:
Văd adesea discuţii cum că bugetarii îşi merită soarta, că trebuie tăiate salarii, că oricum aveau prea mult, că bla bla. Wrong, nu de reduceri avem nevoie.
În primul rând nu ştiu cât s-a umblat la sistemul de prime-bonusuri-sporuri. Că practic pe-acolo se scurg banii, pe căi care nu-s controlabile direct. Deci într-o primă fază aş vrea să văd tăiate toate chestiile neimpozabile acordate peste salariul de bază. Să ştim de unde pornim. Cum banii probabil n-ar fi totuşi suficienţi pentru întreţinerea aparatului administrativ, trecem la măsura 2:
Tăiat din personal. La fel cum Poliţia Judeţeană a reuşit să facă tranziţia de la timpi de 7 zile până la “instant” când vine vorba de eliberarea unui blestemat de cazier judiciar, aşa se poate face în absolut orice departament. Nu tăieri de salariu, tăieri de personal. Un om şi un computer poate face munca foarte bine dacă-i dai un salariu motivant; 5 oameni plătiţi ca nişte negri îţi fac treaba tot în bătaie de joc.
Serios acu’. Vreau să văd un decret guvernamental care să oblige toţi providerii să facă peering cu reţeaua guvernului şi cu reţeaua administraţiei locale. Cumpăraţi computere unde nu există, puneţi pe ele Linux şi daţi-i bătaie. Eliberaţi oamenii din posturi prost plătite şi obţinute pe pile. Scoateţi-i în câmpul muncii, la făcut chestii din care se generează bani. Pur şi simplu în era digitală nu mai există scuză, cererile nu se pot “uita” prin sertare, documentele nu pot fi “rătăcite” prin sistem, în principiu dacă sistemul e organizat bine la partea hardware, singura chestie încetinită este omul. Poate reuşim să vedem unde se freacă menta, într-un final.
Just think of it: dacă ar fi să te angajezi mâine la stat, ce ai prefera? Să împarţi pâine cu încă 3 capre care stau degeaba, şi să stai zilnic cu frica că vi se desfiinţează departamentul din lipsă de productivitate? Sau ai prefera să ţi se dea în mână unelte cu care să-ţi faci treaba?
Atât am de zis. Chestiile cu ciupiri din salarii mi se par aşa, un fel de a întinde magiunul pe pâine.
Ideea-i că felia e deja găurită.
Mâine primul examen. Am un kil de restanţe pe lângă materiile la care n-am dat semestrul ăsta. Probabil o să merg până-n prezentarea a 3a cu unele materii.
Aşa că voi scrie mai puţin pe-aici. Vreau să spun, mai puţin decât de obicei. Probabil va sta şi feed readerul necitit timp de 24-48 de ore. Twitter îl tot închid în ultima vreme de bună voie.
So .. cam asta-i tot. Ne citim din Iulie încolo
Recunosc. Presupun că se vedea şi cu ochiul liber, da’ în caz că n-aţi observat o mai spun o dată: am fixuri. Plec la drum cu o idee şi până nu mi-o dărâmi stau cu ea în braţe.
Spre exemplu, am o fixaţie legată de scopul internetului: anume că el este acolo pentru a “suge” din noi. Sunt convins că dacă stai pe internet trebuie să dai ce ai mai bun din tine.
Nici măcar nu este o idee nouă. Ce voia omul de rând înainte de internet? Să fie cunoscut, mostly. Să i se recunoască multiplele calităţi. Să fie dat exemplu din când în când. Să-i inspire pe alţii. Cum obţii asta? Munceşti onest până te bagă şeful în seamă şi te dă exemplu. Te agiţi puţin, poate-poate ajungi subiect de articol. Îţi menţii cu pasiune hobby-ul până asociaţia voastră te remarcă. It’s that easy. Acum 20 de ani era mândrie să apari pe sticlă, să ţi se ia un interviu. Un actor era semizeu.
Cu internetul treaba e mult simplificată. Ce faci te reprezintă, şi în general “a face” înseamnă a contribui la un grup. Fie că-ţi faci site, fie că faci blog, fie că scrii pe un forum sau pe Twitter, existenţa ta este condiţionată de prezenţa constantă în grupul pe care ţi l-ai ales.
Ceea ce face internetul interesant este că scoate din tine tot. Pur şi simplu e atât de vast încât te vei regăsi contribuind în 1000 de locuri la discuţii despre absolut tot ce te interesează. Un urmăritor atent îţi poate spune după un an petrecut pe internet ce hobby ai, ce familie, cât timp liber ai la dispoziţie, care sunt orele în care eşti activ, ce personalitate ai, de ce ţi-e frică, ce prejudecăţi ai, absolut TOT. Nu e un defect al tău, poate nu eşti limbut, multe sunt informaţii pe care le emiţi fără să vrei prin ceea ce nu spui sau prin modul cum acţionezi. E contractul tău cu maşinăria.
Aici intervine fixul meu.
La “intrarea” pe internet ai două opţiuni: prima, să fii cât mai ambiguu, să “dai din casă” cât mai puţin şi să nu te ştie nimeni cine ai putea fi; cum ar veni, să fii spectator fără să contribui. A doua opţiune este să fii sincer până la capăt. Sigur, nu înseamnă că din prima zi vei scrie detalii de budoar sau îţi vei striga preferinţele sexuale. Dar trebuie să realizezi că sooner or later o mare parte din lucrurile astea se vor revela de la sine.
Care-i fixul?
Păi mă acuza Arashi că:
aş putea spune si eu că review-urile pe blog sunt o formă de exhibiţionism, la o adică. Aşa cum nu doar ăla care merge la biserică e credincios, aşa nu doar ăla care scrie riviuuri citeşte.
Wrong. Eşti pe internet, singura opţiune este să o iei înaintea maşinii. Să îi pui la dispoziţie tot despre tine. Până la urmă vasta majoritate a materialelor disponibile pe internet sunt utter bullcrap, maculatură în cel mai bun caz. Nu scrii pentru a exhiba că tu citeşti – un critic cu ochiul format te distruge oricum în 10 minute şi-ţi arată că nici măcar un review nu poţi concepe; scrii lucruri pentru a rămâne în memoria ta şi a altora cum arătai la momentul X în timp. Scrii ca să ştii că acu’ 5 ani ai fi fost de acord cu relaţiile gay descris în Brokeback Mountain, şi acum privind în oglindă parcă eşti mai conservator. Scrii ca să-ţi aminteşti nostalgic că acum 10 ani nu ai reuşit să prinzi care-i sensul piesei Trenul fără naş.
E datoria ta, în offline faci acest lucru fără să te tragă nimeni de mânecă, vorbeşti de bună voie despre chestiile care te entuziasmează sau care te-au plictisit de moarte, eşti în stare după 2 beri să-mi perorezi 5 ore despre ce PC game pizdos ai jucat, ce efecte a avut, cum te-a prins; ai fi în stare să-mi descrii cu toate detaliile interacţiunea ta cu boşoroaga aia împuţită de la etajul 2. Însă dacă te rog să stai 5 minute jos şi să scrii cum a fost la teatru, îmi zici că vreau prea mult?
Internetul te judecă şi fără să vrei, am mai încercat să spun asta. Tot ce poţi face tu este să contribui pe cât poţi, pe cât de des îţi permite timpul, pe cât te lasă pudicitatea ta. Să spui tu ce-ţi place, să nu ne laşi să ghicim şi să orbecăim.
Abia atunci va deveni internetul un loc drăguţ: când vor putea munci pe bune şi fără măşti în cadrul lui.
Iar dacă ai mască şi ai intrat cu scopul declarat de a o purta, nu te supăra dacă nu insist să sap mai adânc. Internetu-i mare. Dă jos masca şi mai vorbim.
Aşa, în general, de trenduri.
Mi-e scârbă de oamenii care fac o chestie doar pentru imagine. Care merg la #CăcatTweetMeet doar ca să aibă o ocazie să-şi pună mecla pe interneţi apoi.
Mi-e scârbă de oamenii care bat sute de kilometri până la Sibiu pentru un festival de teatru, dar când teatrul studenţesc Thespis organizează ceva asemănător .. nimic. Înţeleg să mergi şi să nu-ţi placă. Nu înţeleg să nici nu încerci măcar. Da, ştiu, #Fits2010 e culeanu, merg toţi acolo, normal că semnaţi condica de prezenţă. Bine, nu mergeţi la Thespis, când aţi fost ultima oară la Teatrul Naţional? Aud? Poate la cel maghiar? German? Nimic-nimic?
Mi-e scârbă de oamenii care bag drumul până la TIFF dar nu ar face acelaşi lucru pentru festivalul Tres Courts de acasă de la ei; sau nu merg la TimiShort; sau când sunt proiecţii de film la UVT, la Adam Muller, unde pula mea vreţi voi. Dacă avem ceva, apoi filmele îs. Mergeţi la dracu la Cluj şi daţi-vă foc acolo.
Mi-e scârbă de oamenii care întreabă pe Twitter şi pe mess înainte să meargă la un concert, să se asigure că nu merg singuri. If a tree falls down in the forest but there’s no one to retweet it … mereţi de-aici.
Sigur că da, fac 2 trupe cvasi-cunoscute şi abia înfiinţate concerte şi toţi îs buluc la ele. Vine un DJ de renume mondial pe Setup … blogerii fac nani. Vin Trooper în Daos, blogerii sunt acasă şi se uită la seriale. Eject.
Favorita mea, mi-e greaţă de poserii care fac “lecturi urbane”, prin asta înţelegând să stea la pozat un ceas în Piaţa Unirii şi apoi acasă. Când am citit ultima dată un review de carte pe un blog, mă? În afară de Richie şi Tomata, în rest bate vântul, bate cu forţă chiar. Că-i gol prin capete şi inimi .. gol tare, gol de la ultima atingere. Când aţi citit ceva care n-a fost pop şi n-a fost la modă?
Nu-mi place să lovesc în timişoreni, dar toate astea s-au adunat ca o grămadă mare de rahat. Sper să nu vă simţiţi vizaţi prea tare. Attention whores.
(P.S. Nu am absolut nimic împotriva evenimentelor în sine, ştiu că-s glamour şi că atrag; zic doar că uneori îmi vine să vă dau foc la poză)
(Later edit: Sper să lăsaţi în pace şi de acum încolo Gărâna. Dojo se străduieşte de ani buni ca voluntar, acolo n-o ajută nimeni, nu e cool. Nici de acum încolo nu e nevoie de poseri. Idem pentru Plai.)
Ştiu, nu credeţi în aşa ceva. Irelevant.
În principiu, şi eu sunt adeptul vorbei că “şansele să te dovedeşti prost se măresc pe măsură ce continui să faci afirmaţii categorice”. Translatată, vorba asta are efect în domeniile empirice chiar foarte bine: nu spune chestii precise dacă nu vrei să îţi nărui soclul pe care te-ai urcat. Urmând principiul, nu cred deloc în mizeriile de zodiace create special pentru momentul X în timp; nu, nu eşti Taur şi de asta vei avea un accident de muncă, o să-ţi tai degetele doar pentru că eşti prost tu. Nu, faptul că te naşti Fecioară nu înseamnă că jobul tău perfect e de bibliotecar. Descrierile din zodiace sunt în majoritate puerile şi neadevărate.
În schimb pot încerca să văd anumite modele (patterns) în firea oamenilor în funcţie de momentul naşterii lor; cred într-un fel de predestinare, anume în puterea scripturilor imprimate în primii ani de viaţă.
Un exemplu foarte vag ar fi că oamenii din zodia Gemeni sunt foarte volubili, exteriorizaţi ş.c.l. pentru că se nasc fix într-o perioadă a anului când natura este în plină expansiune; creierul de bebe fiind foarte impresionabil … La fel cum zodia Peştilor se naşte în mijlocul iernii, în lunile apăsătoare dinainte primăverii, când îs ale mai ale dracu frigurile şi ninsorile – iar chestia asta se traduce printr-o viaţă interioară foarte bogată, exteriorizată arareori. Evident, da, ştiu, există un milion de excepţii şi nu poţi cataloga oamenii “din condei”. Da’ ce să fac dacă statistica personală îmi dă dreptate?
Ăsta-i zodiacul “clasic”, numit şi “european” doar după ce bătrânul continent a descoperit uimit că există viaţă dincolo de Ocean. Şi dacă zodiacul european are problema că vrea să categorisească indivizii după luna naşterii (folosind deci intervale prea scurte pentru delimitare, un ciclu încheindu-se după 12 luni) – zic deci că la polul opus se află zodiacul chinezesc, chestie care foloseşte ca unitate de măsură anul. Eşti în zodia Y la chinezi doar dacă te-ai născut în anul K+p , unde p este periodic, 12. Zodiacul chinezesc se repetă odată la 12 ani, ba chiar la 60 dacă iei în considerare şi elementele folosite ca modificatori.
Statistica personală îmi confirmă şi aici că “ceva” e la mijloc. Luând 2 persoane care teoretic ar avea aceeaşi zodie în European, totuşi diferenţele dintre ele pot fi subliniate chiar bine prin zodia chineză. Exemplul meu clasic sunt doi membri ai zodiei Peştilor, unul născut în Tigru şi celălalt în Şarpe. Ambii sunt retraşi în sine şi mai degrabă folosiţi ca asini de povară, însă primul îşi impune punctul de vedere cu forţa în timp ce al doilea mai degrabă lasă lucrurile să meargă de la sine şi intervine în momente-cheie. Uneori e fascinant, uneori observaţia dă rateuri.
Spre exemplu, şi ajung şi la problema de la care pornisem întreg articolul:
Eu teoretic sunt în zodia Dragonului, la fel cu întreaga generaţie ’88. Prin urmare am mers la şcoala primară-generală-liceu-facultate cu mulţi alţi membri ai zodiei Dragon. Acu’, despre noi se spune că suntem genul de oameni oarecum distanţi şi oarecum mai fortoşi spiritual decât alţii; se spune că un Dragon devine lider de-facto în comunitatea lui, că are capacitatea şi chiar dorinţa/plăcerea de a fi stâlp de sprijin. Şi că, bineînţeles, as any dragon, they don’t die gracefully. Sigur, orice copil Dragon este un simplu şobolan gri căruia trebuie să-i crească aripile.
Noa, aici intervine dilema mea. Din 12+3 ani de şcoli, n-am reuşit să găsesc vreun lider veritabil. Ba chiar, şi aici zace mirarea mea, generaţia mea a fost denumită ca fiind una prea leneşă şi prea nepăsătoare pentru vremea ei; uneori chiar necoaptă. În timp ce noi în clasa a XIIa ne fofilam, colegii din clasele mai mici jucau teatru, scoteau revista şcolii şi multe alte chestii care pur şi simplu nu reuşeau să ne intereseze. În vreme ce noi chiuleam de la facultate, colegii din anul II au deja un consilier studenţesc între ei, se implică în proiecte europene şi tot restul tacâmului. Sincer, din generaţia mea cunosc doar un singur vârf, un programator bun care ajuns de vreo 3 ori în timpul liceului în finala Cupei Siveco şi care după un an de facultate şi-a băgat picioare în UPT pentru a pleca în Scoţia la studii.
Întrebarea mea ar fi aşa: suntem încă şobolani gri? Cunoaşteţi persoane născute în 1988 şi care să fie mai sus decât media? Sau care măcar să pară mai capabile decât media, să aibă acolo un potenţial? Arunc la gunoi teoriile cu zodiile sau doar trebuie să mai aştept să le crească unora aripi? Metaforic vorbind, desigur.
Mulţam fain.
Comentarii recente